18:32
Comentarii Adauga Comentariu

Franța: Manifestație a ''vestelor galbene'' la Toulouse, dispersată rapid de forțele de ordine

Peste o mie de protestatari francezi din mișcarea ''vestelor galbene'' s-au adunat sâmbătă în orașul Toulouse, dar au fost imediat dispersați de forțele de ordine cu gaze lacrimogene și bastoane de cauciuc, transmite AFP.

La fel cum s-a întâmplat săptămâna trecută la Montpellier, și sâmbăta aceasta a fost lansat pe rețelele de socializare un apel pentru a face din Toulouse ''capitala națională'' a acestui protest ajuns la a 31-a sâmbătă consecutivă.

Începute pe 17 noiembrie ca un protest împotriva creșterii accizelor la combustibil, manifestațiile ''vestelor galbene'' desfășurate la Paris și în alte orașe ale Franței s-au transformat într-o contestare a președintelui Emmanuel Macron și au fost marcate de arestări masive - unele cu caracter preventiv -, acte de vandalism și intervenții ale forțelor de ordine folosind gaze lacrimogene, tunuri cu apă și lansatoare de gloanțe de cauciuc ''flash-ball'' (LBD), din cauza acestora din urmă peste 20 de protestatari pierzându-și un ochi. Numeroși manifestanți au fost judecați în regim de urgență, unii fiind condamnați la închisoare cu executare.

Însă în ultimele luni manifestațiile au scăzut progresiv în intensitate, iar cea de sâmbătă de la Toulouse s-a stins repede sub un nor des de gaze lacrimogene.

''Avansam bucuroși, cântam, și dintr-odată zeci de polițiști s-au năpustit asupra noastră, smulgând pancartele și lovind cu bastoane de cauciuc manifestanții din capul mulțimii'', declară reporterului AFP un manifestant cu ochii înroșiți de gazele lacrimogene. Trecători, inclusiv familii cu copii, au fugit să se adăpostească prin magazinele din apropiere, potrivit aceluiași reporter.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Daniela Juncu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Partidul Laburist se va alia cu alte formațiuni politice din Parlamentul britanic pentru a bloca adoptarea acordului pentru Brexit

Ministrul britanic de Externe: Guvernul lui Boris Johnson are numărul necesar de voturi pentru adoptarea acordului privind Brexit

Un nou caz de plecare inexplicabilă. Fată de 13 ani, dată dispărută. FOTO pentru recunoaștere

Heiko Maas, ministru german, numește ofensiva turcă din Siria o "invazie" ilegitimă

Semnal de alarmă în Australia. Ziarele au fost editate cu textele acoperite cu tuș negru. Protest puternic față de cenzură

Președintele Klaus Iohannis, primit la Tokyo de premierul japonez

Vrea să fie liber. Lionel Messi a refuzat o clauză care l-ar fi legat pe viață de FC Barcelona

Viceprim-ministrul spaniol îi cere liderului catalan Quim Torra să renunțe la discursul secesionist

CITATUL ZILEI

Violența din cadrul protestelor din Chile a provocat moartea a cinci persoane

Accident de autocar cu numere de Ucraina. Vehiculul cu 46 de persoane s-a răsturnat, după ce s-a izbit de un stâlp

Harghita: Jandarmii au intervenit pentru alungarea unui urs care a intrat în gospodăria unei femei din Șimonești

Fotbal: FC Liverpool, ținută în șah de Manchester United în campionatul Angliei

DNA anchetează acuzațiile de abuz în serviciu aduse lui Răzvan Cuc. Mădălina Mezei, fosta șefă de la TAROM, audiată

Ofensiva turcă încalcă dreptul internațional, acuză Berlinul

IZOLAȚI ÎN ROMÂNIA? Ei sau noi? Maria Zăican - Bătrâna din pădure - VIDEO

Liderii din Macedonia de Nord au decis organizarea alegerilor anticipate în aprilie

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie

Alegeri în Bolivia: Evo Morales pe primul loc, dar obligat să participe la turul al doilea

HOROSCOP, 21 Octombrie 2019: Semnele de apă formează o Mare Piramidă, iar punctele forte le sunt scoase în evidență

Protestele masive continuă în Liban după ce Guvernul a promis adoptarea de reforme economice

Fotbal: Ronaldo Vieira (Sampdoria), victima strigătelor rasiste la meciul cu AS Roma

Președintele Iohannis se întâlnește cu premierul Japoniei; discuțiile vizează Parteneriatul strategic dintre cele două țări

Mădălina Mezei, fost director general al TAROM, chemată luni la DNA

Galați: Un autocar cu 46 de pasageri din Ucraina s-a izbit de un stâlp de pe marginea DN 26; nu sunt înregistrate victime

Prahova: Bărbat de 45 de ani, pasager într-un taxi, decedat într-un accident rutier pe Șoseaua Vestului din Ploiești

Box: Pugilistul ucrainean Aleksandr Gvodzik, 48 de ore în spital după o comoție cerebrală suferită în ring

Economistul Robert Shiller, câștigător al premiului Nobel, crede că președintele american Donald Trump a speriat recesiunea

Nationalizarea Resurselor Naturale - Expunere de Motive. Cum ne-au furat si ne fura Resursele Naturale, pe baza prevederilor din actuala Constitutie a Romaniei. Ce prevede Constitutia de Azi legat de Proprietatea Publica? Ce prevedea Constitutia din 1991?

Justin Trudeau, sub presiune în contextul în care circa 27 de milioane de canadieni sunt chemați la urne

Întâlnire Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan, la Soci, pe tema intervenției militare din nordul Siriei

Focuri de armă, trase după o mașină în Argeș. Patru persoane au reușit să fugă de polițiști. Cazul este în derulare

Harghita: Doi morți și un rănit grav după ce un autoturism s-a izbit de un imobil

Argeș: Polițiștii au făcut uz de armă în timpul urmăririi ocupanților unui autoturism care nu a oprit la semnal

Maramureș: Șase persoane salvate în urma prelevării de organe și țesuturi de la un pacient cu anevrism cerebral

COPAC solicită MS și MEN să clarifice situația rezidențiatului și să îl organizeze anul acesta, nu în 2020

Vrancea: Urs accidentat mortal de un autoturism pe Ojdula, după ce animalul ar fi pătruns pe partea carosabilă

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Darius Vâlcov, fost consilier pe economie și eminența cenușie a programului de guvernare al PSD, și-ar fi plagiat teza de doctorat în finanțe. Rectorul ASE propune retragerea titlului

Alegeri în Republica Moldova: Socialiștii au câștigat în cele mai multe raioane

Buzău: Accident rutier pe DN 2B, în zona unei treceri de cale ferată

Cehia: Președintele Zeman, externat după câteva zile de refacere în spital

Pilotul Valentin Gvinda refuză să preia conducerea TAROM, după ce a făcut o analiză a situației companiei

Presa o laudă pe Halep, înainte de Turneul Campioanelor. "Chiar și în absența lui Cahill, a continuat să scrie istorie"

BREAKING Dosarul de corupție al fostului ministru Dan Șova va fi rejudecat de la zero

Protest împotriva cenzurii în Australia: Prima pagină a ziarelor, în chenar negru

Accident grav. O mașină a intrat în zidul unei case. Doi morți și persoana din locuință, rănită grav

Alegeri în Republica Moldova: Ion Ceban și Andrei Năstase se vor duela în turul doi (rezultate preliminare)

Tenis: Andrei Rublev, campion la Moscova în ziua în care a împlinit 22 de ani

Trupe americane au trecut din Siria în Irak în cadrul retragerii ordonate de Trump

ULTIMA ORĂ Boris Johnson, acționat în judecată pentru că a recomandat UE să refuze amânarea Brexit. Premierul Marii Britanii a trimis două scrisori sâmbătă noaptea

TRĂDĂTORII. Gazele NOASTRE din Marea Neagră exploatate şi vândute de americani şi de alții în toată Europa ca şi cum ar fi ale lor. Redevențele nu cresc pentru gazele NOASTRE din Marea Neagră. Românii primesc un bacşiş de 3,5%

DEEA, concurenta care a făcut sex pe INSULA IUBIRII, vedetă pe un site PORNO FOTO

O carte pe zi: "Teme și crizanteme", de Radu Șerban

Klaus Iohannis, în Japonia la ceremonia de întronare a Împăratului Naruhito. Șeful statului, întrevedere cu premierul Shinzō Abe

Bacău: Două persoane au fost găsite decedate într-un beci; alte trei au fost transportate la spital

Liderii militanților kurzi din Siria au anunțat eliberarea orașului Ras al-Ayn, de la granița cu Turcia

Macedonia de Nord: Alegeri anticipate la jumătatea lui aprilie, după refuzul UE de a deschide negocierile de aderare

Alegeri pentru municipiul Chișinău: Socialistul Ion Ceban și pro-europeanul Adrian Năstase, în turul al doilea

Andy Murray, proaspăt revenit, a câștigat turneul de la Antwerp


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1321, afisate in 23 pagini.



ieri 05:07 CITATUL ZILEI