13:25
Comentarii Adauga Comentariu

Ghidul alegătorilor români informați – 26 mai 2019

Europuls – Centrul de Expertiză Europeană crede cu tărie în nevoia de informare a cetățenilor români înaintea unor alegeri atât de importante pentru viitorul Uniunii Europene. Prin aceste alegeri, cetățenii români sunt invitați să își exprime opinia asupra viitorului Uniunii Europene. Dacă liderii statelor membre au prezentat la Summit-ul de la Sibiu un document care a reiterat unitatea europeană și voința de a continua integrarea cât mai profundă a statelor membre, cetățenii europeni vor decide dacă acceptă și legitimează voința liderilor prezenți la Sibiu sau legitimează forțele eurosceptice care își doresc o Europă mai slab integrată sau chiar destrămarea Uniunii.

Fiecare cetățean este chemat să decidă, iar noi ne-am dorit să vă oferim un instrument de informare, pentru ca fiecare să ia decizia în cunoștință de cauză. Alegerile nu sunt un lucru ușor. Trecem printr-un proces de analiză atunci când decidem lucruri cotidiene, atunci când acționăm pe plan personal sau profesional. Iar atunci când alegerile noastre au un impact european, argumentele ce ne definesc votul joacă un rol esențial. Sperăm ca toată această informație să vă fie utilă pentru alegerile pe care le aveți de făcut, nouă sigur ne-a fost de folos atunci când am redactat-o pentru voi!

Pentru a vă înarma cu un GHID complet pentru alegerile din 26 mai 2019, am inclus în ghid informații despre Parlamentul European, despre atribuțiile și funcționarea acestei importante instituții europene, despre forțele politice din Parlamentul European și obiectivele lor, precum și despre activitatea delegației române din Parlamentul European în ultima legislatură. Ne-am întors în timp în campania pentru alegerile europarlamentare din 2014 pentru a vedea care au fost mesajele și promisiunile propuse de partidele politice și candidații independenți care au primit votul românilor. Am observat astfel cum primele accente naționaliste și-au făcut loc în discursul partidului care a luat cel mai mare număr de voturi, PSD, dar și cum promisiunile punctuale ale europarlamentarilor nu au fost completate de programe politice detaliate cu obiective concrete. Or, în Parlamentul European, europarlamentarii români s-au confruntat cu decizii în domenii care nici măcar nu au fost amintite alegătorilor în timpul campaniei, așa cum am văzut în momentul în care am analizat activitatea europarlamentarilor pe parcursul celor 5 ani de mandat.

Observând campania electorală pentru alegerile din 26 mai, vă prezentăm programele partidelor aflate în cursă pentru delegația română în Parlamentul European. Vedem în primul rând o evoluție față de 2014 prin apariția unor programe electorale consistente, cel puțin în cazul unui partid și a unei alianțe, dar și a unor programe care punctează interesele partidelor în diferite domenii considerate prioritare, deși nu toate țin de competențele Parlamentului European. Astfel, cetățenilor le este oferită șansa să se informeze și să judece obiective clare, puse pe hârtie, mai degrabă decât discursuri schimbătoare.

O altă concluzie importantă care poate fi extrasă din analiza programelor electorale este numărul surprinzător de domenii de politică europeană unde partidele politice identifică aceleași probleme care trebuie rezolvate și propun chiar soluții similare. Astfel, tema nevoii de atragere de fonduri europene pentru dezvoltare apare la toate partidele. Asemănătoare este și tema dublului standard în domeniul alimentar, altă temă pe care am regăsit-o la majoritatea partidelor, și unde soluțiile sunt relativ similare. Putem continua cu numeroase exemple precum aderarea la Spațiul Schengen sau la zona euro, integrarea Republicii Moldova în UE, nevoia de a apăra drepturile românilor plecați la muncă în statele membre UE, sprijinirea agricultorilor prin aducerea subvențiilor la un nivel similar celui primit de alți fermieri din UE sau nevoia de a aduce cât mai mult fonduri europene în domenii precum sănătatea, educația, cercetare sau domeniul antreprenoriatului. De altfel, aceste fonduri europene au fost folosite de majoritatea actorilor politici în aceste programe sau în discursuri ca un tip de medicament universal pentru toate problemele semnalate. Aceasta este și una dintre cele mai importante critici care pot fi aduse tuturor partidelor și candidaților, folosire prea liberă a soluției atragerii de fonduri europene și lipsa unei explicații clare de modul în care funcționează atragerea fondurilor și care sunt autoritățile competente (la nivelul statelor membre, nu la nivel european), ceea ce ar putea crea unele așteptări false în rândul electoratului față de propunerile indicate.

Revenind însă la similaritatea care iese în evidență în momentul când se compară obiectivele propuse de toți actori implicați în alegerile pentru Parlamentul European, apreciem faptul că nu există falii majore între acești actori când discutăm despre politicile susținute la nivel european. Există totuși o excepție, domeniul justiției, unde se observă o falie între partidele aflate la putere și cele aflate în opoziție. PSD sau ALDE se opun unui mecanism la nivel european de evaluare a statului de drept, în timp ce PNL sau Alianța 2020 USR-PLUS indică expres în programele lor susținerea unui astfel de mecanism. De altfel, această diferență cauzează și cea mai importantă evoluție la nivel de viziune față de Uniunea Europeană a unui partid românesc, și anume PSD. Dacă în 2014 discursul naționalist a fost amintit marginal în campania PSD, în acest an, discursul PSD, prin vocea liderului Liviu Dragnea, a devenit de-a dreptul eurosceptic, ceea ce este o modificare semnificativă ce vine din partea principalului partid de guvernare.

Mai departe însă, puținele diferențe de politici pe care viitori europarlamentari promit să le promoveze în Parlamentul European nu justifică atacurile între putere și opoziție, acestea izvorând mai degrabă din pozițiile în politica internă. Și asta ne aduce la o altă constatare, anume faptul că la nivel de discurs public campania electorală pentru alegerile europarlamentare a fost marcată de o accentuare disproporționată pe politica internă. Chiar dacă au avut la dispoziție programe electorale, candidații și liderii politici implicați în alegeri preferă să mobilizeze electoratul prin discursuri care țin de politica internă. În contextul în care la nivel european le este propusă cetățenilor o dezbatere despre viitorul Europei, considerăm că accentul pus pe politica internă este o alegere care diminuează interesul cetățenilor români pentru un lucru atât de important precum viitorul Uniunii din care facem cu toții parte.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro

Continuați să citiți...

(Hotnews)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Guardian: Europa trebuie să oprească această bătaie de joc: Viktor Orbán demantelează democrația

VIDEO Pagina de media: Cât cheltuie STB pe campania cu vloggeri care ne spun cât de eficient e transportul în comun- "Bucureștiul paralel"

Fetiță de 7 ani, împușcată accidental după ce polițiștii au încercat să oprească o mașină în Maramureș

Iran: Teheranul face publice coordonatele de zbor ale dronei americane doborâte

Cine sunt cei doi candidați rămași în cursa pentru funcția de premier al Marii Britanii

Întâlnirea la vârf a UE: Până în 2050 trebuie să ajungem la neutralizarea gazelor de eșapament

Continuă protestele în Albania față de premierul țării, Edi Rama

Vladimir Putin: Probele prezentate în ancheta privind zborul MH17 nu dovedesc implicarea Rusiei

Roger Federer continuă cursa pentru al 10-lea turneu la Halle! VIDEO | Lovitura genială care a ridicat publicul în picioare

Știrile ProTV: Părinții care nu-și mai pot ține copiii la grădiniță din cauză că salariul minim a crescut

LIVE BLOG Euro U21 | Germania U21 - Serbia U21 se joacă ACUM! Nemții, aproape de o nouă victorie zdrobitoare. Clasamentul LIVE

Iran: Teheranul face publice coordonatele de zbor ale dronei americane doborâte

LIVE BLOG Euro U21 | Germania U21 - Serbia U21 6-1. Nemții, scorul turneului cu Istvan Kovacs la centru. Danemarca U21 - Austria U21 3-1. Așa arată clasamentul Grupei B

Militari americani participanți la exercițiul Saber Guardian 19 au distrus, din greșeală, culturi agricole din Ialomița

Posesori de laptopuri Apple, chemați pentru înlocuirea bateriilor

Patologia canalului inghinal la baieti (fimoza, hernie inghinala, testicul necoborat, hidrocel). Dr. Mircea Andriescu, medic primar chirurgie pediatrica, discuta online despre diagnosticul si tratamentul acestor afectiuni, miercuri, de la ora 11.00

VIDEO. Uitați-vă la progresista Merkel cum tremură necontrolat ca să înțelegeți cine sunt BOLNAVII care ne conduc destinele pe acest continent. Explicația lui Merkel? "Deshidratare". Tremuriciul incontrolabil "i-a trecut cu 3 pahare de apă" a spus Merkel

România a fost retrogradată pe lista de supraveghere nivel 2 în raportul Departamentului de Stat privind traficul de persoane

Trump: ''Veți afla în curând'' dacă SUA vor ataca Iranul, care a făcut ''o mare greșeală''

LIVE BLOG Euro U21 | Germania U21 - Serbia U21 se joacă ACUM! Nemții deschid scorul la Trieste. Richter marchează, după o fază "desenată"

​​ATP Queen's: Tsitsipas, Medvedev și Raonic s-au calificat în sferturi; Anderson, Wawrinka și Cilic au fost eliminați; Andy Murray a revenit pe teren (Rezultatele zilei)

Procedura de atribuire a contractului de achiziție a corvetelor a fost suspendată. Ministrul Gabriel Leș: Și așa programul acesta este extrem de întârziat

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

Râuri din nouă județe sunt sub avertizare Cod portocaliu de inundații

LIVE BLOG Euro U21 | Danemarca - Austria 3-1. Nordicii trec pe locul doi în Grupa B. Clasamentul live + echipele de start la Germania - Serbia

România, retrogradată pe lista de supraveghere nivel 2 în raportul Departamentului de Stat privind traficul de persoane

Băsescu, mesaj pentru PSD: Eu le-am sugerat să caute o femeie pentru prezidențiale

Europa va fi afectată de un val de caniculă săptămâna viitoare. Temperaturile vor atinge și 40 de grade Celsius

Subiectele zilei: De ce prefera armatele europene avioanele de lupta americane; Comentariu: Europa celor doua viteze; Povestea unei vaduve ISIS: a parasit SUA pentru a merge cu sotul intr-o vacanta si a ajuns in Califatul instaurat de jihadisti

PSD Alba o susține pe Viorica Dăncilă pentru președinția partidului

Ludovic Orban: Am mari așteptări din partea lui Dacian Cioloș

Ucraina: Curtea Constituțională confirmă organizarea alegerilor parlamentare în luna iulie

Chișinăul cere ambasadei ruse explicații cu privire exercițiile militare repetate în Transnistria

Ţara în care a fost INTERZIS Crăciunul. Cinci ani de închisoare, biciurile şi amenzi uriaşe pentru cei care sărbătoresc

Vladimir Putin, dispus să discute cu Donald Trump la summitul G20 de la Osaka

Semne care au prevestit tragedia din clubul morţii.

Simona Popescu - Cotidianul - Sky News, factură pentru făcătură!

Latifundiară de 80 de ani, rol-cheie în retrocedările lui Băsescu

Ciprian Marica: "Voi face tot ceea ce depinde de mine ca Farul Constanța să se lupte la promovare"

Obiceiul straniu care ia amploare: FETELE fac STRIPTEASE la înmormântare VIDEO

LIVE BLOG Euro U21 | Danemarca - Austria se joacă ACUM! Început perfect de repriză secundă! S-a marcat, din nou, la Udine

România U21 - Anglia U21, la Euro 2019. Susținere impresionată pentru tricolori! Câte bilete s-au vândut deja și câți fani vor avea englezii

SUA: Zece persoane au fost rănite în fața unui club de noapte din statul Pennsylvania

Tatăl lui Florentin Matei i-a distrus pe Gigi Becali, MM Stoica și Teja: "Să stea sclav? Să-l înjur pe Becali? Sunt frustrat, e strigător la cer! MM și Teja nu l-au vrut la FCSB"

Ilkley challenger: Marius Copil, eliminat în optimi de Go Soeda / Arădeanul, în semifinale la dublu

OFICIAL | Raul a revenit la Real Madrid! Ce funcție va ocupa legenda echipei de pe "Santiago Bernabeu"

O echipă din Liga I va avea un stadion nou: "15 milioane de euro, cochet, închis, cu rezonanță!" Patronul a dezvăluit și de unde s-a inspirat | VIDEO EXCLUSIV

UE a prelungit cu șase luni sancțiunile împotriva Rusiei, pentru neaplicarea acordurilor de la Minsk privind estul Ucrainei

Dăncilă face apel la decență în spațiul public: "Sunt profund mâhnită de modul incalificabil în care portul românesc este denigrat"

Brazilia: Senatul se opune decretului prezidențial de liberalizare a vânzării armelor

LIVE BLOG Euro U21 | Germania U21 - Serbia U21 se joacă ACUM! Trei goluri în prima repriză, cu Istvan Kovacs la centru

Traian Băsescu: Funcția de președinte al Consiliului European e mult inferioară celei unui șef de stat

Acuzaţii grave la adresa unei firme de recrutare. Tineri păcăliţi cu locuri de muncă în străinătate

LIVE BLOG Euro U21 | Germania U21 - Serbia U21 se joacă ACUM! Waldschmidt duce scorul la 2-0

Senatul american se opune unor livrări de arme aprobate de Trump pentru Arabia Saudită

Ianis a dezvăluit care e relația cu tatăl său, Gică Hagi: "Dacă greșesc, sufăr consecințele!". Ce vorbesc cei doi înaintea meciurilor naționalei

Ludovic Orban: Pentru România prezența lui Iohannis la conducerea Consiliului European ar oferi oportunități

Guvernul ungar afirmă că nu este dovedită amenințarea de securitate a tehnologiei Huawei și va aborda ''pragmatic'' chestiunea rețelei 5G

Cluj: Aurelia Cristea, aleasă vicepreședinte al PRO România

România U21 - Anglia 21, la EURO 2019 | Alex Pașcanu: "Sunt oameni, nu sunt roboți"


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 130, afisate in 3 pagini.



ieri 05:12 CITATUL ZILEI