17:36
Comentarii Adauga Comentariu

Miniștrii și funcționarii francezi vor folosi trenul în locul avionului pentru deplasările sub patru ore

Miniștrii francezi, și în general funcționarii publici plecați în deplasări de serviciu, vor fi obligați să folosească trenul în locul avionului pentru călătorii de până la patru ore, decizie prin care guvernul francez dorește să dea un exemplu de măsură de protejare a mediului și de combatere a schimbărilor climatice, relatează miercuri agenția EFE.

Această regulă cu caracter general va avea totuși și unele excepții, cum ar fi cazul ''deplasărilor urgente'', a declarat ministrul francez al tranziției ecologice, Elisabeth Borne.

De asemenea, membrii guvernului francez vor trebui să folosească autovehicule electrice sau hibrid în locul celor cu motoare pe benzină sau diesel, pe măsura înnoirii parcului auto ministerele urmând să cumpere numai astfel de vehicule.

Cei 2,4 milioane de funcționari francezi vor putea beneficia la rândul lor de o dispoziție prin care companiile pot oferi o bonificație de 200 de euro pe an salariaților care vin la serviciu cu bicicleta sau cu un autoturism folosit în comun pentru aceste deplasări la locul de muncă.

Pentru facilitarea folosirii autoturismelor electrice, la sediile administrației publice centrale franceze vor fi instalate 500 de stații suplimentare de reîncărcare pentru aceste vehicule.

Pe de altă parte, Elisabeth Borne a anunțat măsuri pentru zonele cu risc de inundații din cauza creșterii nivelului mării sau al râurilor. Astfel, în zonele urbanizate de coastă ce riscă să fie inundate în următorii 30 de ani ca urmare a creșterii nivelului mării nu se va mai autoriza ridicarea de noi construcții. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea) 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

The Hill - "Va realiza cineva din stânga (progresistă) de ce a câștigat deja, Trump - din nou, alegerile din 2020?"

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

Elevii din clasele primare și preșcolarii intră în vacanță din 26 septembrie pentru o săptămână

Franța cere oprirea boicotului în statele arabe. Kuweit, Arabia Saudită, Iordania și Qatar s-au aliat în semn de protest față de imaginile satirice aduse la adresa profetului Mohammad

Chile: Votul favorabil unei noi Constituții conduce detașat (rezultate parțiale)

Anisia Gafton, ipostaze de infarct, cu chiloții la vedere. Dezmăț total | VIDEO

O alternativă la endoscopie a fost dezvoltată de cercetătorii de la Cambridge

Aeroportul Doha din Qatar a început o anchetă internă după ce a fost descoperit un nou născut în toaleta terminalului. Compania este acuzată de control abuziv față de pasageri

O companie aeriană a interzis accesul unui număr de 730 de pasageri pentru că au refuzat să poarte mască de protecție în timpul zborului

Israelul trece în a doua fază de testări a vaccinului anti-Covid. În proces vor fi implicați 80 de voluntari

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie

Premierul Orban, în vizită în Franța

Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă temporar, luni, în zone din județele Ilfov și Giurgiu

Italia și Spania impun noi restricții din cauza noului val de îmbolnăviri cu coronavirus

Poliția din Berlin a spart o petrecere cu peste 500 de persoane. Riscul infectării cu Covid-19 crește alarmant în capitala Germaniei

Coronavirus în România LIVE UPDATE 26 octombrie. Raed Arafat: 3.000 - 4.000 de cazuri zilnice de COVID-19 înseamnă un impact major asupra sistemului medical

HOROSCOP 26 octombrie. Intuiția acestor zodii este înșelătoare. Care sunt ele și de ce trebuie să se ferească

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 26 octombrie. Italia introduce noi restricții sanitare începând de luni și Franța înregistrează 52.000 de noi cazuri COVID-19, în 24 ore

Columbia: Un important lider al gherilei ELN a fost ucis într-o operațiune militară

Lituania: Opoziția de centru-dreapta învinge în turul al doilea al legislativelor

Ion Cristoiu: Nimic nou sub soare. "Avem, categoric, o mentalitate de slugi; nu de robi liberați, ci de slugi"

COMENTARIU Marius Oprea | Andrej Babis (Cehia) – Klaus Iohannis (România) : 1 – 0

Primul cuib de viespi ucigașe din SUA a fost stârpit de biologi cu ajutorul unui aspirator cu captare în vid. Entomologii au atașat dispozitive de urmărire pe insecte

Explozie într-un bloc din București. O persoană a murit, zeci de locatari, evacuați

Mai mulți lideri mondiali s-au îmbolnăvit de COVID-19. Cum se protejează politicienii României de noul virus

Seară grea pentru granzi. Kulusevski a salvat Juve

Vizibilitate redusă sub 20 de metri pe Autostrada București-Constanța, din cauza ploii torențiale

CITATUL ZILEI

COMENTARIU Valeriu Șuhan: Dan Bittman

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

(P) Daibau.ro vă ajută să găsiți doar în câteva ore un executant verificat pentru lucrări de construcții sau renovări

Feerie în dormitor: Statul în casă i-a motivat pe mulți să redecoreze, iar tapetul personalizat e din ce în ce mai căutat

Medicul infecționist Adrian Marinescu: Soluția pentru reducerea răspândirii bolii COVID-19 ar fi testarea masivă, chiar și prin metode rapide

Cum să fii manager în FIFA 21. Sfaturile lui Ian Holloway

Dezvoltatorii pregătesc birouri pentru peste 21.000 de corporatiști în anul 2021

Ministrul de externe german dorește un ''nou început'' în relațiile transatlantice după alegerile din SUA

Opiniile unui medic despre Haosul și Infecțiile create în Sistemul Medical de Protocolul de Testare Tătaru-Orban. Uitați-vă la acești Imbecili Cinici care au creat acest haos de nedescris în Sistemul Medical Românesc...

Echipajul unui petrolier, amenințat de pasageri clandestini în sudul Marii Britanii

STRĂINILOR NU LE PLAC PRODUSELE ROMÂNEȘTI. Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România şi Confederaţia Patronală CONCORDIA au cerut Parlamentului să respingă Legea nr. 321/2009 care obligă hipermarketurile să achiziţioneze 51% produse românești la raft

Armenia și Azerbaidjanul se angajează la un nou ''armisitițiu umanitar'' cu începere de luni

Profesoară de franceză acuzată că a făcut sex cu 4 elevi. Ce s-a găsit în locuinţa femeii

Fotbal - Liga I: FC Voluntari - CFR Cluj 0-1

Cod portocaliu de ploi și vijelii în județele Tulcea și Constanța. Cod galben de ceață, în 9 județe

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

ISU București-Ilfov: O persoană a decedat și alte 18 au fost evacuate după o explozie într-un apartament din Sectorul 5

Iași: Soț și soție, găsiți decedați în locuința lor din comuna Neculce, în urma unui incendiu

Consiliul Național al IMM-urilor lansează luni ''Programul de guvernare al mediului de afaceri 2021 - 2024''

Nou record COVID-19 în Franța: Peste 52.000 de noi cazuri raportate în ultimele 24 de ore. Rata pozitivității este de 17%

L-a cunoscut pe Tinder şi au făcut AMOR, dar a doua zi s-a dus la POLIŢIE. Ce i-a făcut bărbatul ÎN DORMITOR

EXCLUSIV Gândurile lui Cristoiu, la ALEPH NEWS

Simptomele COVID-19 pot persista luni întregi după ce pacientul s-a vindecat. Tusea și oboseala, printre cele mai comune probleme în România

Atac terorist la Paris: Un profesor de istorie care le-a arătat elevilor o caricatură cu Profetul Mohomed la lectia "despre libertatea de exprimare" - a fost decapitat în plină stradă

Auto: Dan Gîrtofan, victorios în Raliul Moldovei

Ce spune Ioana Tufaru despre părinți. Fiica regretatei Anda Călugăreanu și-a deschis sufletul

Prahova: Intervenție a jandarmilor montani pentru recuperarea a 4 persoane din zona Cabanei Valea Soarelui

Catrinel Menghia, în brațele marelui star Anthony Hopkins. Imagine de milioane

O fetiţă de 5 ani a acuzat un băiat de 14 ani că a violat-o. Poliţiştii au deschis o anchetă

Daniela Crudu, aproape goală la TV. Până și Capatos s-a mirat de ținuta ei: „Așa ai venit?”

Peste 52.000 de noi cazuri de COVID-19 în Franța


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 343, afisate in 6 pagini.



ieri 06:04 CITATUL ZILEI