12:28
Comentarii Adauga Comentariu

Prințul Charles și Camilla întreprind o vizită istorică în Cuba

Moștenitorul Coroanei britanice, Prințul Charles, și soția sa, Camilla, se află într-o vizită istorică în Cuba, aceasta fiind prima vizită oficială în insula din Caraibe întreprinsă de către membri ai familiei regale britanice, relatează luni agenția DPA.

Prințul de Wales și Ducesa de Cornwall au sosit duminică în Cuba la bordul unui avion al RAF (Royal Air Force), care a aterizat pe aeroportul internațional Jose Marti. Cuplul regal a fost întâmpinat pe aeroport de către ministrul adjunct de externe cubanez Ana Teresita Gonzalez.

Charles a depus o coroană de flori la Monumentul eroului național al Cubei, Jose Marti, din Piața Revoluției.

Partea oficială a vizitei începe luni. Charles va face un tur al centrului istoric al orașului Havana și se va întâlni cu președintele Cubei, Miguel Diaz-Canel. Charles și Camilla vor fi apoi oaspeții de onoare ai unui dineu de gală.

Cei doi nu au în program o întâlnire cu fostul președinte Raul Castro, fratele fostului lider revoluționar cubanez Fidel Castro.

Marți, Charles va participa la o ceremonie de inaugurare a unui parc solar, într-o zonă economică specială din Mariel (45 km est de Havana), care a fost construit cu investiții britanice.

Vizita are loc în contextul escaladării tensiunilor dintre Cuba și SUA, Marea Britanie fiind un aliat-cheie al Washingtonului.

Prințul de Wales și Ducesa de Cornwall întreprind un turneu în Caraibe, ce include de asemenea diferite state ale Commonwealth-ului. Miercuri, cuplul regal britanic va merge în Insulele Cayman. AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

Iranul susține că a acordat asistență unui "petrolier străin"

Meteo #azi 16 iulie: Temperaturile cresc ușor în toată țara/ Regiunile în care sunt așteptate averse, descãrcãri electrice și vijelii

Dumitru Hărădău: În tenis, când vrei să faci tranziția la seniori ai nevoie de 220.000 de euro

Trei persoane au murit în urma prăbușirii unui hidroavion plutitor în Canada

Business report: Raport OECD: Jumătate din emigranții români cu studii superioare au joburi inferioare pregătirii lor; Lira sterlină, la minimul ultimilor peste 2 ani; Pasajul Ciurel ar putea traversa integral Șoseaua Virtuții până pe 15 august

Englezii s-au prins cum stă treaba cu Rețeaua Soroșistă de la noi și cu făcătura ei numită "Luptă împotriva Corupției". BBC "Coaliția spune că DNA-ul și serviciile nu respectă cadrul legal și sunt pârghii în lupta politică". Vedeți de ce au ales BREXIT-ul?

Donald Trump: Nu este corect că Statele Unite nu pot vinde aeronave F-35 Turciei

Donald Trump: Nu este corect că Statele Unite nu pot vinde aeronave F-35 Turciei

Caru cu vedete: Ce pretenții "de divă“ a avut Meghan Markle la Wimbledon; Dieta drastică i-a slăbit inima Corneliei Catanga? Ce zic nutriționiștii; Cine este actrița româncă, apreciată de Tarantino.

Organizația One Milion Moms protestează împotriva unei "periculoase" scene lesbi din filmul "Toy Story 4"

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 iulie

CITATUL ZILEI

Venezuela: Uniunea Europeană îl amenință pe Maduro pentru a debloca negocierile

IPOTEZA SOC: Petrolul NU provine din materie organică şi NU se epuizează - Zăcămintele de țiței se refac singure !

Sistemul de navigatie european Galileo nefunctional de 4 zile

Templul sexului - Ce știm despre Insula pedofilului miliardar Jeffrey Epstein, prietenul lui Bill Clinton, și despre fetițele de 12 ani pe care Epstein le ducea pe insula lui.

Alegeri/Ursula von der Leyen: "Putem fi mândri de Europa" (Macron)

HOROSCOP 16 iulie: O doză sănătoasă de provocări, dar și o grămadă de oportunități pentru zodiile Cardinale

Angela Merkel a felicitat-o pe Ursula von der Leyen pentru numirea în funcția de președinte al CE

Iranul transmite că programul balistic nu este negociabil

SUA: Camera Reprezentanților îl acuză pe Trump de rasism

Iranul a asistat un petrolier străin defect în Golful Persic

Donald Trump consideră că au fost făcute progrese în relația cu Coreea de Nord

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 iulie

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Tenis: Ana Bogdan, învinsă la BRD Bucharest Open după un meci de 3 ore cu principala favorită, Anastasija Sevastova

Donald Trump asigură că nu vrea să determine o schimbare de regim în Iran

Eurodeputatul Jake Pugh (Partidul Brexit): Decât să celebrăm președinția română și succesele ei, mai bine să o sărbătorim pe Simona Halep

Directorul departamentului de scouting al FC Hermannstadt, bătut de fotbalistul Filip Jazvic / Iuliu Mureșan: "Vom depune plângere la poliție"

Femeia și băiatul de 8 ani, care au murit în furtuna din Halkidiki, au fost înmormântați/ Slujba religioasă a fost oficiată de mitropolitul Clujului

VIDEO Nadia Comăneci, alături de Arnold Schwarzenegger la împlinirea a 43 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii

Guvernul adoptă, miercuri, bugetele pe acest an pentru mai multe instituții

"Mama Natură" Roxana Ionescu, veste proastă pentru bărbaţi

Dăncilă despre viitoarele măsuri economice ala Guvernului: Nu vrem să luăm decizii bruște

Alegeri/Ursula von der Leyen: Angela Merkel felicită o europeană "convinsă"

CE U19 (handbal f): România, victorioasă în fața Spaniei, scor 29-24

Primele reacții, după ce Ursula von der Leyen a primit votul de încredere al PE. Iohannis: Aștept cu nerăbdare o cooperare strânsă / Orban: Pentru noi e o victorie

​BRD Bucharest Open: Elena-Gabriela Ruse, eliminată în primul tur de Barbora Krejcikova

Euractiv: ECR în conflict cu alte grupuri pe tema ultimului post de președinte de comitet neocupat în PE

UPDATE Preotul din Constanța, reținut pentru 24 de ore în dosarul de pornografie infantilă

103 sportivi vor concura pentru România la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2019 de la Baku

Muzicianul sud-african Johnny Clegg a murit

Preotul din Constanța, audiat la DIICOT Iași în dosarul fetei de 13 ani convinse să trimită poze pornografice

​VIDEO Halep, Murray, Barty, Cuevas, Monfils și cele mai frumoase lovituri de la Wimbledon

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Orban despre alegerea Ursulei von der Leyen la președinția Comisiei Europene: Pentru noi este o victorie

Germania: Șefa CDU, Annegret Kramp-Karrenbauer, viitor ministru al apărării

Handbal feminin: România, victorioasă în fața Spaniei, la Campionatul European Under-19

Iohannis o felicită pe Ursula von der Leyen pentru alegerea în funcția de președinte al Comisiei Europene

Portugalia suspendă vizele pentru iranieni

Bloomberg: O mică firmă a aliatului lui Viktor Orban bate palma cu Deutsche Telekom

Preotul din Constanța, audiat la DIICOT Iași în dosarul fetei convinse sa trimită poze pornografice

Daniel Dobre: Simona Halep este sportivul ideal, aproape perfect

Europarlamentar: Laura Kovesi este candidatul Parlamentului European pentru funcția de procuror-șef UE și asta se aplică și în noua legislatură

Daniel Dobre, despre punctele forte ale Simonei Halep: Nici Federer nu este așa independent/ Este vulcanică și pasională

Preotul din Constanța, reținut pentru 24 de ore în dosarul de pornografie infantilă instrumentat de DIICOT Iași

Ponta după alegerea președintelui Comisiei Europene: Urmează decizia importantă pentru România - cine va fi comisar european și ce portofoliu va avea

Brazilia: Potrivit lui Bolsonaro, desemnarea lui Eduardo este "viabilă din punct de vedere juridic" iar fiul are un "acces ușor" la Trump


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 194, afisate in 4 pagini.



02:07
ieri 05:05 CITATUL ZILEI