14:09
Comentarii Adauga Comentariu

Programul Rabla va demara până pe 5 aprilie, spune ministrul mediului.

Ministrul Mediului, vicepremierul Grațiela Gavrilescu, a anunțat, luni, la Craiova, că Programul "Rabla 2019" va demara până pe 5 aprilie, iar Guvernul și-a propus să aloce, la fel ca și anul trecut, fonduri pentru un număr de până la 50.000 de vouchere, relatează Agerpres.

"Știu că dumneavoastră, industria, la fel ca foarte mulți români, așteptați demararea Programului 'Rabla 2019'. Anul trecut am reușit să îl pornim în februarie. Anul acesta nu a fost posibil, din cauza tergiversării total nejustificate a promulgării Bugetului de stat. Și deși nu Guvernul și nu Parlamentul sunt responsabile pentru acest blocaj, ne cerem noi scuze românilor, dacă alții nu au curajul să își asume! La fel ca și anul trecut, noi suntem deja pregătiți de lansare. Și, la cum arată calendarul astăzi, ne angajăm sa demarăm Programul 'Rabla' până pe 5 aprilie", le-a spus Gavrilescu reprezentanților industriei auto prezenți la Forumul Industriei Auto 2019 de la Craiova.

Potrivit ministrului Mediului, prin Programul "Rabla" s-au casat în 14 ani aproximativ 700.000 de autovehicule vechi, care au fost înlocuite cu peste 550.000 de modele nepoluante.


Continuați să citiți...

(Hotnews)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Crina Matei, despre viaţă. "În fiecare zi duc lupta asta cu mine"

Polonia/alegeri: Conservatorii naționaliști, pe primul loc (sondaj la ieșirea de la urne)

DJ Harra, SELFIE NUD în cadă. A ÎNCINS Facebook-ul

Reprezentativa masculină a României la polo s-a calificat la Campionatul European din 2020

Andra Gogan, scene vulgare în faţa unor copii de 12 ani

Ana Maria Mocanu, GOALĂ la duş. Imagini de infarct FOTO XXX

Vuvuzeaua Ponta se miră şi el cât de uşor au fost înlăturate Dronele Sistemului a cărui Vuvuzea este. Ponta: "Este evident pentru absolut toată lumea că în țara noastră nu mai există Guvernul României, ci doar Guvernul lui Dragnea și al Teldrum"

Tenis: Monica Niculescu și Gabriela Ruse, adversare în ultimul tur al calificărilor la Luxemburg (WTA)

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Mizerie umană gravă a federalistei UE. Cutremurul de la L'Aquila. UE solicită restituirea impozitelor şi taxelor de care victimele cutremurului din Aquilla au fost scutite de statul italian. UE: "Acestea sunt Ajutorul de Stat"


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 10, afisate in 1 pagina.

ieri 05:09 CITATUL ZILEI