12:44
Comentarii Adauga Comentariu

Atacuri în Noua Zeelandă: Una dintre victime era portarul selecționatei neozeelandeze de fotbal în sală

Atta Elayyan, portarul selecționatei de fotbal în sală (futsal) a Noii Zeelande, se numără printre persoanele ucise în atacurile teroriste comise vineri în două moschei din orașul neozeelandez Christchurch, a anunțat Federația de fotbal din această țară (NZF), citată de agenția EFE.

Federația a primit cu tristețe vestea morții lui Elayyan (33 ani), care a adunat 19 selecții în prima reprezentativă a "Futsal Whites", cum este supranumită naționala Noii Zeelande de fotbal în sală.

Conform NZF, Elayyan se ruga în moscheea Al Noor, aflată în apropierea parcului Hagley, iar familia sa a confirmat că este una dintre cele 50 de victime ale atacurilor.

Născut în Kuweit, Atta Elayyan era "un membru respectat al industriei tehnologice din Christchurch", fiind căsătorit cu Farah, cei doi având împreună o fată, Aya.

"Atta a fost un om minunat și foarte apreciat de toți componenții echipei Futsal Whites și de comunitatea fotbalistică. Nu există cuvinte pentru a exprima ceea ce simțim cu toții", a declarat Josh Margetts, directorul de dezvoltare a fotbalului în sală din Noua Zeelandă și fost coleg de echipă cu Elayyan în selecționata "Futsal Whites".
AGERPRES (AS-autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruștei)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

MINCIUNA DE LA NOTRE DAME. Internauții Francezi au demontat printr-un simplu experiment MINCIUNA autorităților franceze cu focul "accidental". Lemnul de stejar NU arde în Vâlvătăi...chiar supus la o flacără accidentală relativ mare

PAŞTE 2018. Friptură de miel la cuptor, aşa cum o face Horia Varlan

Alegeri UE 2019: Cine e Ska Keller? Și ce program are?

Un tânăr din Vaslui, care s-a întâlnit cu eleva care a murit de meningită, la spital cu dureri de cap și senzație de greață/ Diagnosticul dat de medici

Meteo #azi 26 aprilie: Se întorc ploile în România. Zonele afectate de vremea instabilă

Subiectele zilei: Fiului unui primar PSD i s-a mărit salariul cu 400% în doi ani! Dragoș Panțeru câștigă 2.000 euro pe lună; Andrei Pleșu: Ce mă face să mă retrag din viața publică; Dăncilă: Nu sunt erou pentru că l-am contrazis pe Dragnea

Bancul zilei: Cel mai romantic tip

Business report: Lovitură pentru Uber. Taximetriștii câștigă și la Curtea de Apel: Uber, scos din Cluj-Napoca; Economia României, pe locul 15 în UE - am întrecut Portugalia; Cine exploatează cele mai scumpe terenuri arabile ale statului

"Manif pour Tous" varianta franceză a Coaliției pentru Familie face apel către toți francezii să se opună Bilderbergului progresist Macron "un candidat care e în mod deschis anti-familie" şi care "pune banul înaintea oamenilor"

Donald Trump: Președintele chinez Xi Jinping va veni curând la Casa Albă

Franța: O figură proeminentă a mișcării "vestelor galbene" a criticat discursul președintelui Macron și a cerut continuarea protestelor

Antonio Guterres salută întâlnirea dintre Vladimir Putin și Kim Jong-Un

CCR va dezbate, pe 5 iunie, sesizarea privind repatrierea aurului/ Un alt subiect controversat pe masa Curții Constituționale: legea care instituie paradisurile fiscale

CITATUL ZILEI

Cuba: Havana neagă acuzațiile SUA privind o prezență a trupelor sale în Venezuela

Digi 24: CTP, despre gestul de "nesupunere totală" făcut de Viorica Dăncilă. Calculele premierului

Proteste în Sudan, pentru instaurarea unei guvernări civile

UE și Japonia au convenit asupra întăririi cooperării bilaterale și a necesității reformării OMC

Emmanuel Macron: O "confruntare fructuasă" cu Germania este uneori necesară

Stare de urgență, decretată în capitala Canadei din cauza posibilelor inundațiilor

VIDEO ATP Barcelona: Rafael Nadal s-a calificat în sferturi; Stefanos Tsitsipas, eliminat de Jan-Lennard Struff (Rezultatele zilei)

10 idei despre minunea de la tenis de masă. Andru Nenciu scrie despre medalia de la Mondiale cucerită de Ovidiu Ionescu, sportivul care în copilărie juca șah

USR-PLUS îi acuză pe liberali că au distribuit la Cluj "pliante otrăvite"

Fiica fostului fotbalist Iosif Rotariu, condamnată la peste 4 ani de închisoare închisoare după ce a bătut un copil la creșă

Al doilea cel mai mare diamant brut din istorie, descoperit în Botswana/ Depășește mărimea unei mingi de tenis | FOTO, VIDEO

INTERVIU Ion Jinga, ambasadorul României la ONU: Suntem singurul stat care oferă unități de 18 oameni pentru paza demnitarilor

Regizor nominalizat la Oscar, în comă după un accident vascular cerebral masiv

Tupeu incredibil al regimului Kim Jong Un: Au trimis SUA o factură de 2 mil. dolari pentru spitalizarea studentului american torturat și predat americanilor în comă

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Cum înțelege o fetiță valoarea banului

Ce pățești dacă faci ACEST LUCRU fix în VINEREA MARE!

#europarlamentare2019/Bannerele și materialele publicitare ale candidaților la europarlamentare trebuie eliminate până vineri la miezul nopții

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 aprilie

Povestea incredibilă a neașteptatului erou de la CM SNOOKER. S-a dus să îl ia pe fiul lui Stephen Hendry de la sediul Poliției, dar la rândul său a picat etilotestul: "Din cauza asta, a devenit complicat să mă antrenez"

Kim Jong-Un consideră că pacea în Peninsula Coreeană depinde de atitudinea Statelor Unite -presă

Emmanuel Macron: O "confruntare fructuasă" cu Germania este uneori necesară

Tăriceanu despre USR, poreclită Uniunea lui Soros din România. USR, ''aripa tânără a Securității'', ar putea avea în programul de guvernare și limitarea libertății de exprimare

Baschet masculin: CSU Sibiu și CSM CSU Oradea au început cu victorii sferturile Ligii Naționale

Operator de telefonie mobilă, amendat cu 70.000 de lei pentru "practici incorecte față de consumatori" care au ca scop creșterea prețului abonamentelor

Băsescu, la B1TV: Dăncilă va face remaniere la buna înțelegere cu Iohannis. Lovitura de grație pentru Dragnea

FOTO Al doilea cel mai mare diamant brut din istorie, de 1.758 de carate, descoperit în Botswana

Accident teribil în Botoșani: Bărbat carbonizat după ce a lovit cu mașina un copac, iar autoturismul a luat foc

Real Madrid, doar 0-0 cu Getafe - Fanii galacticilor i-au cerut demisia președintelui Florentino Perez

Un fotbalist din Burundi a făcut infarct în timpul unui meci și a murit - Avea probleme cu inima și medicii îl sfătuiseră să nu mai joace fotbal

Succes românesc la tenis de masă. Andru Nenciu scrie despre MEDALIA de la Mondiale cucerită de Ovidiu Ionescu, sportivul care în copilărie juca șah

Unul din autorii atacurilor teroriste din Sri Lanka a fost anchetat în Australia în 2014

Paștele sărăciei

​Armele României (I) - Forțele Terestre: Ce arme, tancuri și blindate folosesc acum militarii români. PLUS: Ce noi echipamente se conturează pentru viitor

"Iese Man. Intră Roman!". Gigi Becali a creat o situație nemaiîntâlnită la FCSB: a vrut să-i dea SMS lui Teja în timpul meciului, dar i l-a trimis unui jucător

O româncă și fiica ei de opt ani au fost ucise în Cipru de un criminal în serie. Suspectul, un ofițer militar, a mai omorât alte cinci femei | FOTO, VIDEO

Fiica fostului fotbalist Iosif Rotariu, condamnată la 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare după ce a bătut un copil de doi ani

Horoscop, 26 Aprilie 2019: Zodia care șochează astăzi prin atitudinea sa jovială, volubilă și deschisă la noi provocări

Nick Kyrgios s-a transformat pentru o zi. Cum a ajutat "bad boy-ul" din tenis o femeie în plină stradă

Două persoane au murit în urma unui accident la o mină din Ucraina

Germania: Publicația Mitteldeutsche Zeitung comentează mizele summitului Putin-Kim de la Vladivostok

Vladimir Putin: Garanțiile Statelor Unite nu sunt suficiente pentru a determina denuclearizarea Coreei de Nord

​WTA Stuttgart: Karolina Pliskova (campioana en-titre), eliminată de Victoria Azarenka; Kerber, Bertens și Kontaveit, în sferturi (Programul sferturilor)

FR Tenis: Nou contract cu Jeno Marky; BRD Bucharest Open, organizat în perioada 13-21 iulie

COMENTARIU | Crenguța Nicolae: Ce urmează exact după referendumul prezidențial pe tema ordonanțelor PSD

O procuroare s-a sinucis aruncându-se de la etajul 5 al Parchetului General - Digi 24


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4654, afisate in 78 pagini.



ieri 05:05 CITATUL ZILEI