07:54
Comentarii Adauga Comentariu

Arad: Cinci drumuri naționale și județene, blocate de copaci și stâlpi de curent rupți de vijelie

Cinci drumuri naționale și județene din Arad au fost blocate, în noaptea de duminică spre luni, în urma unei vijelii care a rupt copaci și stâlpi de electricitate, zece localități cu 11.000 de consumatori casnici fiind afectate de întreruperile de electricitate.

Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad a primit 22 de apeluri de urgență în urma fenomenelor meteorologice periculoase, județul aflându-se sub avertizare cod portocaliu de intensificări de vânt cu aspect de vijelie, descărcări electrice și precipitații însemnate cantitativ.

Purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleșca, a declarat că vijelia a rupt numeroși copaci și stâlpi de electricitate, iar circulația pe DN7, DN79, DN69, DJ 709 și DJ 709E a fost blocată parțial sau total până la degajarea părții carosabile.

"S-a intervenit cu forțe de la Detașamentul Arad si Detașamentul Ineu pentru degajarea copacilor și a stâlpilor de electricitate căzuți pe drumuri în șase locații, iar la celelalte locații au intervenit serviciile voluntare pentru situații de urgență, în cooperare cu echipele ENEL și Secția Drumuri Naționale Arad", a precizat Pleșca.

Luni dimineață, toate drumurile erau deblocate, astfel că se circula în condiții normale.

Conform unei informări transmise ISU de către operatorii rețelelor de electricitate, în județ au rămas fără energie electrică zece localități, cu un total de 11.000 de consumatori casnici. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Oana Popescu, editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Paranoia Progresistă continuă. Clip publicitar interzis în Marea Britanie, pentru că în el o mamă îşi îngrijeşte bebeluşul "Îngrijirea copiilor a fost un rol care a fost asociat stereotip cu femeile” spune ASA în hotărârea sa de a interzice clipul.

Trump califică drept "dezagreabile" afirmațiile premierului danez Mette Frederiksen despre ideea vânzării Groenlandei

Laufer susține ce nu prevede memorandumul semnat în SUA: Asistăm la încă o ocazie ratată de România

Utile: Infarctul miocardic la tineri. Principalele cauze care duc la apariția problemelor de inimă; Mineralul care reduce riscul de boli cardiovasculare și susține sănătatea celulelor

CITATUL ZILEI

Întrebare pentru autoritățile române: Câți migranți ați relocat ÎN REALITATE în România, încâlcând cu bună știință Constituția României?

Coreea de Nord avertizează că testul cu o rachetă medie efectuat recent de SUA ar putea "declanșa un nou război rece" în regiune

Ministrul rus al Apărării, invitat de Dodon la Chișinău cu ocazia aniversării eliberării Republicii Moldova de fascism / Maia Sandu critică decizia

În timp ce milioane de români nu au un loc de muncă, Creşte numărul de migranți asiatici angajaţi în România. România a adus 11.000 de străini din state non-UE în prima jumătate a lui 2019, mai mulţi decât în tot anul 2018

Plasticul de unică folosință, interzis în regiunea vârfului Everest

Seism cu magnitudinea de 3,4 grade în județul Buzău

Vladimir Putin: Protestele din unele țări sunt mai ample și au consecințe mai grave decât manifestațiile de la Moscova

Orban: Tăriceanu a încercat să își arate mușchii, dar până la urmă rămâne în guvernarea impotentă

Patru adolescenți, salvați după ce s-au rătăcit în munții Bucegi

Phenianul avertizează că testul cu rachetă efectuat de SUA ar putea "declanșa un nou război rece"

Emmanuel Macron se va întâlni cu oficiali iranieni înaintea summitului G7

O româncă răpită și sechestrată într-un oraș din Spania a reușit să-și anunțe familia. Autoritățile au eliberat-o după șase ore de la apel – VIDEO

HOROSCOP 22 august 2019: Zodiile care se vor bucura de mult spor în plan profesional

YouTube înlătură clipurile video cu lupte între roboți, pentru că încalcă regulile comunității legate de cruzimea față de animale

Caru`cu vedete: Rona Hartner, decisă să învingă toate problemele! A stabilit data nunții cu iubitul francez; Actorul Dwayne Johnson s-a căsătorit; Kim Kardashian, surprinsă pe o plajă din Bahamas în timp ce fugea de porci

METEO #azi 22 august 2019: Caniculă, disconfort termic accentuat

Donald Trump lansează un nou atac la adresa statelor europene pe tema contribuțiilor proporționale la NATO

Trump lansează noi atacuri la adresa statelor europene pe tema contribuțiilor proporționale la NATO

Pentagonul a renunțat la un proiect de interceptare de rachete

Bancul zilei: Cum se mai schimbă lucrurile

Trump califică drept "dezagreabile" afirmațiile premierului danez despre ideea vânzării Groenlandei

Faze tari: “Călătoria" în lumea Star Wars, posibilă datorită unei tehnici moderne; Elon Musk e speriat de asteroizi și spune că Pământul e complet lipsit de apărare

Laufer vorbește despre ceea ce nu prevede memorandumul semnat în SUA: Asistăm la încă o ocazie ratată de România

Emmanuel Macron se va întâlni cu oficiali iranieni înaintea summitului G7

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 august

Competitia privata se ascute si pe piata rachetelor din China

Mexicul, preocupat de planul administrației Trump de extindere a perioadei de reținere a migranților minori

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 august

Canada ''nu va ceda'' în fața Chinei, avertizează Trudeau

Nuclear: Macron se va întâlni cu responsabili iranieni înainte de summitul G7

Secretarul de stat al SUA laudă statul danez pentru cooperarea sa ca "aliat" al Statelor Unite, după anularea vizitei lui Trump

Ministrul rus de Externe declară că Rusia va fi mereu solidară cu Venezuela

Subiectele zilei: Ce a obținut România în urma întâlnirii Trump - Iohannis; Mihai Tudose își bate joc de Călin Popescu Tăriceanu: Să se odihnească un pic; Cea mai mare scenă din țară, adusă la Dobrovăț pentru Afterhills

Copil german de 8 ani surprins pe autostradă în timp ce gonea cu 140 km/h

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Fotbal: Olympiakos Pireu, cu un pas în grupele Ligii Campionilor

IJJ Prahova: Campanie de prevenire cu privire la animalele sălbatice agresive

Mihai-Cristian Mărculescu schimbat din funcția de șef al Direcției Generale de Protecție Internă a MAI

Progresiştii marxişti şi neomarxişti sunt marii ideologi pro-pedofilie. Azi, Simone de Beauvoir, țiitoarea lui Sartre: susținătoarea pedofiliei care a pus bazele ideologiei de gen

Ministrul de externe german cere Rusiei și Ucrainei să se reunească pentru noi convorbiri de pace

Întâlnire Dăncilă-patronate: Se va crea un grup de lucru pentru îmbunătățirea mediului de afaceri

Rusia și China cer convocarea Consiliului de Securitate ONU după testul cu rachetă efectuat de SUA

Rusia și China cer convocarea Consiliului de Securitate ONU, după testul cu o rachetă cu rază medie de acțiune efectuat recent de SUA

Cum au propagat Pedofilia, în grup, cu proprii lor copii, progresiștii "Revoluției de la 1968". Spiegel Online "Revoluția sexuală și copiii, cum stânga progresistă a dus lucrurile mult prea departe". Copii mici jucau dezbrăcați jocuri sexuale cu adulți

Sorin Roșca Stănescu "Klaus Iohannis cu peșcheșul la Casa Albă". Azi 20 august, are loc vizita lui Iohannis la Casa Albă.

SCHIMBAȚI RAPID PROGRAMA ŞCOLARĂ ALTFEL STATUL NAȚIONAL VA DISPĂREA. În stradă vedem efectele dramatice a 27 de ani de Îndoctrinare Progresistă.70% dintre români au rămas naționali-conservatori,30% sunt progresişti-internaționalişti. Raportul se va inversa

Orban, despre anunțul PSD-ALDE privind respingerea amnistiei și grațierii: Ei susțin solicitarea PNL

Orban: Tăriceanu a încercat să își arate mușchii, dar până la urmă rămâne în guvernarea impotentă

Bărbat suspectat că a spart sediul Poliției Cornu, prins

Stirile ProTV: Viață bună pe bani publici. Angajații CJ Argeș merg la "cursuri" în stațiuni de lux și se amuză de situație

Săftoiu, către Cîțu: Sunt de acord să mai tăiem de la bugetari, dar e obligatoriu să începem cu noi

ALDE susține că nu a ajuns la un consens cu PSD în privința restructurării Guvernului

12 copii aflați într-o tabără din Suceava au ajuns la spital, cu toxiinfecție alimentară

Ludovic Orban: PNL este în război total cu PSD și cu coaliția majoritară


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 217, afisate in 4 pagini.



ieri 05:22 CITATUL ZILEI