20:45
Comentarii Adauga Comentariu

Ministerul Muncii va trimite scrisori fiecărui pensionar privind recalcularea veniturilor. Decizia, luată după o discuție cu Dragnea și Dăncilă

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat sâmbătă seară că ministerul său va trimite pensionarilor câte o scrisoare în care vor fi informați în legătură cu situația recalculată a pensiei, pentru ”buna informare”. Decizia a fost luată după o discuție cu liderul PSD, Liviu Dragnea.

”Acum se achită primele 30.000 de decizii din cele 33.000 recalculate, se achită diferențele începând cu data de 1 octombrie 2018, la zi, urmând ca activitatea de recalculare a Legii 221 să fie continuată în așa fel ca până la 30 septembrie 2019 să închidem această recalculare. De la 1 septembrie 2019 toate pensiile din România vor fi recalculate cu valoarea punctului de pensie majorată cu 15%, cu valoarea de la 1.100 la 1265 de lei”, a anunțat ministrul Muncii, la România TV, potrivit Mediafax.

Ministrul a explicat și care sunt pensionarii care se încadrează la recalcularea pensiei. ”Acele categorii de pensionari care au lucrat în grupele I și a II-a de muncă și care la momentul ieșirii la pensie nu au primit punctaj aferent conform grupelor de muncă nu intră la această recalculare, a mai spus ministrul (...) Dacă au punctaj zero, dar au stagiu în grupa de muncă, înseamnă că se încadrează. Dacă nu, nu se încadrează”, a explicat Marius Budăi.


Continuați să citiți...

(Hotnews)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Tupeu nemărginit al Ambasadorul SUA: "Parlamentul a adoptat Legea offshore încălcând toate principiile transparenţei şi negocierii" Cu cine să negocieze măi Klemă Progresistă? Cu voi care vreți să ne luați petrolul pe NIMIC? Păi vi l-a dat deja...

"Fără Penalii" sunt PENALI. USR poreclită "Uniunea lui SOROS" face ravagii cu 11,7 milioane de lei bani publici primiți de firma lui Barna. Câte 33.000 de euro USR-iștilor de încredere dați de firma lui Dan Barna din banii statului și din bani europeni

Întrebare pentru autoritățile române: Câți migranți ați relocat ÎN REALITATE în România, încâlcând cu bună știință Constituția României?

Cum au propagat Pedofilia, în grup, cu proprii lor copii, progresiștii "Revoluției de la 1968". Spiegel Online "Revoluția sexuală și copiii, cum stânga progresistă a dus lucrurile mult prea departe". Copii mici jucau dezbrăcați jocuri sexuale cu adulți

VIDEO Un membru al clanului Barcsa s-a plimbat pe cal prin fața IPJ Mureș

Marea Britanie și Germania critică decizia Franței privind blocarea Acordului Mercosur

Rusia a testat două rachete lansate de pe submarine în Marea Barents

Siria: Apărarea antiaeriană a lansat atacuri asupra unor ''rachete israeliene'' în apropiere de Damasc (media)

Donald Tusk: Sunt mai multe motive pentru care Rusia nu se poate întoarce în G7

Coreea de Nord: Kim Jong Un a supervizat testarea unui 'lansator de rachete multiplu'' (ACTC)

Donald Tusk: Este greu să ne imagină că UE va ratifica Acordul Mercorsur în situația actuală

Boris Johnson îi va transmite lui Donald Trump că trebuie să se retragă din războiul comercial

Economia de piață liberă? Poveşti. Dăm 5G țintit la americani. Nu e ăsta Trafic de influență? Iohannis: "Am semnat un memorandum România-SUA privind tehnologia 5G, pentru asigurarea prosperității și securității naționale".

​VIDEO Magda Linette a câștigat turneul Bronx Open, după ce a venit din calificări

Spania se opune unei blocări a acordului comercial de liber schimb UE-Mercosur

Aviația israeliană a atacat ținte în Siria pentru a împiedica un atac al dronelor iraniene (armată)

Digi 24: VIDEO Ronan Keating, la Cerbul de Aur 2019: Nu mi-a fost atât de frică în viața mea, dar aveți o țară foarte frumoasă

Donald Trump și Emmanuel Macron au luat prânzul împreună înainte de începerea summitului G7

GALERIE FOTO Coreea de Nord a testat un "lansator de rachete multiplu super-mare"

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Ea este FEMEIA care ÎȘI OFERĂ VAGINUL oricui îi cere | VIDEO 18+

Autoritățile franceze au folosit tunuri de apă și gaze lacrimogene împotriva protestatarilor

Ce legi vor discuta aleșii în sesiune extraordinară: De la recursul compensatoriu la OUG 114

​VIDEO Napoli, victorioasă pe terenul Fiorentinei, scor 4-3

Prima infracțiune comisă în spațiu? Ce acuzații sunt aduse unui astronaut de pe Stația Spațială

Tenis: Hubert Hurkacz, învingător în turneul ATP de la Winston-Salem

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Gimnastică ritmică: Denisa Mailat, calificată în două finale la World Challenge Cup de la Cluj-Napoca

Spania - Fostul rege Juan Carlos I a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord

Polonezul Hubert Hurkacz a câștigat turneul de la Winston-Salem, primul din carieră

Tenis: Turneul WTA de la New York - Magda Linette a cucerit primul titlu din cariera sa

Cântărețul Eddie Money, diagnosticat cu cancer în fază terminală / VIDEO

Gândurile lui Cristoiu. Top 5 politicieni ai săptămânii: Rareș Bogdan este rujul de buze al PNL / VIDEO

G4Media: Mircea Diaconu își va anunța duminică intenția de candida ca independent la președinție / El ar urma să fie susținut de Pro România și ALDE - surse

​CE Volei feminin: România a obținut prima sa victorie (3-1 cu Ungaria)

Volei feminin: România a obținut prima sa victorie la Campionatul European 2019, 3-1 cu Ungaria

Marea Britanie trimite o altă navă de război pentru a spori prezența în Golf

Aproximativ o mie de turiști au fost evacuați în insula Samos din Grecia din cauza incendiilor

Ministerul Sănătății va implementa cu bani de la UE o serie de măsuri pentru creșterea gradului de vaccinare

Loteria Română: Report de peste trei milioane de euro la Joker

Hong Kong: Poliția a operat 29 de arestări după violențele din Kowloon

Polițiștii au depistat, de la începutul lunii august, peste 1.000 de autovehicule care făceau transport neautorizat de persoane

Auto - WRC: Ott Tanak, la un pas de victorie în Raliul Germaniei

Trump denunță 'știrile false și dezgustătoare' privind tensiunile de la summitul G7

Grecia - Sute de turiști de pe insula Samos, evacuați din cauza unui incendiu de pădure

Digisport: Simona Halep US Open | Dezvăluirea Simonei despre persoana care o inspiră cel mai mult: "Acum suntem prietene!"

Român condamnat în Austria pentru jefuirea unei batrâne. Dar unde sunt cele 20 de kilograme de aur?

Fotbal: Slavia Praga, victorie la scor în campionatul Cehiei

Box feminin: Steluța Duță, calificată în sferturi la Europenele din Spania

Un jurnalist a fost găsit mort într-un oraș din Mexic/ El a publicat mai multe anchete legate de autoritățile locale

Doar șapte din cele 29 de școli din Suceava care au toaleta în curte au optat una tip container

Liniștea din Senat: Mihai Goțiu de la USR a avut 773 luări de cuvânt în plen/ Care sunt cei mai inactivi senatori

Peste 430.000 de persoane au trecut frontiera în ultimele 24 de ore/ Care au fost cele mai tranzitate vămi

VIDEO Mărturia șocantă a maicilor de la Prislop, terorizate de bișnițari deghizați în călugări: "Unul a fost poreclit Satana"

Kevin Anderson nu va participa la US Open / Paolo Lorenzi îi ia locul

​VIDEO Steagul "București EURO 2020" a aterizat pe Aeroportul Băneasa

​Liga de Diamant (atletism): Americanii au impresionat la reuniunea de la Paris

VIDEO Ce s-a ales de afacerile cu icoanele lui Arsenie Boca, după scandalul mărcii înregistrate. Cum arată portretul interzis la Mănăstirea Prislop

Donald Trump: SUA și Regatul Unit vor încheia un acord comercial important

Atletism: Liga de Diamant - Atletții americani au impresionat la reuniunea de la Paris


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10

Nr. de articole la aceasta sectiune: 582, afisate in 10 pagini.



ieri 05:00 CITATUL ZILEI