Pictorul Camil Ressu s-a născut la 28 ianuarie 1880, la Galați, potrivit potrivit volumului "Membrii Academiei Române" (2003).
A absolvit cursurile Școlii de Arte Frumoase din București (1899) și din Iași (1902). Și-a continuat studiile la München și Paris, unde a frecventat Academia "Julian" (1902-1908). La izbucnirea Războiului de Reîntregire Națională, a fost mobilizat pe lângă Cartierul General al armatei, pictând scene de război.
În 1917, împreună cu pictorii Nicolae Dărăscu, Ștefan Dimitrescu, Iosif Iser și cu sculptorii Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea, Ion Jalea, a fondat la Iași gruparea "Arta română". A luat parte la înființarea Sindicatului artiștilor plastici, al cărui președinte a fost timp de doi ani (1921-1922). A fost profesor (1925-1930) și rector al Academiei de Arte Frumoase din București (1930-1941) și președinte de onoare al Uniunii Artiștilor Plastici (1950-1962).
A colaborat cu desene satirice în publicații ca "Adevărul", "Furnica", "Facla" și "Cronica". A participat la manifestările "Tinerimii artistice", la saloane oficiale și la multe alte expoziții colective din țară și străinătate.
Printre lucrările sale se numără autoportrete și portretele unor oameni de cultură români precum Brâncuși, Luchian, Arghezi, Goga. Printre cele mai cunoscute peisaje pictate de Camil Ressu sunt "Drum spre Dârste" și "Peisaj cu biserică", iar printre compozițiile sale reprezentative pot fi enumerate "Țăran cu coasa, la arat", "Țărani la prânz", "Cosași odihnindu-se".
În anul 1914 și-a deschis, la București, prima expoziție personală. În străinătate a expus la Ankara, Belgrad, Berlin, Helsinki, Moscova, Sofia etc. În anul 1951 i s-a acordat titlul de artist emerit, în 1955 cel de artist al poporului, iar în 1952 a primit Premiul de stat. În 1955 a devenit membru titular al Academiei Române.
Camil Ressu a murit la 1 aprilie 1962. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Cristian Anghelache, editor online: Anda Badea)
Comentarii:
Adauga Comentariu