14:15
Comentarii Adauga Comentariu

Arad: Doi elevi care ar fi fumat substanțe interzise, transportați la spital

Doi elevi din Arad, care ar fi fumat la școală țigări cu substanțe interzise, au fost transportați, miercuri, la spital pentru îngrijiri medicale, polițiștii începând o anchetă în acest caz.

Directorul medical al Serviciului de Ambulanță Județean Arad, Mircea Merea, a declarat, pentru AGERPRES, că un echipaj medical a fost solicitat prin 112 la Liceul Tehnologic UCECOM "Spiru Haret" Arad, unde doi elevi se simțeau rău, după ce ar fi fumat substanțe interzise.

"Este vorba de o fată de 16 ani care avea un episod lipotimic, adică și-a pierdut starea de conștiență pentru scurt timp. În timp ce echipajul medical îi acorda ajutor, a fost solicitat pentru un al doilea elev din aceeași școală, un băiat de 15 ani, care avea manifestări digestive, respectiv greață. Ambii ar fi fumat ceva, posibil substanțe interzise, ceea ce explică simptomele pe care le-au avut", a declarat Merea.

Cei doi adolescenți au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Purtătorul de cuvânt al unității medicale, Simina Roz, a precizat că băiatul a fost lăsat să plece acasă după ce a primit îngrijiri, iar fata va mai rămâne sub observație.

Medicii le-au prelevat celor doi probe biologice, urmând să se determine ce substanțe au consumat.

Conform unor surse din școală, cei doi elevi ar fi fumat etnobotanice și ar fi consumat, în același timp, o băutură energizantă din comerț.


Polițiștii au fost sesizați despre acest caz și au început cercetările. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

NE VOR LUA ȘI SAREA. Speculanții de peste ocean de la Fondul Proprietatea vor sa ne ia și SAREA. Fondul Proprietatea care are deja 49% din SALROM cere Ministerului Economiei să listeze Salrom pe Bursă ca să ajungă la peste 50%

România, vândută la hectar. Oficial: 40% din terenurile agricole sunt în posesia străinilor

Emmanuel Macron cere "clarificări rapide" privind Brexit după demisia Theresei May

#europarlamentare2019 Irlanda: Formațiunile pro-UE pe primele locuri la alegerile europarlamentare (sondaje)

Washingtonul invocă ''agresiunea iraniană'' într-o controversată vânzare de arme către Riad

Emmanuel Macron cere "clarificări rapide" privind Brexit după demisia Theresei May

Autoritățile franceze iau în calcul ipoteza unui atac terorist în cazul exploziei de la Lyon

#europarlamentare2019 Irlanda: Proeuropenii din Fine Gael învingători, Verzii câștigă la Dublin

Marea Britanie: Cine va fi următorul premier?

Astra Giurgiu - Viitorul, finala Cupei României se joacă astăzi. Ora meciului

Votul. De ce ne pute? Și de ce ne intoxicăm tinerii - INC-O OPINIE PERSPEKTIVA

Campania electorală - la final

Donald Trump ia în considerare grațierea unor militari americani acuzați de crime de război

Rezultatul alegerilor prezidențiale din Indonezia a fost contestat în instanță

Malta, Letonia și Slovacia organizează sâmbătă alegeri europarlamentare

UPDATE Irlanda: Formațiunile pro-UE pe primele locuri la alegerile europarlamentare (sondaje)

Indonezia: Candidatul învins la prezidențiale face apel

Performanță remarcabilă: 4 stranieri au luat titlul într-un campionat din Europa! Este al optulea consecutiv

Donald Trump a aprobat o nouă vânzare de armament către Arabia Saudită

Utile: Ce reguli poți să încalci în diete; Infecțiile din spitale cauzate de mâinile nespălate; Cât de importantă este rutina de dimineață

Un judecător din Mississippi a suspendat legea din acest stat privind avortul

Bancul zilei: Electorale

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 mai

Incendiu puternic în India. Cel puțin 17 persoane au murit

Primul titlu pentru CSA Steaua la jocuri de echipă în 2019. Poloiștii, al patrulea trofeu consecutiv

Știrile ProTV: Crimă filmată în Galați. Tatăl a 2 copii a fost zdrobit cu bâtele și înjunghiat în inimă

Fotbal - UEFA: Ceferin nu este convins de o reformă a Ligii Campionilor

CITATUL ZILEI

Donald Trump se va întâlni luna viitoare cu Prințul Harry și Regina Elisabeta a II-a în timpul unei vizite de stat

PROGNOZA METEO pentru weekend-ul 25 - 26 mai 2019: Ploi torențiale în toată țara, cu tunete și fulgere și căderi de grindină

HOROSCOP de weekend, 25 - 26 mai 2019, cu Anca Martin: Zodiile care fi mai sensibile la sfârșitul acestei săptămâni

Noi suntem Europa!

Argăseală și MM Stoica, ironizați: "Parcă ar fi câștigat Liga Campionilor!" Oficialii FCSB au celebrat promovarea Clinceniului în Liga 1: "Mi se pare exagerat"

Guy Verhofstadt: Vom crea o nouă mișcare în Europa care va fi surpriza acestor alegeri

EDITORIAL Ion Cristoiu: Game of Thrones s-a încheiat. Comentariile continuă!

Roland Garros 2019. Cine este Ajla Tomljanovic, adversara Simonei Halep din turul 1: gluma care a făcut-o să își schimbe naționalitatea în șase luni, operația la umăr și îmblânzirea lui Kyrgios

Dan Barna anunță că alianța USR-PLUS va avea candidat la prezidențiale

VIDEO INTERVIU ​Actorul Serban Pavlu: "Dacă nu te intresează votul, nu ai voie să te plângi. Mi-e teamă că o să plătim nota pentru neimplicare, e un esec al generatiei mele"

Liviu Dragnea, planuri pentru viitor: Liderul PSD vrea ca Rovana Plumb să fie comisar european

Un dineu la Buckingham și o întâlnire cu premierul în exercițiu Theresa May, pe agenda apropiatei vizite a lui Trump în Anglia

ULTIMA ORĂ: Contre dure între Mihai Stoica și Narcis Răducan, în direct la TV! MM s-a enervat: "Eu sunt numărul 1 la FCSB. Să fie clar!"

Steaua București, din nou campioană națională la polo

Google îți arată la București cu să îți extinzi afacerea la export. Ultimele locuri la Grow with Google Export Summit

A murit Iosif Kalmar, fostul fotbalist al Olimpiei Satu Mare! FOTO | Gardoș, mesaj emoționant

Călin Popescu Tăriceanu a dezvăluit când vor anunța PSD și ALDE candidatul la prezidențiale

ISUBIF: 134 de intervenții pentru extragerea apei acumulate în urma ploii din Capitală

ULTIMA ORĂ: Contre dure între Mihai Stoica și Narcis Răducan, în direct la TV! MM s-a enervat: "Eu sunt numărul 1 la FCSB. Să fie clar" / "Te-ai aprins degeaba"

ȘTIRILE OREI 20.00 | 24 mai 2019

Donald Trump spune că îi pare rău pentru premierul demisionar britanic Theresa May

Călin Popescu Tăriceanu: Un eșec al lui Iohannis la referendum îl va dezarma în poziționarea sa foarte agresivă din ultima perioadă față de Guvern și de majoritate

Venezuela: Cel puțin 23 de morți într-o revoltă dintr-o închisoare

BREAKING Donald Trump anunță trimiterea a 1.500 de militari suplimentari în Orientul Mijlociu: "Vom vedea ce se întâmplă"

Dăncilă: Nu voi vota la referendum, Iohannis îl folosește în interesul lui și al partidului pe care îl reprezintă

Messi a vorbit pentru prima dată despre eliminarea-șoc din Ligă, cu Liverpool: "Am trăit un coșmar!"

Franța: O investigație antiteroristă a fost declanșată după explozia de la Lyon

Premierul indian Narendra Modi și-a prezentat demisia în vederea formării unui nou guvern

Fotbal: Ianis Hagi (FC Viitorul) - Ne-am îndeplinit obiectivul în campionat, dar ne dorim să câștigăm și Cupa

Dan Barna anunță că USR-PLUS va avea candidat la prezidențiale

Una dintre căile de acces la stația Aviatorilor, inundată în urma ploii torențiale până în zona turnicheților

​VIDEO București: Cum poți face bani, ca "juicer", cu trotinetele electrice Lime


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 537, afisate in 9 pagini.



ieri 06:22 Cum vota bunicul
ieri 05:11 CITATUL ZILEI