19:23
Comentarii Adauga Comentariu

ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 13 NOIEMBRIE

* Vicepremierul Raluca Turcan va coordona activitatea a șapte ministere, printre care cel al Educației și Cercetării, Sănătății, Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, potrivit unei decizii a prim-ministrului Ludovic Orban, publicată în Monitorul Oficial. Turcan va mai coordona activitatea ministerelor Justiției, Fondurilor Europene, Muncii și Protecției Sociale și Culturii. Totodată, vicepremierul va coordona derularea raporturilor constituționale între Guvern și Parlament, mai prevede decizia.

* Premierul Ludovic Orban i-a solicitat ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, ca, după finalizarea procedurii de desecretizare a dosarului referitor la evenimentele din 10 august 2018, să prezinte raportul, astfel încât acesta să poată fi cunoscut de opinia publică. Ministrul Afacerilor Interne a menționat că procedura referitoare la desecretizarea dosarului legat de evenimentele care au avut loc pe 10 august 2018 în Piața Victoriei se va finaliza în cursul zilei de miercuri.

* Guvernul a adoptat ordonanța de urgență pentru acordarea veniturilor de completare în cazul minerilor care vor fi disponibilizați în urma închiderii unor mine, a anunțat Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului. "Așa cum am promis încă dinainte de învestirea Guvernului Ludovic Orban, a fost rezolvată situația minerilor blocați în subteran la Paroșeni și Uricani. Astăzi a fost adoptată OUG pentru acordarea veniturilor de completare pentru cei care urmează să fie disponibilizați, OUG inițiată de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri", a precizat Dancă, la finalul ședinței de Guvern.

* Partidul Mișcarea Populară cere o reformă teritorial-administrativă, în baza căreia să se realizeze comasări ale comunelor care cheltuie mai mult decât încasează din taxe, a declarat purtătorul de cuvânt al PMP, Mihail Neamțu. AGERPRES/(autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Sora mai mică a Nataliei Mateuţ, MOARTĂ de BEATĂ la ieşirea dintr-un club de fiţe

Barna: Îi solicit lui Orban să nu cedeze șantajului PSD cu moțiunea în caz de asumarea pe primari

Un medic renumit a murit pe patul de spital

Ultima înregistrare cu Denisa Răducu a stârnit polemici. Ce s-a întâmplat de fapt AUDIO

Andreea Esca, gelosă pe Lidia Buble. "Este în cap după ea, cum se uită la ea...."

VIDEO | Deznodământul surprinzător al luptei dintre un piton, un bursuc și doi șacali

Cu ce mizerii se mai ocupă progresiștii pro-SOROS de la ​HOTNEWS:: "SONDAJ: Credeți că Biserica prezintă risc mare de evaziune?". Deci nu multinaționalele străine care au cifre de afaceri de miliarde de euro si profituri minuscule prezintă risc de evaziune

Ana Baniciu a pozat fără SUTIEN. "Am corpul unei femei şi emoţiile unui copil!" FOTO

Rețeaua progresisto-soroşistă agită din nou apele cu privire la Ora de Religie. Iată răspunsul Patriarhiei.

Miss România, Ioana Filimon dezvăluie secretul frumuseții sale izbitoare! "Mama Natură" și tratamente ale pielii venite parcă din Star Trek

Ce spune Înaltul comisar ONU despre cea mai mare amenințare la nivel global, de după al Doilea Război Mondial

Procurorul Tatiana Toader, noul vicepreședinte al CSM

Mesaje haioase de Ignat. Proverbe şi epigrame dedicate sărbătorii Ignatului

Militanții atei finanțați de Soros via FDSC.Ro isterizați de Luminile de Paşti. Tot ce e sărbătoare creștină îi isterizează pe acești oameni. Bolșevismul n-a murit, el e SOROS travestit

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

CFR Călători: 16 trenuri Interregio și Regio vor avea de duminică opriri în stația Halta Parc Mogoșoaia

Dezvăluirile unei actrite de filme porno, din culisele industriei XXX

Diana Dumitrescu s-a mutat cu bărbatul care a fost filmat în timp ce o dezbrăca pe Inna FOTO

Topul celor mai bine plătiți muzicieni în 2019

Încă un mit a fost demontat. După 7 înfrângeri la rând Simona Halep a bătut-o măr pe Sharapova...Halep - Sharapova 6-2 6-2. Invincibilitatea Sharapovei în fața Simonei s-a spulberat ca un castel de nisip. Noroc că Cahill nu a fost pe-acolo...

Steven van Groningen: Mediul de afaceri vrea un dialog cu Guvernul pentru a ajuta România să-și atingă potențialul

POZA ZILEI - Cine insista sa se faca asa zisa "educatie sexuala" in scoli ?

Șapte căi prin care Trump a recuperat cultura Americii

DEZINFORMARE. HOTNEWS L-A GASIT "PE DRACUL IN PERSOANA". Hotnews "Cine este simbolul luptei anti-imigranti si anti-moschee: un fost calugar de la Manastirea Petru Voda, dezavuat de BOR, suporter infocat al Miscarii Legionare si adversar al gazelor de sist"

Satanismul mai activ ca niciodată. SUA. O statuie controversată inaugurată la Templul Satanic din Detroit la o ceremonie satanică secretă a atras proteste.


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 25, afisate in 1 pagina.

ieri 06:11 CITATUL ZILEI