14:31
Comentarii Adauga Comentariu

Ponta: Începând cu anul 2024, trebuie să avem o adevărată reformă administrativ-teritorială

Președintele Pro România, fostul premier Victor Ponta, a declarat luni că începând cu anul 2024 ar trebui să existe o reformă administrativ-teritorială adevărată în țara noastră.

"O să vă rog să vă gândiți, chiar dacă pare foarte departe, ca în 2024 să avem o altă Constituție, să avem o altă organizare administrativ-teritorială, să avem o reformă adevărată, nu 41 de județe, nu 3.200 de localități. Ceea ce s-a făcut în 1968 (...) cred că este total depășit și cred că, începând cu anul 2024, nu 2020, pentru că este mult prea scurt, cred că trebuie să avem o adevărată reformă administrativ-teritorială a României. Nu se poate face fără sprijinul dumneavoastră", a spus Ponta, la Gala "AOR - 25 de ani", organizată la Teatrul Național București.

El le-a solicitat reprezentanților Asociației Orașelor din România să sprijine parlamentarii, forțele politice, "astfel încât în 2024 să avem o Românie organizată altfel". AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

Povestea cutremurătoare a unei minore ajunsă SCLAVĂ sexuală pentru teroriștii din ISIS: "Își aleg numai VIRGINE"

Spermatozoizi vechi de 17 milioane de ani, descoperiți în Australia

O actriţă porno le-a promis prietenilor de pe Twitter sex ca-n filmele pentru adulţi. Ce trebuie să facă aceştia

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Cum poţi curăţa rapid bijuteriile din tinichea?

Băncile străine îi jupoaie pe români DUBLU față de cum o fac cu cetățenii din celelalte state europene

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

Cluj: Aparatură medicală vitală pentru bebelușii prematuri, donată la secțiile de neonatologie

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Cum arată "PĂSĂRICA" PERFECTĂ! Mai mulți bărbați au arătat ce preferă | VIDEO

România, vândută la hectar. Oficial: 40% din terenurile agricole sunt în posesia străinilor

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

Ele sunt româncele celebre din sport care au pozat nud / FOTO 18+

Nationalizarea Resurselor Naturale - Expunere de Motive. Cum ne-au furat si ne fura Resursele Naturale, pe baza prevederilor din actuala Constitutie a Romaniei. Ce prevede Constitutia de Azi legat de Proprietatea Publica? Ce prevedea Constitutia din 1991?

VIDEO. Uitați-vă la progresista Merkel cum tremură necontrolat ca să înțelegeți cine sunt BOLNAVII care ne conduc destinele pe acest continent. Explicația lui Merkel? "Deshidratare". Tremuriciul incontrolabil "i-a trecut cu 3 pahare de apă" a spus Merkel

REZULTATE ADMITERE MEDICINA 2018 UMF IASI: Cum ce medii s-a intrat la Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" Iasi

R.Moldova sfâșiată de un nou PACT "Ribentropp Molotov". La Chişinău au venit în cascadă Dmitri Kozak,trimisul lui Putin, autorul planului de federalizare al R.Moldova, komisarul-UE Hahn şi Bradley A. Freden, directorul pentru Europa de Est al Dep. de Stat


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 20, afisate in 1 pagina.