Iohannis: Nu voi agrea sub nicio formă propunerea finlandeză privind cadrul financiar multianual
Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că nu este de acord cu propunerea președinției finlandeze a Consiliului Uniunii Europene privitoare la viitorul cadru financiar multianual, arătând, printre altele, că banii alocați pentru politica de coeziune ar fi "prea puțini".
"Nu sunt deloc de acord cu această propunere finlandeză. Nu ne convine din niciun punct de vedere și se pare că nu suntem singurii. Propunerea nu ne satisface absolut deloc. Lipsesc chestiuni esențiale, de exemplu flexibilitatea între fonduri, banii alocați pentru coeziune sunt prea puțini pentru politica agricolă comună, împărțirea banilor și condiționalităților, de asemenea, nu ne satisfac. Politica agricolă și coeziunea sunt extrem de importante pentru noi. În acest sens, nu voi agrea sub nicio formă această propunere finlandeză și, cu siguranță, vom ajunge la ceea ce se și propune în concluzii - să delegăm președintelui Consiliului munca de elaborare a unui nou draft", a afirmat Iohannis, la sosirea la reuniunea Consiliului European.
Șeful statului a precizat că pe agenda reuniunii se află și alte teme, "foarte complicate", precum schimbările climatice.
"În ce privește schimbările climatice se propune spre discuție un obiectiv foarte ambițios - neutralitatea climatică până în 2050, asta însemnând practic să reducem emisiile foarte mult. Pentru economiile noastre din partea estică a Uniunii este un obiectiv foarte complicat, care poate fi obținut, dar numai cu o cheltuială foarte mare. Noi dorim ca o parte din această cheltuială să fie suportată, evident, și din bugetul european, deci din fonduri europene, însă discuția nu va fi simplă deloc și cred că vom mai avea multe consilii pe aceste două teme", a susținut șeful statului. AGERPRES/(A - autor: Cătălin Alexandru, editor: Andreea Rotaru)
Comentarii:
Adauga Comentariu