10:05
Comentarii Adauga Comentariu

Constanța: Trafic rutier reluat pe autostrada A2 în urma accidentului soldat cu patru răniți

Traficul rutier a fost reluat pe autostrada A2, în urma accidentului petrecut luni dimineața, soldat cu patru răniți, a anunțat Centrul Infotrafic al Poliției Române.

Conform sursei citate, în zona producerii accidentului rutier s-au format coloane de autovehicule pe o distanță de aproximativ 5 kilometri, polițiștii rămânând la fața locului pentru fluidizarea circulației.

"Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier a fost reluat pe ambele benzi la kilometrul 206 al Autostrăzii A2, pe sensul către litoral, în zona localității Valu lui Traian, județul Constanța, unde circulația a fost oprită anterior din cauza unui accident (...). Coliziunea s-a soldat cu rănirea a patru persoane", potrivit Infotrafic.

Patru persoane, între care un copil de 11 ani, au fost rănite și transportate la Spitalul Județean Constanța, în urma unui accident rutier petrecut luni dimineața, pe autostrada A2, în zona localității Valu lui Traian, în care au fost implicate șase autoturisme.

Conform Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței regulamentare între autovehicule. Toate cele patru persoane rănite se aflau în același autoturism, înmatriculat în județul Prahova. AGERPRES / (AS - autor: Nona Jalbă, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea) 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

FCSB-Vitoria Guimaraes, au remizat, scor 0-0, în manșa tur a play-off-ului Europa League / Pintilii este încrezător în ceea ce privește șansele de calificare ale vicecampioanei României

Fotbal - Liga I: Universitatea Craiova - Astra Giurgiu 1-0


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 2, afisate in 1 pagina.

ieri 05:08 CITATUL ZILEI