17:11
Comentarii Adauga Comentariu

Constanța: Șofer preluat de elicopterul SMURD în urma unui accident în lanț pe DN 22, la Lumina

O persoană a fost rănită, fiind preluată de un elicopter SMURD, în urma unui accident rutier în lanț în care au fost implicate patru autoturisme, petrecut joi după-amiază pe DN 22, la intrarea în localitatea constănțeană Lumina.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, coliziunea în lanț a avut loc după ce un șofer a ieșit cu mașina pe drumul național, din curtea unei vulcanizări, fără să se asigure și să acorde prioritate de trecere autovehiculelor aflate în trafic.

"La ora 14,35, un bărbat, în vârstă de 49 ani, a condus un autoturism, pe DN22, în localitatea Lumina, iar în momentul în care a ieșit din curtea unei vulcanizări cu intenția de a traversa drumul național, pe fondul neacordării de prioritate, la intersecție cu DJ 226, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 19 ani, pe DN 22, dinspre Ovidiu către Tulcea. În urma coliziunii, al doilea auto a fost proiectat către dreapta, unde a intrat în coliziune cu alte două autoturisme, ambele aflându-se oprite pe DJ 226 la intersecție cu DN 22", a informat IPJ.

A fost rănit șoferul mașinii ce a produs accidentul, acesta fiind preluat, conform Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), de un elicopter SMURD. "Victima a suferit un traumatism cranio-cerebral și era conștientă în momentul preluării", au menționat reprezentanți ai SAJ Constanța. AGERPRES/(AS - autor: Nona Jalbă; editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Un bărbat care amenința personalul militar cu un cuțit a fost împușcat la Lyon

Financial Times: "Görliwood" în rol de vedetă în drama politică a extremei dreapta din Germania

Cioloș poreclit fiul lui SOROS, saluta PACTUL Rusia-UE de la Chisinău care a impus Guvernul Ruso-UE al soroșistei Maia Sandu

SUA: Pentagonul acuză Iranul de atac cu rachete asupra unor drone americane

Liviu Dragnea l-a anunțat pe Klaus Iohannis că dacă nu încetează războiul politic pe care l-a deschis şi dacă nu respectă votul popular e posibil să aibă surprize.

SURSE Liviu Dragnea i-a propus lui viceguvernatorului BNR, Florin Georgescu, functia de premier. Acesta ar fi refuzat deja propunerea

POLONIA. ONG-urile lui SOROS şi activiştii Progresişti fac prăpăd pe străzile Varşoviei. VIDEO. Primul ministru și șeful partidului conservator aflat la putere, evacuați cu ajutorul Politiei din clădirea Parlamentului, înconjurată de manifestanți

ORADEA. județul Bihor: Primarul Bolojan (PNL) a câștigat detașat al treilea mandat, cu 71% din voturi - numărătoare paralelă

Dumitrașcu (ARSCM): Conceptul de Smart City a evoluat mult; au început să apară bugetele dedicate

Fostul Șef al serviciilor de Informații ale Armatei Turce, Ismail Hakki Pekin: "Un grup din Administrația Obama a susținut Lovitura de Stat a Rețelei Gulen. Nu cred că Lovitura de Stat a fost plănuită în interiorul Turciei." (deocamdată doar în engleză)

Victoria PSD-ului pare a fi revanșa lui Steinmetz împotriva lui Soros. JERUSALEM POST: "PSD-ul a câștigat alegerile cu ajutorul strategilor electorali din Israel"

Peste 500 de sportivi din 56 țări, la Campionatul Mondial de culturism și fitness de la Bistrița

CENZURA STALINISTĂ A PROGRESIȘTILOR INTERNAȚIONALIȘTI CONTINUĂ: HotNews " 'Inițiativă individuală' împotriva 'știrilor false'. Un IT-ist roman a lansat un instrument de semnalare a surselor dubioase de informatii de pe Internet"

Lider din România: Dispariția de la butoane a lui Plahotniuc ar putea crea promovarea unirii cu R. Moldova

Carmen Dan, despre Dragnea: Nu am vorbit cu domnul președinte, dar iau în calcul această posibilitate

TÂRGU MUREȘ. Dorin Florea (independent - susținut de partidele românești) a câștigat al cincilea mandat la Primăria Târgu Mureș cu cu 46,37% din voturi, potrivit numărătorii paralele

REZULTATE ALEGERI LOCALE 2016 (parţiale): Cine a câştigat marile oraşe, conform BEC

SUCEAVA. Ion Lungu a fost ales primar pentru a patra oară în Suceava. Liberalii au câştigat şi în Campulung şi în Vatra Dornei şi Siret

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

Muzicieni de tango de renume internațional, în Park Lake Shopping Center

Acuzaţii grave la adresa actriţei Maia Morgenstern. O colegă de breaslă a reclamat-o la Primăria Capitalei

Germania. Explozie în apropierea centrului de refugiați din Zirndorf, în afara orașului Nürnberg. Poliția caută doi suspecți cu "înfățișare arabă" conform declarațiilor martorilor

Alexandru cel Mare avea 3 soții şi era dezgustat şi scârbit de practicile homosexuale şi totuși "Adevărul.ro" şi mulți alții din Rețeaua Progresistă afirmă cu Nerușinare că era "homosexual"

CE-I LIPSEȘTE CHELULUI ORĂDEAN: TICHIA DE MĂRGĂRITAR. Primăria Oradea va înființa Muzeul Francmasoneriei, în vechiul templu ridicat în 1902, reabilitat cu fonduri europene. Asta în timp ce E PLIN DE OAMENI SĂRACI ȘI DE COPII CARE SE CULCĂ FLĂMÂNZI

Franța: 20 de moschei și săli de rugăciune au fost închise din decembrie 2015

Oamenii de știință au aflat noi detalii despre evoluția umană. Băștinașii care locuiesc acum în insulele din zona Oceanului Pacific au ADN al unei specii de hominizi necunoscute, ceea ce arată că Homo Sapiens s-a încrucișat cu acea Specie Necunoscută.

TVR a încheiat un contract de 10,4 milioane de euro pentru emisia pe satelit a programelor sale

Progresismul face ravagii şi în Finlanda - Mărturiile cutremurătoare ale unei mame: Copiii care sunt luați cu forța de la părinți sunt băgați la carcera dacă plâng de dorul părinților.

După coşmarul produs de cei de la Barnevernet care le-au răpit copiii, Familia Bodnariu îşi petrece vacanţa în România în formulă completă. Lupta cu autoritățile progresiste din Norvegia nu s-a încheiat.

ITALIA. Încă o Turbare Progresistă. Proiect de Lege în Italia: "Soții nu mai trebuie să-şi jure credință unul altuia la căsătorie" căci așa ceva "e o dovadă de sexism şi o concepție greșită și învechită despre căsătorie"

AVOCATUL POPORULUI DIN ABSURDISTAN. AVOCATUL POPORULUI VA LUA O DECIZIE CÂND NU VA MAI FI NEVOIE DE DECIZIA LUI. Pana la formarea Guvernului, ​Avocatul Poporului nu va contesta la Curtea Constitutionala legea care-l impiedica pe Dragnea sa fie premier

UN NOU "CIOLOȘ"? AR FI O CATASTROFĂ DACĂ AR FI AȘA. Progresistul tehnocrat Bogdan Aurescu, actualmente Consilier al lui Klaus Ioahannis, ar fi noua variantă vehiculată de premier PSD - Surse

DIN MOCIRLĂ ÎN MLAŞTINĂ. Lumea a votat degeaba dacă progresistul Vasile Dîncu, îl înlocuieşte pe progresistul Cioloş. SURSE: VASELE DÎNCU propunerea de premier a alianței PSD-ALDE

Mama lui Sevil Shhaideh ar fi nepoata istoricul Kemal Karpat, fost consultant la Casa Albă: Kemal Karpat: "Islamului îi lipseşte un Vatican al lui“

Arturo Vidal vrea să plece de la Barcelona - presă

Supermarketurile îşi bat joc de români. Produsele vândute în Occident în Supermarketuri sunt mult mai bune decât cele aduse în Estul Europei. Aceleași mărfuri, calitate diferită. Estul Europei e considerat a fi o zonă cu clienți second-hand.

DICTATURA PROGRESISTĂ ÎMPOTRIVA RELIGIEI. Ştiați că în FRANȚA E INTERZIS să instalezi de Crăciun scene cu Nașterea Domului în spațiul public?

PSD și ALDE au anunțat o alianță parlamentară majoritară. PSD și ALDE vor alcătui un program comun de guvernare și au un candidat unic pentru funcția de premier. PSD și ALDE vor merge împreună la Cotroceni deși au fost chemați separat

Sevil Shhaideh a fost propusă de Dragnea pentru funcția de Prim Ministru. Cine este şi ce avere are Sevil Shhaideh, propusă Prim-Ministru de Alianța PSD+ALDE

Decizie majora a Curtii de Justitie a UE: Guvernele nu pot forta operatorii telecom sa stocheze date personale in masa, lucru ce permite tragerea de concluzii foarte precise privind viata privata

Carmen Dan: Au fost peste 9.200 de semnalări de vot multiplu

HOROSCOP 2019 CAMELIA PĂTRĂŞCANU: Unii trec printr-un test de fidelitate, alţii se îndrăgostesc, iar asta le dă peste cap viaţa

Unde vrea Liviu Dragnea să-și ispășească pedeapsa. Fostul lider PSD a depus o cerere specială

LIVE BLOG EURO 2019 | Italia U21 - Spania U21 se joacă ACUM. Revenire spectaculoasă a Italiei, "dublă" Chiesa. Scorul ia proporții! VIDEO

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

Marea Britanie. Site-urile Porno nu vor mai putea fi accesate din 2018 decât cu un Credit Card care să dovedească că utilizatorii au peste 18 ani

O persoană a fost reţinută pentru mesaje vulgare scrise pe pereţii Casei memoriale "Avram Iancu"

Dezvăluirile lui Darren Cahill. Testul suprem pe care i l-a servit Andre Agassi. "Ah, te ador! Va fi un parteneriat grozav! Indiferent care ar fi fost răspunsul pe care l-ai fi ales, altfel, nu ar fi funcționat"

Copa America 2019 | Messi și discursul său de lider după înfrângerea dureroasă cu Columbia: "Ne va lua ceva timp..."

Hapoel Haifa îl va sancționa pe Gabi Tamaș - presă

Patru ONG-uri Finanțate DE SOROS din România cer stoparea finanțării Republicii Moldova cu fonduri românești dacă Parlamentul din Chișinau votează amnistia fiscală

Emil Hurezeanu, despre atacul de la Berlin: O femeie din România nu-și găsește fiica. UPDATE : Între timp fata a sunat acasă

LIVE BLOG | Suedia - Anglia, de la 17:00, la Samara. Un meci pentru istorie! Pariul pus de Beckham și Ibrahimovic: ce trebuie să facă Zlatan, dacă țara sa pierde. Nordicii, evacuați din hotel cu câteva ore înaintea partidei

1 Mai 2016 - " Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le". ISUS: "Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!"

Victor Ponta e cel mai recomandat pentru functia de presedinte al Camerei Deputatilor; Surprizele din declaratiile de avere ale candidatilor la Primaria Capitalei; Traian Ungureanu, ataca DNA-ul si serviciile secrete

Ce sunt ceangăii la origini, români sau maghiari. Controversele dure pe tema bizarei comunități catolice din Moldova

Europarlamentarul Traian Ungureanu „Justiţia e oarbă şi face naveta cu Brăila. Alegerile sunt pregătite cu grijă. DNA nu e pe liste, dar le face. Serviciile nu vorbesc, dar ascultă. Dumneavoastră votaţi”

3 Mai - SUA. Donald Trump a câștigat alegerile din Indiana şi va fi cel mai probabil candidatul republican la prezidențiale. În urma înfrângerii catastrofale într-un stat unde spera să câștige, Ted Cruz s-a retras din cursă.

Multinaționalele Străine ce dețin Supermarketurile refuză Legea Produselor Româneşti. Asociatia Marilor Retele Comerciale acuza ca propunerea legislativa care obliga supermarketurile sa ofere cel putin 50% produse romaneşti "submineaza comertul modern"


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1901, afisate in 32 pagini.



ieri 05:08 CITATUL ZILEI