17:35
Comentarii Adauga Comentariu

ȘTIRILE SERII - ECONOMIC - 21 AUGUST

* Mecanicii de locomotivă și angajații CFR Călători se pregătesc de proteste masive, timp de patru săptămâni, începând din 16 septembrie, pentru a atrage atenția asupra situației tragice din sectorul feroviar, cauzată de lipsa investițiilor, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Rodrigo Gabriel Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR).

* Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) trebuie să se conformeze, atunci când merg în controale, noului regulament de conduită instituit printr-un ordin al președintelui instituției, Horia Miron Constantinescu, emis pe 20 august.

* Elevii nu pot deconta integral abonamentele de transport local întrucât nu există fondurile necesare, iar în perioada 2017 - 2018 aproximativ 80% au primit mai puțin de jumătate din banii achitați pe un abonament, a afirmat, miercuri, Andreea Păun, vicepreședinte Consiliul Național al Elevilor.

* Ministerul Finanțelor Publice actualizează conținutul Declarației 112 privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale și impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate în urma modificărilor în domeniul legislației fiscale apărute în ultima perioadă, potrivit unui proiect de ordin publicat miercuri.

* Aproximativ 100.000 de porci vor fi sacrificați după descoperirea unui focar de pesta porcină africană la una din cele mai mari ferme de porci din Ucraina, a anunțat miercuri un oficial din conducerea Autorității pentru siguranța alimentelor din Ucraina, transmite Reuters.

* Guvernul condus de cancelarul Angela Merkel a aprobat miercuri un proiect de lege care prevede scutirea majorității contribuabililor, cu excepția celor mai bogați, de la plata unei taxe de solidaritate care a fost introdusă în 1991 pentru a acoperi costurile reunificării țării, transmite Reuters. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

BOMBA-SEXY Florentina Raiciu, păcălită pe internet: Blonda a făcut un show erotic pe Skype fără bani VIDEO

Fotbal: Julen Lopetegui (Sevilla), nemulțumit de egalul cu CFR Cluj - Meritam să câștigăm

CFR SA: Circulația feroviară în județul Olt, redeschisă între stațiile Fărcașele și Drăgănești Olt


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 3, afisate in 1 pagina.

ieri 06:09 CITATUL ZILEI