12:05
Comentarii Adauga Comentariu

Iranul amenință să transforme într-un ''câmp de luptă'' orice țară care îl atacă

Liderul Gardienilor Revoluției, armata ideologică iraniană, a avertizat sâmbătă că orice țară care atacă Republica Islamică Iran va deveni "principalul câmp de luptă" al conflictului, informează AFP și EFE.

"Oricine dorește ca teritoriul său să devină principalul câmp de luptă, să meargă mai departe", a spus generalul Hossein Salami într-o conferință de presă la Teheran."Nu vom permite niciodată ca un război să ajungă pe teritoriul Iranului", a adăugat el.

Aceste declarații intervin după ce Statele Unite au anunțat trimiterea de întăriri militare în Golful Persic, după atacurile asupra unor instalații petroliere din Arabia Saudită, revendicate de rebelii yemeniți Houthi (susținuți de Iran), dar atribuite Teheranului de Riad și Washington.

Atacurile, care au redus la jumătate producția de petrol din Arabia Saudită, au reînviat temerile privind o confruntare militară între Statele Unite și Iran.

Tensiunile dintre cele două țări au crescut constant de la retragerea unilaterală a Statelor Unite în mai 2018 din acordul nuclear internațional privind programul nuclear iranian încheiat în 2015, urmată de reinstituirea unor sancțiuni americane grele împotriva Iranului.

Vineri, Donald Trump a anunțat noi sancțiuni asupra sectorului bancar iranian, în special împotriva Băncii Centrale. "Asta înseamnă că nu vor mai fi bani pentru Gardienii revoluției (...) pentru a finanța terorismul", a declarat secretarul Trezoreriei Steven Mnuchin.

"Sperăm să nu facă o greșeală strategică" la fel ca în trecut, a adăugat generalul Salami la Teheran, înainte de a enumera o serie de ''aventuri" istorice ale SUA împotriva Iranului.

Generalul Salami a vorbit la inaugurarea unei expoziții la Muzeul Apărării Sacre și Revoluției Islamice, care expune ceea ce Iranul prezintă drept drone americane doborâte de Iran și alte capturi pe teritoriul său. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruștei)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Reuniune despre Siria: Trump a calificat-o pe Nancy Pelosi că "politician de joasă speță" (democrați)

Maramureș: Pădurar găsit mort în pădure, împușcat cel mai probabil de hoții de lemne

Pedro Sanchez: Guvernul catalan trebuie să condamne violențele de la Barcelona

DJ Wanda, bolnavă de cancer. A decis să se trateze în Turcia. "Nu mă las învinsă de suferinţa pe care o duc..."

Sandra Romain, regina filmelor pentru adulţi, a făcut-o de oaie. Trăieşte cu un cioban căsătorit, iar ciobăniţa a aflat totul

Un proiect progresist Securistic: Buletinele cu CIP prin intermediul cărora SE VA AMPRENTA întreaga populație a României de parcă toată țara e formată din Borfaşi. CITIȚI CUI FOLOSEȘTE acest nou sistem?

Cristina Spătar a trăit un adevărat coşmar. "La orice greşeală, îmi dădea bătaie"

Sex oral: Sfaturi care te vor transforma într-o adevărată expertă

Cum recunoașteți modelele străvechi de pe IE față de cele inventate recent. Cum recunoști o IE cu modele străvechi românești, de UN KITSCH.

Drama unei fete de 17 ani: a fost diagnosticată cu o malformație rară și poate fi operată doar în străinătate

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

Judo: Lucian Borș Dumitrescu, locul 5 la Mondialele de juniori

FOTO EXCLUSIV/ Ileana Ciuculete cea mai dezinhibată solistă de muzică populară. Cum poza la 55 de ani!

Rombul

O româncă face furori în industria porno

Dăncilă ar fi vrut să îl suspende pe Iohannis: Cred că merita. Nu respectă Constituția și nici deciziile CCR

Forțele Democratice Siriene anunță înghețarea ofensivei împotriva grupării Stat Islamic

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Bărbatul de 70 de ani dispărut pe munte, a fost găsit mort, într-o pădure

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Statele Unite au efectuat atacuri cibernetice asupra Iranului, după atacurile cu drone asupra rafinăriilor saudite

O videochatistă din Ploieşti, surprinsă în acţiune pe un site porno de renume IMAGINI INCENDIARE

Fotbal: Messi a primit a șasea 'Gheată de Aur'

A apărut topless la televizor. Culmea, toată lumea a aplaudat gestul. VIDEO

Noul star sexy al televiziunilor din Albania. Prezintă topless ştirile VIDEO

Un satelit european a detectat o pată de petrol ce ar putea proveni de la avionul EgyptAir prăbușit (ESA)

Orban nu își va prelua biroul de la Palatul Victoria, dar beneficiază de protecția SPP

ROMANIA. Sărbători tradiționale anuale. Urcatul Oilor la Munte, Nedeile, Coborâtul oilor de la Munte

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Tenis: Marius Copil s-a oprit în sferturile turneului challenger de la Mouilleron-le-Captif

EURO 2021, preliminarii. Meciul România U21 - Finlanda U21 se va disputa la Voluntari

Alina Gorghiu – din cearșafurile liberale pe culmile PNL - Alina Gorghiu a fost aleasă președinte PNL susținută de Klaus Iohannis

SUA: Camera Reprezentanților condamnă politica lui Trump în Siria

Duckadam îl critică dur pe Contra: De ce l-ai mai chemat pe Cristea, dacă nu l-ai băgat?

Livia Taloi, alias Ema din Trăsniții, și-a sărbătorit ziua de naștere pe platourile de filmare. A împlinit 37 de ani

Dezvăluirile unei actrite de filme porno, din culisele industriei XXX


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 36, afisate in 1 pagina.

ieri 05:07 CITATUL ZILEI