13:27
Comentarii Adauga Comentariu

Acuzatul în cazul crimelor în serie din Cipru a pledat vinovat

Fostul căpitan de armată cipriot Nicos Metaxas a pledat vinovat, luni, la acuzația de ucidere a cinci femei și două fete, toate cu cetățenie străină, în ceea ce reprezintă cele mai grave crime în serie comise în Cipru pe timp de pace, transmite Reuters.

Metaxas (35 de ani) fusese pus sub acuzare pentru răpire și crimă cu premeditare contra a șapte persoane - provenite din Filipine, Nepal și România (Livia Florentina Bunea, în vârstă de 38 de ani, și fiica sa în vârstă de 8 ani, Elena - n.red.) - în perioada septembrie 2016 - iulie 2018.

Aceste crime au șocat opinia publică din Cipru, țară unde asemenea delicte sunt relativ rare, și au provocat demisia șefului poliției, în timp ce ministrul justiției a demisionat din proprie inițiativă.

Nicos Metaxas a fost dus luni, în condiții de maximă securitate, la un tribunal din Nicosia, unde a compărut fără avocat.

În momentul citirii actului de acuzare, el a izbucnit în plâns. ''Am comis crime abominabile'', a afirmat acuzatul, care a transmis condoleanțe familiilor victimelor.

Recunoașterea vinovăției într-un proces judiciar din Cipru înseamnă că instanța va audia martorii și apoi va decide sentința, aceasta fiind așteptată în cursul zilei de luni. Acuzatul riscă o pedeapsă de închisoare pe viață pentru fiecare dintre cele șapte capete de acuzare.

Suspectul a abordat online femeile pe care urma să le ucidă și care au fost date dispărute între septembrie 2016 și august 2018.

Prima victimă, o femeie filipineză de 30 de ani, a fost găsită - de mai mulți turiști care făceau fotografii - într-o fântână din apropierea unui lac de lângă Nicosia, la finalul lunii aprilie, iar ultima victimă pe 12 iunie, chiar în lacul respectiv. Aceasta din urmă era o fetiță în vârstă de șase ani, fiica primei victime. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruștei)

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

​Subiectele zilei: ​404 dosare de adopții internaționale dispărute fără urmă; Haos total în PSD. Cum a ajuns partidul la un pas de implozie

Bulgaria: Crescători industriali de porci: Cerem interzicerea totală a creșterii porcilor în "curtea din spate"

Angela Merkel își întărește statutul de strateg politic

Meleșcanu despre atacul armat de la Erbil, produs lângă Biroul Consular al României: Nu avem niciun element potrivit căruia români ar fi putut fi afectați

​Caru' cu vedete: Arnold Schwarzenegger, de nerecunoscut la întâlnirea cu Nadia Comăneci. Ce au sărbătorit cei doi; Karmen, fata lui Adrian Minune, fumează gravidă în 8 luni

Autoritățile de la Ankara consideră "nedreaptă" decizia SUA de a bloca participarea Turciei la programul F-35

Faze tari: Momentul în care o femeie împinge un preot de pe scenă, în timpul predicii; O carte poștală a ajuns la destinație după 26 de ani de la expediere

Pentagonul va trimite 2.100 de militari la granița dintre Statele Unite și Mexic

Fotbal: FC Rapid a câștigat cu 2-1 amicalul cu Gazișehir Gaziantep, echipă antrenată de Marius Șumudică

Turcia consideră că eliminarea din programul F-35 este o măsură ilegală

Elvețienii dezbat ideea de a atașa vagoane de dormit la trenurile de marfă

SUA plănuiește să trimită trupe militare în Arabia Saudită, într-un moment de mari tensiuni în relația cu Iranul

Cazul Sorinei. Judecătoria Slatina decide, joi, dacă fetița de 8 ani poate pleca din țară cu familia adoptivă

CITATUL ZILEI

Cambodgia va trimite înapoi 1.600 de tone de deșeuri din plastic către Canada și SUA: "Cambodgia nu este un coș de gunoi"

Ana Birchall - la prima reuniune a Consiliului JAI sub președinția finlandeză

Corina Corbu, singurul candidat la conducerea Instanței Supreme, susține, joi, interviul la CSM

TOLOŞ AL LUI SOROS LOVEȘTE DIN NOU. Omul cu moralitatea amputată are tupeul să ne spună că e "normal" ca ziaristul care nu se poate finanța din publicitate să fie finanțat de SOROS

Accident grav de muncă: Angajat de la Combinatul din Târgoviște, în stare gravă după ce a căzut oțel topit peste el

Tenis: Caroline Garcia, a doua favorită, învinsă în optimi la Lausanne (WTA)

Metrorex: Restricțiile de circulație pe strada Sibiu, sensul spre Bulevardul 1 Mai, ridicate

Congresul SUA a respins cu o largă majoritate prima tentativă de a începe procedura de destituire a președintelui Trump

Simona Halep: Voi merge prin țară pentru ca tot mai mulți copii să se îndrepte spre tenis

Ministrul Educației, declarații pe tema rezultatelor finale de la Evaluare și Bacalaureat, de la ora 12:00

Japonia: Incendiu premeditat la studioul de animație Kyoto Animation

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

CCR discută, joi, proiectul Opoziției și al PSD-ALDE privind revizuirea Constituției

AUDIO Italia recuperează spusele lui Paolo Borsellino: "Eu cu mașina blindată pot merge numai dimineața, liber însă să fiu ucis seara"

​Utile: Adormi la televizor? Riști să devii obez; Întrebări de cultură generală cu răspunsuri. Testează-ți cunoștințele. Întrebări din mai multe domenii de interes

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 iulie

HOROSCOP 18 iulie 2019: Vești bune pentru zodiile de Apă/ Racii și Peștii primesc un plus de creativitate și empatie

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 iulie

Autoritățile canadiene au transmis că nu există supraviețuitori în urma prăbușirii unui hidroavion

Epidemia de Ebola din Congo, declarată "amenințare la adresa sănătății publice de interes global"

Ilie Dumitrescu: Dan Petrescu mi-a stricat seara. Eu, când antrenam AEK Atena, el era la Sportul

INCENDIU la un studio de animație din Japonia: Mai multe persoane au murit

"Gândurile lui Cristoiu", LIVE de la ora 19.00 | Congresul USR, între cancan și calcule politice/ Febra Cotroceniului: disputa Dăncilă - Firea pe prezidențiabilul PSD

Fiscul spaniol vrea să confiște suma 26 de milioane de euro pe care Neymar ar trebui să o încaseze de la Barcelona

Noutăți de impact privind contribuțiile la Fondul pentru Mediu: Consecințe în practică

Kevin Spacey a scăpat de procesul în care era judecat pentru agresarea sexuală a unui tânăr

Mesaj IGSU: Riscuri intensificate, salvatorii intervin zilnic la peste 1.300 de situații de urgență

VIDEO Cupa Africii: Nigeria a obținut medaliile de bronz (1-0 vs Tunisia)

Adoptarea legii vaccinării este o oportunitate unică ce confirmă rolul fundamental al imunizării în strategia de sănătate publică a României

Stirile ProTV: Un angajat CFR cu 29 de ani vechime, șef de tură, prezintă ce are în frigider. "Asta este"

Martin Selmayr se retrage din funcția de secretar general al Comisiei Europene, în urma numirii Ursulei von der Leyen

Boris Johnson dorește ca perioada de tranziție Brexit să fie finalizată înainte de alegeri

Sorina Pintea, despre "pacienții falși" în spitale: Nu am înțeles controversa; sunt niște lucruri firești, care se întâmplă în toată lumea civilizată

SUA: Congresul respinge o moțiune ce solicita declanșarea unei proceduri de destituire a președintelui Donald Trump

Fotbal: CFR Cluj, calificată în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, după 3-1 cu FC Astana

Numărul de like-uri de pe Instagram nu va mai fi vizibil pentru utilizatorii din mai multe țări, începând de joi

CCR discută joi proiectele depuse de putere și de opoziție pentru revizuirea Constituției

Templul sexului - Ce știm despre Insula pedofilului miliardar Jeffrey Epstein, prietenul lui Bill Clinton, și despre fetițele de 12 ani pe care Epstein le ducea pe insula lui.

VIDEO Incendierea de la studioul de animație din Kyoto: Cel puțin 13 morți, zeci de răniți și dispăruți

LISTA AGENTILOR SOVIETICI pe care CEAUSESCU, prin UM 0920, ii tinea sub observatie! “Vreau sa aiba microfoane si-n pantofi!”

Fotbal: Nigeria s-a consolat cu locul al treilea la Cupa Africii pe Națiuni 2019

Corina Corbu, singurul candidat la șefia instanței supreme: Au existat dificultăți în comunicarea Înaltei Curți și s-a imprimat un anumit grad de lentoare

Numărul modelelor de mașini electrice se va tripla în Europa până în 2021

Champions League, turul II preliminar: CFR Cluj vs Maccabi Tel Aviv se va disputa pe 24 iulie, de la ora 21.00

Un serialul inspirat de "Gossip Girl: Intrigi la New York" e în lucru la HBO Max | VIDEO


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 524, afisate in 9 pagini.



ieri 05:26 CITATUL ZILEI
ieri 02:07