19:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ Un român a murit în Spania, într-un accident stupid! O componentă metalică a airbag-ului i-a secționat vena jugulară

Un român a murit în Spania, într-un accident stupid! O componentă metalică a airbag-ului i-a secționat vena jugulară

Presa spaniolă relatează moartea, în condiții bizare, a unui român care conducea mașina spre aeroportul din Palma de Mallorca și care a fost implicat într-o coliziune ușoară.

Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a fost identificat de jurnaliștii spanioli prin inițialele M.A.C.

Potrivit Guardia Civil, accidentul a avut loc duminică seara, la ora 19, la kilometrul 6 pe șoseaua de centură, pe sensul care merge în direcția aeroportului.

Inițial, a avut loc o coliziune între două vehicule, din spate, pe același sens de mers, care s-a încheiat fără răniți.

Cele două mașini au rămas oprite pe șosea iar la un moment dat, un al treilea vehicul, un Citroen C3 condus de român, a intrat în ele.

În urma impactului, care nu a provocat pagube serioase vehiculului, s-a activat airbag-ul, iar o componentă metalică a dispozitivului a fost proiectată spre șofer, secționându-i vena jugulară, scrie antena3.ro.

Românul a sângerat până la moarte, după cum a confirmat Guardia Civil.

Alți doi ocupanți ai mașinii au suferit răni ușoare.

Potrivit polițiștilor, viteza la care s-a produs al doilea impact nu ar fi trebuit să ducă la consecințe fatale.

"A fost un accident de genul cărora vedem în fiecare zi patru sau cinci", spune un ofițer de poliție.

"A fost o defecțiune mecanică, aparent fără legătură cu accidentul, ceea ce este extrem de rar. De fapt, nu am mai auzit niciodată să se fi întâmplat așa ceva", a continuat el.

Poliția spaniolă a cerut o inspecție tehnică pentru a clarifica de ce airbagul a funcționat defectuos și dacă fusese supus anterior reparațiilor.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Fiasco progresist la Paris. Summitul „de urgență” al lui Macron din Ucraina de la Paris nu reușește să producă o strategie europeană unificată.

Fluierul Ro face un apel disperat către oamenii Sistemului care conduc România să nu repete greșelile Statului Român din anii 1939-1940 când țara s-a destrămat

Cristi Chivu, noul antrenor al Parmei!

Georgescu: "Judecătorii CCR vor fi judecați pentru Înaltă Trădare,"

Hurezeanu, scula celor de la PNL PSD care au dat lovitura de stat, i-a cerut o întâlnire lui Richard Grenell la Munchen, dar a fost refuzat

Călin Georgescu îi cere de urgență șefului operativ al SRI, Răzvan Ionescu, (cel care a participat la anularea alegerilor cu "notele șubrede" ca să cităm din JD Vance) ori sa arate Dovezile ori să-și dea Demisia și să plece.

_ Fostul fotbalist Dănuț Lupu iese din închisoare - Eliberat cu o lună înainte de termen

_ Flashback: Discursul spectaculos al reprezentantului Carolinei de Sud Adam Morgan reapare

_ Nu da vina pe Las Vegas pentru necazurile fluviului Colorado

Nimeni nu poate invoca că o ILEGALITATE e "definitivă și irevocabilă" Deciziile CCR sunt "definitive și irevocabile" numai daca sunt LEGALE.

_ Jianu și Ionel s-au calificat în sferturile de finală la Barleta și la Barcelona

_ Tenis de masă, turneu preolimpic: Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, în semifinala KO3

_ UITAȚI: „PUNEȚI ALESTE STRAPURI NEMOCIATE!” – Rep Anna Paulina Luna îi certa pe democrați scandând „UCRAINA, UCRAINA!” și fluturând steaguri Ucrainei în timp ce votează pentru a securiza granița Ucrainei în loc de a noastră

Financial Times: Administrația Trump presează România să ridice restricțiile impuse fraților Andrew și Tristan Tate, care sunt hăituiți de Rețeaua Progresistă. Richard Grenell : "Îi susțin pe frații Tate"

_ Cercetarea metalelor lichide deschide piața în producția chimică durabilă cu catalizatori îmbunătățiți cu metale

_ Furtuna Kathleen va lovi în Marea Britanie sâmbătă aceasta, deoarece harta Met Office arată unde vântul de 70 mph va lovi

_ Houthii elimină cablurile subacvatice, perturbă comunicațiile dintre Golful Arabic și Asia

_ Apare o nouă super-putere militară în lume: țara care va avea cea mai mare armată în privința tancurilor de luptă

_ UE condamnă atacul asupra ambasadei Iranului din Damasc, dar îndeamnă la reţinere

_ Atacul armat dintr-o şcoală din Finlanda. Poliţia anunţă că hărţuirea a provocat atacul

_ Protestele pro-palestiniene sunt deturnate de marxisti pentru a „distruge capitalismul, libertatea și democrația”?

_ România riscă să piardă bani europeni! Marcel Ciolacu, despre cererea de plată nr.3 din PNRR: 'Nu sunt de acord să scădem din nou acest prag'

_ BOMBĂ: Avocatul lui Michael Cohen, Robert Costello, depune mărturie că Cohen nu a crezut în povestea lui Stormy Daniels – a plătit-o doar pentru a-l salva pe Trump (VIDEO)

_ Poliția înconjoară consulatul Iranului la Paris, unde un bărbat amenință să se arunce în aer

_ Met Gala: Cele mai proaste apariții vreodată - de la Katy Perry și Kylie Jenner la Doja Cat și Jared Leto - pentru a merge pe treptele renumitului muzeu din New York

_ Vizualizări ale unei lumi vulcanice: noi imagini telescopice ale lunii Io a lui Jupiter rivalizează cu cele de la nave spațiale

_ Alex Bologa, medaliat cu aur la IBSA Grand Prix Antalya

_ Semnul neaşteptat al cancerului de colon, conform medicilor

_ Laurențiu Nistor, președinte CJ Hunedoara: Drumul Județean 705A, care leagă municipiul Orăștie de Costești și Sarmizegetusa Regia, va fi modernizat

_ Aceasta este cea mai periculoasă grădină zoologică din America? Un videoclip șocant arată un îngrijitor al grădinii zoologice urmărit de un urs grizzly în același centru de viață sălbatic unde vizitatorul a fost ucis de tigrul scăpat

_ Este drept că Bisericii îi pasă de solicitanții de azil... dar nu ar trebui să faciliteze convertirile false pentru a-i ajuta să rămână aici

_ „Trăim într-o epocă a înșelăciunii cu spectru complet”

_ Alertă: Gaz radioactiv descoperit în 25% din școlile și grădinițele din țară. Copiii, expuși riscului crescut de a face cancer pulmonar

_ Proprietarii de case se confruntă cu șase luni de așteptare ca pompele de căldură să fie împinse de Muncă, deoarece consiliile sunt copleșite de cerere și birocrație

_ Iohannis, despre candidatura la NATO: Nu intenţionez nici să mă retrag, nici să negociez altceva

_ Seismologii suspectează că cutremurul de pe falia San Andreas este iminent, în ciuda parametrilor ciudați de atenuare

_ Îngroparea carbonului organic asistată de argilă a indus oxigenarea atmosferică timpurie a Paleozoicului, arată datele

_ Oamenii de știință găsesc gene comune care apără plantele de cafea împotriva bolilor devastatoare

_ Trei soldaţi libanezi au murit în urma unui atac israelian în sudul Libanului

_ Măsurarea proprietăților luminii: Oamenii de știință realizează o nouă metodă pentru determinarea stărilor cuantice

_ Cea de-a XXII-a ediţie a Salonului Artelor Decorative - de joi, la Muzeul Naţional Cotroceni

_ QUENTIN LETTS: Putem ghici cine mulți parlamentari laburişti ar aplauda la loviturile de departajare Israel-Iran

_ Tesla recheamă în service 3.878 de vehicule Cybertruck

_ Cîrstoiu a criticat-o pe Clotilde Armand într-un parc din Sectorul 1: 'Lenea este deviza USR'

_ Reimaginarea surselor cu un singur foton cu punct cuantic: o descoperire în microcavitățile monolitice Fabry-Perot

_ Boom-ul medicamentelor pentru pierderea în greutate riscă să creeze inechităţi sociale, avertizează specialiştii

_ Breaking - Celebrul transgender Naomi a murit: În cinci zile urma să își sărbătorească ziua de naștere

_ Sora devastată a lui Hannah Kobayashi susține că „cineva o controla” înainte de dispariția misterioasă a femeii din Hawaii

_ Piedone reacționează la conferința contracandidatului Cîrstoiu și retrage tricourile cu Peppa Pig: 'Dacă era un om politic...'

_ Președintele Donald Trump îl numește pe fostul reprezentant al Florida, Dr. Dave Weldon, ca director al CDC

_ SUA amendează firma din Thailanda cu 20 de milioane de dolari pentru încălcarea sancțiunilor Iranului

_ The Company Of Owls de Polly Atkin: O scrisoare de dragoste către Owls

_ Noul raport indică că adăposturile alternative duc la rezultate mai bune pentru persoanele care se confruntă cu lipsa adăpostului

_ Oamenii de știință generează un nou sistem țintit de degradare a proteinelor care reglează proteinele proprii ale celulei

_ 28 de soldaţi sirieni şi combatanţi proguvernamentali, ucişi în două atacuri ale Statului Islamic

_ GHID DE CADOURI: Alegeri de modă

_ O rețea rutieră complexă va asigura premisele unei evoluții accelerate pentru Oltenia; primul pas: deschiderea circulației pe drumul expres Craiova – Pitești

_ Sunt o mamă britanică... iată ce mi s-a părut ciudat de când m-am mutat în America - un obicei chiar m-a speriat

_ Spectacol de lumină în celulele vii: o nouă metodă permite marcarea fluorescentă simultană a multor proteine

_ Marcel Ciolacu explică bâlbele din cazul Nordis: Am fost tot timpul pe grabă! Voi face publice facturile


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 405, afisate in 7 pagini.