09:11
Comentarii Adauga Comentariu

Hunedoara: O ambulanță care transporta un rănit la Timișoara a fost implicată într-un accident

O ambulanță care transporta un rănit grav de la Petroșani la Spitalul județean din Timișoara a fost implicată, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un accident de circulație în orașul Recaș, din județul Timiș, asistenta medicală din echipaj suferind un traumatism cranian.

Pacientul aflat în ambulanță, ventilat mecanic și intubat, fusese victima unui accident de circulație ce a avut loc sâmbătă seara, pe un pod aflat la intrarea în Petroșani, mașina pe care o conducea prăbușindu-se într-o prăpastie de circa 10 metri.

Ambulanța a fost lovită de un autoturism în centrul orașului Recaș.

"În urma accidentului din localitatea Recaș, asistenta medicală din echipajul ambulanței a suferit un traumatism cranian, fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului județean din Timișoara. Tot acolo, cu o altă ambulanță, a ajuns și pacientul de la Petroșani, care era intubat și ventilat mecanic", a informat purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.

La UPU Timișoara au fost mai fost transportați medicul și ambulanțierul de pe ambulanța din Petroșani, pentru investigații.

"Din datele avute până acum, medicul și ambulanțierul sunt bine, asistenta fiind la investigații", a precizat reprezentantul SAJ Hunedoara. AGERPRES / (AS - autor: Sorin Blada, editor: Antonia Niță, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Alegeri Prezidențiale Tur 1. Rezultate Parțiale Autoritatea Electorală Permantă după numărarea a 7,825,909 voturi. Dăncilă la peste 10 procente peste Barna și cu 12 procente în urma lui Iohannis

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 noiembrie

Un submarin american dispărut în 1944, găsit în largul coastei Japoniei

HOROSCOP 12 noiembrie 2019: Zodiile care primesc astăzi oportunități suplimentare de a-și rotunji veniturile

Evo Morales a primit azil politic în Mexic

Poliția franceză a dispersat manifestanții catalani care blocau o autostradă la frontieră

Washington Post: Europa de Est se îndreaptă către o criză demografică

SUA se declară ''grav preocupate'' de situația din Hong Kong

Bolivia: Poliția cere armatei să intervină pentru a pune capăt violențelor; armata, mobilizată împotriva "grupurilor de vandali"

Fostul președinte american Jimmy Carter a fost internat în spital

Bolivia: Viitoarea președintă interimară anunță convocarea unui scrutin prezidențial

LIVE VIDEO Curtea Constituțională dezbate conflictul dintre CSM și fostul ministru al Justiției, Ana Birchall

Asociația Elevilor din Constanța cere sprijin pentru anularea prevederii care limitează accesul la liceu elevilor cu media sub 5

Ministrul Sănătății asigură cadrele medicale că plata salariilor aferente lunii decembrie va fi realizată la timp

Mihai Fifor explică de ce Klaus Iohannis nu vine la dezbatere: Știe că nu are cum să câștige. Fuge ca un laș

Google lucrează la un proiect secret care afectează milioane de americani. Ce fel de date colectează "Nightingale"

Iordania a dejucat o conspirație împotriva unor diplomați din SUA și Israel și a unor militari americani (presă)

EXIT POLL - Alegeri Prezidențiale 2019 Turul I. SONDAJ SOCIOPOL: Iohannis pe Primul Loc, Dăncila la doar 2 procente in fața lui Barna

Alba: Bărbat mort după ce camionul său a fost lovit de tren; un călător din garnitură, cu traumatism cranio-cerebral

Pentagonul avertizează asupra consecințelor care ar putea apărea după oprirea ajutorului militar acordat Ucrainei

Dăncilă distribuie mesajul lui Iohannis din 2014 în care cerea dezbatere electorală: Cum e cu "atitudinea arogantă?"

Ambițiile Primăriei Capitalei. Vrea să refacă Parcul Unirii cu 8,5 milioane de lei

Trădare majoră la prezidențiale | Primarul PSD din Bacău: Multor pesediști le-a fost rușine să tragă pentru Dăncilă

Premierul Poloniei, scandalizat de un documentar Netflix despre lagărele de concentrare naziste

O familie a obținut în instanță oprirea lucrărilor la Autostrada Sebeș - Turda. Decizia se aplică "de îndată"

Comisia Europeană a aprobat, pentru prima dată, comercializarea unui vaccin împotriva Ebola

O carte pe zi: "Sociologia proastei guvernări în România interbelică", de Bogdan Bucur

Prima țară din lume care introduce studiul schimbărilor climatice în școli

CEx al PSD marți pentru analiza rezultatului obținut de Viorica Dăncilă la alegeri. Discuții despre excluderea Anei Birchall din partid

Guvernul afgan oferă eliberarea a trei prizonieri talibani în schimbul unor străini răpiți de jihadiști

Un submarin din Al Doilea Război Mondial, dispărut în urmă cu 75 de ani, a fost găsit în largul coastei Japoniei - FOTO, VIDEO

Comisia JURI a PE va analiza marți candidaturile comisarilor desemnați de Franța, România și Ungaria

Hong Kong: Situația rămâne tensionată, după ce poliția a tras cu gaze lacrimogene într-un campus universitar

Coreea de Nord denunță la ONU atitudinea SUA și a Coreei de Sud

Reuniune de urgență, marți, a guvernului britanic, pe tema inundațiilor

Statele Unite condamnă violențele de la Hong Kong

Cluj: Circa 10.000 de oameni au cântat cu Brayan Adams la BT Arena

Dosarul Gala Bute | Comisia Europeană: Decizia CCR privind completurile de 5 judecători poate fi aplicată

Ministrul Sănătății anunță că tot personalul medical își va primi drepturile salariale "conform muncii prestate"

Ministrul Tineretului, Ionuț Stroe, vrea centralizarea în format electronic a sportivilor de performanță și a competițiilor

BPR: Adina Vălean - audiată în comisiile de specialitate, marți, la ora 11,00

Tăriceanu, despre primul tur al alegerilor prezidențiale: Mulți candidați, puține idei, ceea ce e rău/ Ce spune despre Diaconu

"Cele mai devastatoare incendii care au lovit vreodată Australia", văzute din spațiu. NASA a publicat o fotografie cutremurătoare

Adina Vălean, propunerea României pentru funcția de comisar european, audiată în Parlament: "Voi pune întreaga experiență în sprijinul țării"

Alba: Circulația feroviară, blocată în urma unui accident, reluată pe ambele fire între Teiuș și Aiud

Hillary Clinton: Este ''inexplicabil și rușinos'' eșecul Londrei în a publica înainte de alegeri raportul asupra amestecului Rusiei

Polițiștii din Dolj, revoltați de banii primiți la alegerile prezidențiale: 17 lei pentru mâncare și apă, după 14 ore de muncă

Republica Moldova: Guvernul condus de Maia Sandu a căzut

Alcool și violență. Bărbat de 42 de ani adus la Poliție după ce l-a înjunghiat pe prietenul de 18 ani. Înainte, băuseră împreună

Peru: Fostul președinte Kuczynski, aflat în arest la domiciliu, spitalizat pentru aritmie cardiacă

Rapperul american Lil Reese, împușcat în gât, este în stare critică - FOTO

ULTIMA ORĂ Liviu Dragnea a fost adus, marți dimineață, la instanța supremă

Mistreț proiectat într-o mașină, după un accident. Șoferul a ajuns în stare gravă la spital

Grav accident în Alba: Șoferul unui camion a murit lovit de tren

Forțele israeliene au ucis un lider al organizației teroriste Jihadul Islamic

O navă militară israelienă a făcut o descoperire tulburătoare în apele teritoriale ale țării, la doar 15 km de Tel Aviv

Parlamentul bolivian se va reuni marți în ședință extraordinară

Mexicul îi acordă azil politic lui Evo Morales

Argumente pentru creșterea salariului minim brut pe țară. Ce spune fostul ministrul al Muncii


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 457, afisate in 8 pagini.