Orban: Ordonanța de urgență privind Autostrada Unirii, marți, pe ordinea de zi a ședinței de guvern
Premierul Ludovic Orban a anunțat că pe ordinea de zi a ședinței de guvern de marți se va afla o ordonanță de urgență referitoare la o serie de proiecte strategice, inclusiv Autostrada Unirii, prin care vor fi anulate toate procedurile desfășurate până în prezent de Comisia Națională pentru Strategie și Prognoză (CNSP).
"Ne-am străduit destul de mult să găsim o soluție. Guvernul anterior a stabilit o listă de 23 de proiecte strategice pentru România, printre care se numără Autostrada Unirii, Autostrada Ploiești-Brașov și o serie de alte proiecte - Canalul de irigații Siret-Bărăgan. Aceste proiecte au fost trecute în competența CNSP, care nu are niciun fel de legătură cu managementul proiectului. Nu există niciun fel de inginer constructor angajat acolo, nu mai vorbim de specialiști în proceduri de achiziții. (...) La Comisia Națională pentru Strategie și Prognoză era Vâlcov, care lucra cu oameni din afara sistemului public și care se făcea că derulează proceduri. Între timp, s-au derulat anumite proceduri pe aceste proiecte și a trebuit să analizăm foarte serios care este soluția legislativă. Evident, soluția legislativă este ordonanța de urgență pe care o dezbatem astăzi în ședința de guvern", a afirmat Orban la Parlament.
El a precizat că proiectele vor fi transferate de la CNSP la ministerele competente.
"Mai existau câteva puncte aflate în discuție în dimineața asta referitoare la modalitatea de anulare a procedurilor derulate pe aceste proiecte de către CNSP. Obiectivul nostru e simplu: să anulăm toate procedurile și să transferăm aceste proiecte către ministerele competente (...), astfel încât să prezinte planul de realizare a acestor proiecte importante în decurs de maxim o săptămână, astfel încât să știm foarte clar care sunt pașii procedurali pe care îi avem de derulat, planificarea etapelor și (...) asigurarea resurselor de finanțare pe aceste proiecte", a adăugat Orban. AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Comentarii:
Adauga Comentariu