DIICOT: Bărbat reținut pentru pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor și șantaj
Procurorii DIICOT - Structura Centrală au reținut un bărbat pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, act sexual cu un minor, corupere sexuală a minorilor și șantaj, suspectul urmând să fie prezentat miercuri instanței cu propunere de arestare preventivă.
"În cauză s-a stabilit că, în perioada ianuarie 2017 - iulie 2019, inculpatul M.C.I., prin utilizarea unor profiluri create pe o rețea de socializare a abordat, s-a împrietenit și a determinat mai multe victime minore de sex masculin (cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani la momentul săvârșirii faptelor) să producă și să îi transmită diverse materiale cu caracter pornografic. Într-unul dintre cazuri, materialele de pornografie infantilă transmise de către victimă au fost utilizate de către inculpat pentru a o șantaja pe aceasta, în condițiile în care nu mai dorea să producă și să îi mai transmită fotografiile solicitate sau să adopte comportamentul sexual cerut de către inculpat", se arată într-un comunicat al DIICOT transmis AGERPRES.
Procurorii mai susțin că bărbatul a întreținut un act sexual cu un minor de sex masculin, în cursul lunii iulie a anului 2019. El a filmat întâlnirea și ulterior a pus imaginile la dispoziția altor persoane, prin intermediul unor aplicații informatice.
"La data de 25 iulie 2019, procurorii DIICOT - Structura Centrală, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, au efectuat o percheziție domiciliară în urma căreia au fost ridicate în vederea cercetărilor mai multe medii de stocare a datelor informatice, pe care au fost identificate 490 de fișiere ce conțin imagini și înregistrări video, care constituie materiale pornografice cu minori", se precizează în comunicat.
Bărbatul reținut va fi prezentat miercuri la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Comentarii:
Adauga Comentariu