12:23
Comentarii Adauga Comentariu

ȘTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 17 OCTOMBRIE

*Lucrările la calea ferată care leagă Aeroportul Internațional Henri Coandă de Gara de Nord vor continua, iar CFR SA va face apel la decizia Curții de Apel București, a declarat pentru AGERPRES directorul general al companiei, Marius Chiper.

*România nu exclude niciun furnizor de tehnologie 5G, chiar dacă Huawei deține o cotă importantă pe această piață, ci solicită tuturor competitorilor integritate maximă a datelor, a declarat, joi, Alexandru Petrescu, ministrul interimar al Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), în cadrul Bucharest Forum, eveniment organizat de Institutul Aspem și Biroul din București al German Marshall Fund of the US.

*Desființarea Ministerului Comunicațiilor ar fi o greșeală, în condițiile în care acest lucru ar duce la întârzieri în programele de digitalizare și la pierderea unei sume mari de bani europeni, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul interimar de resort, Alexandru Petrescu.

*Lucrările de construcții în România au înregistrat o creștere de 34,2% în august 2019, comparativ cu perioada similară din 2018, cel mai semnificativ avans în rândul statelor membre UE, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

*Decizia Volkswagen de a amâna construirea fabricii în Turcia a declanșat o nouă rivalitate între statele balcanice pentru găzduirea investiției de 1,3 miliarde de euro (1,4 miliarde de dolari), transmit Reuters și Bloomberg.

*Dantes Nicolae Bratu revine de vineri la conducerea Inspecției Muncii și va avea funcția de inspector general de stat, după ce anterior fusese detașat ca secretar general al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați.

*Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR), cu susținerea Bursei de Valori București (BVB), va publica, începând din ianuarie 2020, indicatorul VEKTOR pentru companiile listate din Piața Reglementată, potrivit unui comunicat al organizației.AGERPRES/(AS-editor: Nioleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

Politico: Angela Merkel respinge invitația lui Donald Trump de a participa la summitul G7 de la Washington

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Zi istorică: SpaceX și NASA se pregătesc de o nouă lansare a misiunii DEMO 2, astăzi, la ora 22. Iată toate detaliile

VIDEO SPECTACULOS Cum s-au extins plajele din Constanta si Mamaia

COMENTARIU Marius Oprea: O pandemie fără sfîrșit

Moartea lui George Floyd: Sute de manifestanți au protestat la Washington, în fața Casei Albe

China raportează patru cazuri noi de coronavirus

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Coronavirus: Brazilia urcă pe locul al cincilea în privința deceselor, devansând Spania

Coreea de Nord anunță că susține măsurile Chinei cu privire la Hong Kong

Zero decese COVID-19 într-o țară cu 97 de milioane de locuitori. Măsurile anti coronavirus care au contribuit la succes, explicate de specialiști în termeni simpli

Misterul ratei șomajului din China. Nivelul rămâne redus, în ciuda pandemiei

Trump cere administrației sale să înceapă să elimine privilegiile pentru Hong Kong

Ion Cristoiu: Nu cumva America și Anglia au stimulat Psihoza Coronavirus pentru a putea contrapune Globalizării politica statului național?

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 30 mai: Peste 38.000 de decese în Marea Britanie. China a raportat ieri 4 noi cazuri

Profit CONSISTENT pentru băncile românești în primul trimestru. Câștigurile au depășit 1,5 miliarde lei

HOROSCOP 30 MAI 2020: Vești bune pentru zodiile de Pământ, tensiuni cu familia și colegii pentru semnele Mutabile

CITATUL ZILEI

Peste 50 de tone de cocaină confiscate în operațiuni coordonate de Columbia

Hong Kong: Coreea de Nord susține măsurile în domeniul securității naționale adoptate de China

Letonia: Concerte cu cratițe în semn de protest față de sprijinul insuficient acordat de autorități în contextul epidemiei COVID-19

DREPTUL ORICĂRUI COPIL DE AVEA O MAMĂ ȘI UN TATĂ ESTE INALIENABIL: Rețeaua Progresistă a început să urle isteric în presa lor şi pe internet şi să-i acuze de "homofobie" pe cei care afirmă că "căsătoria este uniunea dintre un bărbat şi o femeie"

Fetițe din China sunt șantajate de colegele mai mari să facă sex cu oficialii guvernamentali

Ambasadorul Franței: Sunt mereu surprins de amestecul care se face între politic și presă

">

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Șapte cazuri de infecție cu noul coronavirus la asistente și infirmiere de la Institutul 'Marius Nasta', în ultima săptămână

NOAPTEA MINȚII. Piața Lui Soros și Realitatea TV au cântat ieri seară "Mai bine SOROȘIȘT decât Comunist" Păi, măi analfabeților SOROȘIST înseamnă NEOCOMUNIST. Își bate joc REȚEAUA SOROS cum vrea de voi din cauza analfabetismului vostru

Noile vaccinuri vor altera în mod permanent ADN-ul uman. Nimeni nu va mai şti exact decât producătorii lor ce anume vor modifica vaccinurile în ADN-ul fiecărei persoane.

Gândurile lui Cristoiu: Dacă Iohannis vrea să revigoreze tema luptei anticorupție, trebuie să ia un guzgan îmbogățit din pandemie

Fondul Suveran al Arabiei Saudite pune în joc o sumă uriașă pentru a deveni cel mai puternic investitor din lume

Kylie Jenner, eliminată din lista miliardarilor Forbes. Tânăra a negat acuzațiile aduse familiei Kardashian

Pentru cine mai avea dubii că mișcarea #resist prezentă și la Mitingurile de la București e condusă și coordonată de progresismul internaționalist mondial:Afișe pentru susținerea Bilderbergului Macron cu hashtag-ul #resist au fost puse pe Turnul Eiffel.

Soția ofițerului de poliție acuzat de moartea lui George Floyd a anunțat că divorțează

Ce conținea formidabilul tratatul încheiat de Mihai Viteazul cu Rudolf al II-lea, la Mănăstirea Dealu, care-l face pe voievodul valah "eliberator de popoare"

Fitch: Politica fiscala prociclica a Romaniei si majorarile salariale rapide din 2017 sporesc riscul de supraincalzire

Lăutăria, meserie relansată prin intermediul copiilor în Bacioiu

Marea Britanie a ajuns la peste 38.000 de decese cauzate de COVID-19

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 mai

Gina Gogean, despre bătăile încasate de gimnaste

Premierul britanic susține propunerea președintelui american de a organiza summitul G7 "în persoană"

UE anunță scăderi semnificative ale schimburilor comerciale din cauza pandemiei

Ambasadorul Franței despre anchetarea baronilor corupți: E un semn pozitiv, că nu putem face orice

">

Semnificații istorice pentru ziua de 12 aprilie

">

Steaua, învinsă de FC Vaslui, scor 1-0, în etapa a XXVII-a a Ligii I

">

Toni Grecu: Klaus Iohannis vs. Covid 19 - atac fără milă

Radu Gyr a fost condamnat la MOARTE pentru o poezie. Unii vor să ne-ntoarcem din nou în acele vremi. Cum a fost condamnat la moarte Radu Gyr pentru poezia "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!" - VIDEO

Ultimele tranzacții înainte de listarea anului. Chinezii de la Tencent negociază achiziția unei părți din Warner Music

Angela Merkel a refuzat invitația lui Donald Trump de a participa ''în persoană'' la summitul G7 din SUA

Coronavirus în România LIVE UPDATE 30 mai. Bilanțul complet: 18.982 cazuri / 1.248 decese / 12.829 persoane vindecate

O mireasă VIRGINĂ a fost şocată când a văzut ce are soţul ei în pantaloni. Ce a urmat este INCREDIBIL

Putin vrea să introducă în programa școlară ora de "Patriotism". Progresiștii se vor zvârcoli ca nebunii...ca să arate "cât de greșit este sa înveți copiii sa fie patrioți".. N-o să mai poată destrăma Statele Naționale

Sexy-senatoarea Steliana Miron vrea să fie primăriţă în Rădăuţi

Viktor Orban "Rețeaua lui Soros e departe de a renunța. Unii încă simt mirosul banilor, alții nu vor să-și piardă pozițiile obținute cu ajutorul elitelor globalizatoare. Pentru ei, popoarele cu propria țară, cultură și religie, sunt o specie fără speranță"

Petrecere pentru copii transformată în ORGIE SEXUALĂ de o mamă nimfomană: A făcut sex cu toţi FOTO

Cea mai nerușinată vedetă! ÎN SÂNII GOI și CU MÂNA LA "PĂSĂRICĂ", în plină stradă! Cum au reacționat trecătorii | FOTO

Către WERNER-MERKEL-și-KURZ. Strigăt de disperare : Muncitor sucevean la cules de sparanghel: ”Vrem să mergem acasă, nu vrem să murim aici pe capete”.Aceasta e mizerie mortală care s-a făcut și se face pe baza unui acord guvernamental Româno-German


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 246, afisate in 5 pagini.



ieri 05:08 CITATUL ZILEI