17:24
Comentarii Adauga Comentariu

Cluj: Un cal pentru care a fost organizat un bal caritabil a fost operat cu succes la USAMV

Un cal în vârstă de cinci ani pentru operarea căruia, anul trecut în decembrie, a fost organizat un bal caritabil cu strângere de fonduri la Clinica de Ecvine a Universității de a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a fost supus succes intervenției chirurgicale și a intrat deja în recuperare.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de USMAV Cluj, Eston are cinci ani și este internat în clinică de doi ani, fiind preluat de la o asociație care nu a putut acoperi costurile procedurilor necesare pentru problemele lui medicale. El a mai fost supus la două operații, după diagnosticul de fractură de metatars, iar intervenția la care a fost supus a fost estimată la 2.000 de euro.

"Operația a decurs în condiții foarte bune, iar Eston se află deja în recuperare, care va dura circa 4 luni. Intervenția a avut loc la metatarsul piciorului drept posterior și a constat în îndepărtarea calusului exuberant și realinierea razelor osoase printr-o plăcuță cu șuruburi dintr-un aliaj special destinat cailor. În timpul recuperării, Eston va face și procedee de fizioterapie, pentru refacerea musculaturii. El va rămâne în clinică și este considerat deja un membru al echipei noastre", a explicat dr. Cristian Crecan, cel care a efectuat operația, potrivit comunicatului.

La balul caritabil din luna decembrie s-au donat aproximativ 6.500 de lei, iar reprezentanții Clinicii de Ecvine le mulțumesc astfel tuturor donatorilor, între care s-a numărat și echipa de baschet masculin U - BT Cluj. AGERPRES / (AS - autor: Elena Stanciu, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Dragnea: Relația cu SUA e bunicică, nu bună; avantajele pentru România nu sunt foarte mari

Naomi Osaka, eliminată de la turneul de la Dubai: A fost ceva de neînțeles, un dezastru

SIMONA HALEP - VENUS WILLIAMS LIVE VIDEO ONLINE STREAMING DIGI SPORT: Meciuri la foc automat la Rogers Cup

Simona Halep - Venus Williams se joacă ACUM. A venit furtuna din Constanța! Stere Halep aplaudă sacadat, Ruzici e calmă. Mai lipsește Will Smith: Bienvenido a Miami! | LIVE BLOG

Diana-Monica Isăilă, numită membru al Consiliului de administraţie al CNAS

Telegram introduce ștergerea totală a mesajelor schimbate cu o persoană

Horia Tecău și Jean Julien Rojer au căștigat finala probei de dublu la turneul de la Madrid

Americanii se îndreaptă spre sportul din Turcia. Erdogan, anunț important: "Vin aici! Vor fi 5.000 de locuri de muncă"

Răpusă de efort. Bianca Andreescu a abandonat în optimi la Miami, după 10 victorii consecutive în circuitul WTA. Cronica meciului

Dragnea: Există nemulțumiri serioase în partid în legătură cu domnul ministru Toader

Simona Halep - Venus Williams, ACUM, la Miami. Start perfect pentru costănțeancă! Stere Halep aplaudă sacadat, Ruzici e calmă. Mai lipsește Will Smith: Bienvenido a Miami! | LIVE BLOG

Preliminariile EURO 2020. Clasamentele, programul meciurilor și rezultatele complete. Turcii, victorie la debutul noului selecționer! Portugalia s-a împiedicat de Serbia, Ronaldo s-a accidentat. Franța s-a distrat cu Islanda

Filmul Bohemian Rhapsody, cenzurat în China

Dragnea: Am două hernii, una cervicală, una lombară; eu vreau să nu ajungem la operație

Preliminariile EURO 2020. Clasamentele, programul meciurilor și rezultatele complete. Turcii, victorie la debutul noului selecționer! Franța - Islanda și Portugalia - Serbia se joacă ACUM

Ion Cristoiu: "Alte măști, aceeași piesă: De la Marea Recepție de 7 noiembrie la Marea Recepție de 4 iulie". Coldea. Florian Coldea invitat la recepția Ambasadei SUA, deși a fost dat afară din SRI semn că omul a fost important pentru americani

Ciclism: Belgianul Thomas De Gendt a câștigat prima etapă a Turului Cataloniei 2019

Raportul Mueller: Un important parlamentar rus spune că Moscova este gata să refacă relațiile cu SUA

Gratuit: Spații de lucru și training în București și Măgurele, pentru 16 startup-uri

Prințul Charles participă la o slujbă ortodoxă, dedicată romnilor care trăiesc n Marea Britanie

Fizicienii au descoperit de ce Materia domină Universul în fața Anti-Materiei

SIMONA HALEP - SERENA WILLIAMS LIVE VIDEO ONLINE STREAMING EUROSPORT HD. Meciul zilei la Australian Open 2019

Eveniment unic în România. Sute de oameni pedalează printr-o mină de sare, pentru a salva viața unui copil

Înălţarea Domnului- Tradiţii, obiceiuri, superstiţii. Rugăciune PUTERNICĂ de Înălţare. Face minuni

UPDATE: Baciu a fost retras. GUVERNUL SOROS. Andrei Baciu - numit Ministrul Sanatatii in guvernul Ciolos/Soros. Un neica nimeni in chiloti, un ONG-ist care si-a terminat facultatea de medicina doar acum 4 ani, în 2011 și nu are rezidențiatul terminat.


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 25, afisate in 1 pagina.

ieri 12:39 ȘTIRILE OREI 12
ieri 06:24 CITATUL ZILEI