10:41
Comentarii Adauga Comentariu

11 ani de la moartea Monicăi Lovinescu

În luna decembrie a anului 2003 se pregătea închiderea Biroului din București al postului de radio „Europa Liberă”. Era, de fapt, vorba despre o decizie în urma căreia dispărea, practic, „Departamentul pentru România și Republica Moldova” al legendarului post de radio, emisiunile de la Praga urmând să se adreseze, de atunci încolo, doar românilor de dincolo de Prut.

Aceasta cu toate că unii dintre redactorii și colaboratorii postului au făcut și fac astfel încât în puținele ore de program în limba română ale „Europei Libere” să poată fi regăsite subiecte specifice actualității românești. Dar și în pofida faptului că mulți avertizaseră că românii din țară au pe mai departe nevoie de Europa Liberă. Fapt înțeles de autoritățile americane de abia anul trecut.

Au putut fi reascultate atunci, în decembrie 2003, o parte, o mică parte dintre emisiunile aflate în arhiva Radioului, emisiuni ce au trecut pe unde din anul 1950, când au început operațiunile către România ale postului cu sediul mulți ani la München, mai apoi la Praga. Reamintesc că aceste emisiuni au putut să fie auzite la puține zile de la inaugurarea Europei libere, viitorul Serviciu românesc fiind al doilea ce și-a început activitatea, îndată după cel în limba cehă.

Din când în când, în zilele acelui sfârșit de decembrie, programele încă obișnuite, încă familiare ascultătorilor de decenii ai Radioului -și asta în pofida faptului că după iunie 1995, când postul s-a mutat la Praga, emisiunile au fost drastic restructurate- erau întrerupte de un gingle promoțional în care interferau legendarele voci ale lui Noel Bernard și Vlad Georgescu, ale lui Emil Georgescu, N. C. Munteanu, Gelu Ionescu și Șerban Orăscu, ale lui Mircea Carp și Victor Cernescu, ale Ioanei Măgură și Ioanei Crișan. Și, da, desigur, vocea Monicăi Lovinescu și cea a lui Virgil Ierunca. Radio Europa Liberă înseamnă oameni care au ceva de spus, glăsuia anunțul în cauză. Oameni care au consemnat, dacă nu chiar au făcut istoria.
Din zecile, din sutele de ore de înregistrări cu emisiuni întocmite de Monica Lovinescu, a fost ales pentru acel gingle un crâmpei dintr-un comentariu despre ce ar fi fost dacă imediat după aprilie 1990 ar fi fost pus în aplicare Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara.

Dacă îmi amintesc bine, din respectivul comentariu răzbătea o cruntă, o cumplită dezamăgire. Dar cum oare puteai să nu fii dezamăgit când după o revoluție anticomunistă sângeroasă, dar și când la mai bine de zece ani de la înregistrarea lui, personaje grotești ale regimului cu care s-a războit o viață Monica Lovinescu, culturnici asemenea lui Paul Everac, Adrian Păunescu ori Dinu Săraru, se aflau încă prim-planul vieții bucureștene? Ba ca falși lideri de opinie, ba în calitate de parlamentari, ba ocupând fotoliul de director general al Naționalului bucureștean.
Monica Lovinescu s-a angajat la Europa liberă în 1962. Era deja un opozant recunoscut al regimului comunist, figura demult în contabilitatea urmăriților îndeaproape de Securitatea română. Ne-o dovedește cartea Iuliei Vladimirov, Monica Lovinescu în documenteleSecurității -1949-1989 (Editura Humanitas, București, 2012).
În primăvara anului 1966, în fruntea Radioului de la München avea să revină Noel Bernard căruia, așa după cum mărturisea Monica Lovinescu însăși într-o evocare scrisă pentru cartea Ioanei Măgură-Bernard, Directorul postului nostru de radio (Editura Curtea veche, București, 2007), i-a venit ideea de a concentra într-o singură emisiune contribuțiile zilnice ale jurnalistei de la Paris.
Bernard a făcut un memoriu adresat managementului american al postului, a dus cu acesta ceea ce se chema în limbajul comunist al epocii “muncă de lămurire” și astfel a luat ființă emisiunea Teze și antiteze la Paris. Când eu am început să ascult postul cu sediul în capitala Bavariei, Tezele…aveau prima difuzare sâmbăta seara, ceva mai încolo, în timpul directoratului lui Vlad Georgescu, ele treceau pe unde prima oară la 21,10, ora României.

În 1973 apărea în oferta de emisiuni a Radioului Actualitatea românească. Ediția de vineri seara, mai apoi de sâmbătă, era în întregime consacrată actualității culturale românești. Contribuțiile Monicăi Lovinescu și ale lui Virgil Ierunca erau substanțiale.

O voce a destinului
De fapt, Monica Lovinescu devenise pentru românii de pretutindeni, săturați de comunism, pentru cei ce au rămas în țară, dar și pentru cei ce au luat calea exilului, ceea ce poeta Ileana Mălăncioiu numește în cartea ei Recursul la memorie (Editura Polirom, Iași, 2003) o voce a destinului. Monica Lovinescu a fost, așa după cum notează mai departe poeta, “un spirit pătrunzător și echilibrat, interesat de tot ceea ce se petrecea atât în Est cât și în Vest, pentru a putea să țină dreapta măsură”. O dreaptă măsură de care a Monica Lovinescu a făcut uz în lupta ei împtriva comunismului, luptă în care, așa după cum mărturisea în filmul lui Alexandru Solomon Război pe calea undelor, a avut drept armă doar un microfon.

A fost resimțită ca o luptătoare până în primăvara lui 1992, atunci când, din cauza unei decizii deloc inspirate a directorilor americani dar și din pricina inabilităților și lașităților directorului Departamentului românesc, Nicolae Stroescu-Stânișoară, Monica Lovinescu, ca și Virgil Ierunca, de altfel, a fost silită să părăsească microfonul Europei Libere. Fără să-și poată lua “la revedere” de la ascultători. Nicolae Stroescu ne-a furnizat atunci o explicație penibilă, venită cu întârziere, doar către sfârșitul verii. Monica Lovinescu și Virgil Ierunca și-au folosit timpul pentru a-și pregăti pentru tipar cărțile, apărute rând pe rând laHumanitas. Tot răul spre bine? Poate. Cu siguranță, cei doi au rămas pe mai departe prezenți în conștiința lor de zi cu zi, în viața lor cotidiană.

O viață cotidiană românească din care Monica Lovinescu nu a lipsit în fapt nici o zi. În pofida faptului că în toamna lui 1949 a părăsit România, silită fiind să-și lase aici ostatecă mama (cf. Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu- Scrisori către Monica, Editura Humanitas, București, 2012). Când în 1998, Mircea Iorgulescu a izbutit să obțină din partea Monicăi Lovinescu o revenire la microfonul Europei libere pentru un interviu difuzat în spațiul emisiunii Oameni, destine, istorie, interviu antologat în cartea Convorbiri la sfârșit de secol (Editura Fundației Culturale Române, București, 2006), scriitoarea a declarat că a stat la Paris “ca într-un cartier bucureștean”. I-a avut ca vecini apropiați pe Eugène Ionesco, pe Emil Cioran și pe Mircea Eliade, dar și pe Rodica și Marie-France Ionesco, pe George Banu și pe Paul Goma, pe Paul Barbăneagră și pe Theodor Cazaban, pe Alain Paruit și pe Oana Orlea, pe Sanda Stolojan și pe Oana Orlea, pe alți și alți intelectuali români de mare prestigiu.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

Continuați să citiți...

(Hotnews)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

Un software împotriva extremismului online, folosit pentru a combate teoriile anti-vaccin

DOCUMENTAR Cum a ajuns estul Ucrainei un front de război cu Rusia și cum arată acum conflictul care ține "ostatici" câteva milioane de oameni

Cel puțin 18 persoane, ucise în urma unor atacuri aeriene în Siria

VIDEOREPORTAJ Pe frontul de la granița Europei: "Dacă Ucraina pică, armele Rusiei ajung la frontiera UE și NATO"

SUA: Consilierul și ginerele președintelui american Jared Kushner revine în Orientul Mijlociu la sfârșitul lunii iulie

Nerușinarea propagandei soroșisto-progresiste nu mai are limite: Progresiștii de la The Guardian "Femeile sunt mai fericite fără copii și fără soț, ne spune expertul în fericire"

Stirile ProTV Românii, dezamăgiți de concertul Bon Jovi: "Nu îl mai ține vocea". Reacția starului. VIDEO

​Business report: Top 10 orașe din România după numărul de autobuze: localitatea de lângă București care se bate cu Arad și Iași; Noi sporuri pentru bugetari. Cresc salariile angajaților la stat! Cine sunt cei norocoși

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 iulie

​Caru' cu vedete: Iubitul Simonei Halep a fost primit cu brațele deschise de familia campioanei; Ce mesaje a primit Liviu Vârciu în ziua în care Adelina Pestrițu a făcut nuntă

Condițiile lui Ponta pentru Tăriceanu: Dacă ALDE iese de la guvernare sigur că a doua zi... nu, peste o oră, pot să vorbesc cu ei și să facem un grup mai mare

Astra Giurgu a rămas fără antrenor, după eșecul cu Poli Iași, scor 0-1. Dan Alexa: Vreau să rup orice fel de legătură cu toată lumea

Prințul George a împlinit 6 ani. Aniversarea, marcată prin fotografii realizate de ducesa de Cambridge în grădinile de la palatul Kensington | FOTO

Și totuși... e o nedreptate pentru angajații din construcții. Ministerul Muncii confirmă

Cod galben de instabilitate atmosferică până marți dimineață

Cazul Sorina. Avocatul familiei fostei asistente maternale, plângere pe numele procuroarei care a intervenit pentru preluarea fetiței: Nu s-a știut de plecarea din țară a Sorinei

Președintele lui Dinamo, despre momentele dramatice prin care a trecut Eugen Neagoe: Am fost la un pas de o mare tragedie

HOROSCOP 22 iulie 2019: Săptămâna începe cu energie pentru Berbec, Leu și Săgetător

Ucraina: Partidul președintelui Zelenski conduce în alegerile parlamentare anticipate desfășurate duminică (primele cifre oficiale)

CITATUL ZILEI

Cutremur în Bulgaria. Ce magnitudine a înregistrat seismul

SUA: Un avion de vânătoare din Venezuela a urmărit în mod agresiv o aeronavă militară americană

Bancul zilei: Pe cont propriu

​Faze tari: Doi pinguini îndrăgostiți de sushi au fost "reținuți" de poliție; Doi turiști din Veneția au fost amendați și au primit ordin de părăsire a orașului pentru că și-au făcut cafea în spațiul public

Protestele din Hong Kong: Un grup de indivizi mascați au agresat mai multe persoane într-o gară din oraș

Harghita: Locuitorii din mai multe sate, avertizați prin Ro-Alert despre prezența unui urs în zonă

ANALIZĂ: Marca "Arsenie Boca" nu a fost și nu poate fi înregistrată vreodată

Fostul primar al municipiului Piatra Neamț, condamnat la 3 ani și 9 luni închisoare într-un dosar ce vizează Poșta Română

Diagnosticul complet al lui Eugen Neagoe: Stop cardio-respirator prin tahicardie ventriculară pe fond de tabagism/ Care este starea de sănătate a antrenorului/ PRIMELE cuvinte rostite la spital

Scrimă: Echipa masculină de sabie a României, locul 8 la Mondiale

Viorica Dăncilă, întâlnire cu Tăriceanu și Ponta pentru a le cere să sprijine prezidențiabilul PSD

O platformă românească de agregare de date bancare primește o investiție de 180.000 Euro

"Regele Leu/ Lion King" debutează pe primul loc în box office-ul nord-american

Trei întâlniri ANAF - contribuabili pe tema dotării cu noile case de marcat, în luna iulie

Navă comercială sud-coreeană, atacată de pirați în apropierea Strâmtorii Singapore

Meteo #azi 22 iulie: Vreme caniculară/ FURTUNI puternice în aproape toată țara

Navă comercială sud-coreeană, atacată de pirați în apropiere de Strâmtoarea Singapore

Japonia: Shinzo Abe a obținut o majoritate confortabilă în legislativ, dar nu destul de mare cât să poată schimba Constituția

Lider democrat: Raportul Mueller conține dovezi că Trump a comis delicte și infracțiuni grave

​Subiectele zilei: Delta Siretului, paradisul turistic devenit alternativa perfectă la Delta Dunării; Strigătul de disperare al tatălui unui junior român talentat la tenis: «Îmi duc copilul să joace pentru altă țară!»

Mexic evită discuțiile legate de un acord referitor la procedurile de aplicare pentru azi, după ce contribuie la diminurea fluxului de imigranți de la granița cu SUA

Panama devine prima țară din America Centrală care interzice pungile de plastic

Miss World America îi ia coroana unei Miss din SUA din cauza comentariilor rasiste de pe rețelele de socializare

Angajații care intră în contact cu copii, obligați să prezinte adeverință de non-violator

Carlos Ghosn dă în judecată Nissan și Mitsubishi, după ce companiile l-au demis din funcția de președinte

Bogdan Oprița (Floreasca): Starea antrenorului Eugen Neagoe este stabilă

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Subiecte examen și bareme UMF CAROL DAVILA. Sunt 3000 de candidați înscriși

Noua formulă de calcul a pensiei de stat și implicațiile acesteia

ȘTIRILE OREI 9.00

Constanța: Patru răniți, între care un copil, în urma unui accident rutier în lanț petrecut pe autostrada A2

Whirpool a vândut, timp de 11 ani, uscătoare care au cauzat incendii. Vicepreședintele companiei: Ne prezentăm scuze

Accident grav pe Autostrada A2: Patru persoane au fost rănite/ Traficul rutier este oprit pe sensul spre litoral

STUDIU: Doar un sfert din afacerile de familie au un plan de succesiune pentru poziția de director

Ministerul Mediului vrea să achiziționeze servicii de transport aerian pentru Bruxelles; valoarea estimată a contractului, 910.000 de euro

Opoziția, reacție rapidă: Îi solicităm lui Dăncilă să îl demită de urgență pe președintele CNAS și pe Sorina Pintea

Iranul spune că a destructurat o rețea de spionaj a CIA și a arestat 17 persoane, unele fiind deja condamnate la moarte

Tensiunile din Strâmtoarea Hormuz. Arabia Saudită și Qatar condamnă dur acțiunile Iranului

Forțele israeliene au început să demoleze case și alte clădiri de la marginea Ierusalimului, în ciuda protestelor palestinienilor

Fostul tenismen Peter McNamara a decedat la vârsta de 64 de ani


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 700, afisate in 12 pagini.



ieri 05:20 CITATUL ZILEI