16:58
Comentarii Adauga Comentariu

Negaționalismul

Încep să pricep ceva-ceva din discursul pesediștilor și al aparatului de propagandă. Dar înainte să-i dau o interpretare logică, se cuvine să fac o observație elementară, ca un mic bemol pus peste tot ce urmează: în sfera umanului nimic nu-i absolut, așa cum cer rigorile logicii, nu există alb pur și negru pur. Din punct de vedere practic, problema care se pune în societate nu e lichidarea completă a neajunsurilor, ci crearea unor mecanisme care să le poată corija – o reacție la disfuncție, care s-o reducă permanent și să dea încredere în funcționarea rezonabil de bună a societății, în perfectibilitatea ei. În fond, despre gradul de încredere e vorba aici.

Spuneam că încep să pricep. Da, există într-adevăr un stat paralel, ba mai mult, există un univers paralel. Să-i zicem Universul N. El a fost creat prin eforturile liderilor PSD și ale aparatului lor de propagandă. Tot ce există în universul nostru își are un corespondent în Universul N, având însă un mare N în față. De pildă, există și acolo politicieni, mai bine zis N-politicieni, cum sunt doamna Dăncilă sau domnul Daea, N-specialiști, ca domnul Vâlcov, e plin de N-jurnaliști care populează Antena 3 și RTV, avem mari N-victime (corespondenți ai foștilor deținuți politici), ca domnii Adrian Năstase și Sebastian Ghiță, sau doamna Elena Udrea, se organizează N-mitinguri, există până și N-ONG-uri, și N-intelectuali, cum sunt domnii Răzvan Theodorescu sau Eugen Simion, recent nobelizabil. Sub aspectul formei, Universul N seamănă bine cu universul normal. Și e la fel de coerent, ba chiar mai. N-afirmațiile nu se contrazic reciproc: domnul Liviu Dragnea nu e hoț, n-a stat în spatele unor afaceri necurate cu fonduri europene, n-a luat bani pentru Partid de la copiii nefericiți, n-are aranjamente dubioase în Brazilia, alături de doamna Dăncilă și ceilalți lideri PSD e un mare pro-european, dedicat valorilor democrației, un social-democrat autentic, atent la soarta copiilor și la vitamina D, nu știe ce înseamnă nepotismul, traficul de influență ori clientelismul, iar faptul că la putere sunt atâția reprezentanți ai Teleormanului nu se explică decât prin calitatea lor umană și profesională; apoi, mai presus de toate, e un bun patriot, gata să apere cu pieptul gol integritatea noastră națională; în schimb, cei care-l critică sau îi pun sub semnul întrebării N-afirmațiile sunt trădători de neam, sorosiști, imbecili, nebuni sau toate la un loc; ar trebui judecați, așa cum trebuie judecați procurorii ale căror cercetări au condus la condamnarea celor mai cinstiți dintre români, dimpreună cu judecătorii care au dat verdictele, adică trebuie deferiți N-justiției păstorită de domnul N-ministru Tudorel Toader, exemplu de onestitate și profesionalism – la fel ca toți ceilalți N-miniștri; și mai ales doamnei Kövesi, capul tuturor relelor, trebuie să i se aplice N-justiția, dar până una-alta trebuie împiedicată să ajungă mare procuror peste Europa; ar fi șanse, fiindcă Europa a cam proastă, ascultă minciunile pe care i le susură la ureche dușmanii neamului, iar rolui PSD-ului e să-i deschidă ochii, să salveze Europa de abuzurile potențiale ale doamnei Kövesi care ar pune în primejdie afacerile curate ale unor lideri din Ungaria sau Polonia; în fine, dacă Europa nu e proastă, înseamnă că e ticăloasă, și atunci… N-afirmația rostită deocamdată doar pe la colțuri și mai în șoaptă e că ar trebui s-o ștergem rapid din Europa. În fond, Putin nu e chiar atât de rău, îl calomniază lumea care se autoproclamă liberă și democrată, ne asigură N-inteligentul domn Pleșoianu.

Și așa ajungem la N-naționalismul din Universul N, care proclamă superioritatea valorilor noastre în raport cu cele ale Europei – să nu uităm cu câtă demnitate le-a vorbit doamna Dăncilă europarlamentarilor gângavi, amețiți și derutați, a fost ca o palmă viguroasă pe obrazul zbârcit al Europei. Și tot doamna Dăncilă, infinit mai subtilă decât o cred detractorii domniei sale, mi-a dat cheia pentru înțelegerea funcționării Universului N: negaționalismul. Un concept a cărui măreție abia acum o cuprind cu mintea și care dă încredere în trăinicia Universului N. Oricât m-aș strădui, nu văd fisuri logice.


Continuați să citiți...

(Hotnews)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

S-a făcut lumină în cazul Nădaş: Testamentul prin care familia Colţeu moştenise o avere colosală a fost FALSIFICAT

România, în preliminariile EURO 2020. Clasament Grupa F, programul meciurilor și rezultatele

LIVE BLOG | Niculescu - Wozniacki se joacă ACUM, în turul III, la Miami. Monica se ține scai de Caroline, iar concluzia e una singură: "power play!" VIDEO

​WTA Miami: Monica Niculescu, eliminată de Caroline Wozniacki după un meci de uzură

LIVE BLOG | Monica Niculescu părăsește turneul de la Miami în turul trei. Wozniacki răzbate după mai bine de două ore, deși românca a întrecut-o la numărul de lovituri câștigătoare

Serena Williams s-a retras de la Miami și ratează "sfertul" cu Simona Halep. Motivul invocat: "Sper să revin anul viitor!"

LIVE BLOG | Niculescu - Wozniacki se joacă ACUM, în turul III, la Miami. Monica testează limitele danezei, dar Caroline se impune în final prin jocul mai îngrijit. Două cifre dure din statistica româncei

Înălțimile Golan: Druzii protestează față de sprijinirea suveranității israeliene asupra platoului montan, declarată de Trump

Cea mai mare surpriză a turneului de la Miami! OUT din turul al treilea după un colaps cum rar se vede, Naomi Osaka poate pierde fotoliul de lider mondial. Ce șanse are Simona și cine o mai poate depăși pe niponă

Tenis: Monica Niculescu, învinsă de Caroline Wozniacki, în turul al treilea la Miami (WTA)

LIVE BLOG | Niculescu - Wozniacki se joacă ACUM, în turul III, la Miami. E loc de revenire? Daneza a servit pentru victorie, dar Monica i-a "tăiat" ritmul și a forțat intrarea în tiebreak

LIVE BLOG | Niculescu - Wozniacki se joacă ACUM, în turul III, la Miami. E loc de revenire? Daneza a servit pentru victorie, dar Monica i-a "tăiat" ritmul

Serena Williams s-a retras de la Miami Open din cauza unei accidentări la genunchiul stâng

Tenis: Simona Halep, în optimile probei de dublu la Miami (WTA); Begu și Buzărnescu, învinse

5 metode de relaxare a creierului. "Rugăciunea inimii și a minții" - de ce are un efect uimitor uimitor asupra noastră

Tenis: Tecău și Rojer, învinși în primul tur al probei de dublu la Miami (ATP)

Preliminariile EURO 2020. Clasamentele, programul meciurilor și rezultatele complete. Spania, succes la limită cu Norvegia. Italia a învins Finlanda. Koljic a prins câteva minute pentru Bosnia

Serbia: Continuă protestele săptămânale împotriva președintelui Aleksandar Vucic

Agentul Mossad care a condus operațiunea celebră de capturare a lui Eichmann a murit

Cu ochii pe adversarii din grupa României. Spania și Malta, victorii la limită cu Norvegia și Insulele Feroe

Una "de bine" și trei "de rău". Bancu și Mitriță, bâlbele din apărare și răsplata pentru curajul din repriza secundă. Totul după Suedia - România 2-1

LIVE BLOG | Monica Niculescu - Caroline Wozniacki se joacă ACUM. "Regina slice-ului" ia la rând foștii lideri mondiali: număr impresionant de break-uri, vineri, în meciurile celor două viitoare adversare

Cu ochii pe adversari. LIVE SCORE în Grupa României: Feroe a ratat un penalty contra Maltei. Spania - Norvegia, de la 21:45

Gimnastică artistică: Marian Drăgulescu, locul 8 în finala de la sărituri, la Cupa Mondială de la Doha

Suedia - România, ACUM. Keșeru marchează după o fază creată de Pușcaș și Marin! Contra forțează cu Ianis și Ivan. LIVE BLOG

CSM București este cu un pas în semifinalele Cupei Challenge la handbal masculin. Cu ce avantaj pleacă "tigrii" la Banja Luka, pentru manșa retur din sferturile de finală

Balint, cel mai critic dintre critici: "Meci abordat prost, Contra nu are experiență pentru națională". Cinci jucători l-au dezamăgit crunt, doi dintre ei ar trebui schimbați: "Să vină alții!"

Știrile Pro TV Descoperirea colosală făcută de autorități sub o barcă scufundată pe Dunăre

Două rivale istorice în sport au făcut front comun și contestă o decizie a Federației Române de Handbal

Despre șerpi și scări. Cu referire la Brexit

"Păcat", "păcat" și "păcat". Prima reacție după startul ratat spre EURO 2020! Marele regret al lui Ciprian Marica, după ce a văzut Suedia - România

Luna porților deschise la TV & Film Academy by Ruxandra Ion

Operaţia de schimbare de sex a devenit gratuită în Argentina

Ciudata "creatură" păstrată de 5.000 de ani la Mediaș. De ce scheletul femeii a fost așezat în groapă în poziție chircită

Greșeala fatală a lui Contra, expusă în direct de Panduru: "Acolo am pierdut jocul!". Cum se 'apără' selecționerul: "Așa mi-a spus!"

Simona Halep și nemțoaica Julia Goerges, VICTORIE la proba de dublu de la Miami împotriva unei echipe titrate din lume

Bianca Drăgușanu spune, în sfârșit, lucrurilor pe nume! "Nu vreau să mai vorbesc despre Victor"

Cu ochii pe adversari. LIVE SCORE în Grupa României: Spania deschide scorul prin Rodrigo, cu Norvegia. Malta, victorie la limită cu Feroe

Gabriel Oprea se "sacrifică" pentru partid: Voi deschide lista, dar rămân aici, în țară. Vreau să ajut

Handbal masculin: CSM București, victorie la șase goluri în sferturile Cupei Challenge

Bătrân de 69 de ani, tâlhărit și băgat în spital. Autorul a fost propus pentru arestare preventivă

LIVE BLOG | Monica Niculescu - Caroline Wozniacki se joacă ACUM. "Regina slice-ului" ia la rând foștii lideri mondiali: daneza nu s-a antrenat o lună și s-a delectat cu seriale de investigații criminale

Maddie McCann, fetiţa de 3 ani dispărută în 2007, a reapărut. Vestea a făcut înconjurul lumii GALERIE FOTO

Clipul zilei: Caroline Wozniacki a pozat nud pentru Sports Illustrated

Reacția lui Cioloș la atacurile lui Tăriceanu: Îl anunț că atunci când o să terminăm treaba, terminată o să fie cariera sa politică

Valuri de reacții după înfrângerea României în preliminariile EURO 2020. Gabi Balint: Îmi pare rău că nu am avut curaj. Contra încă nu are experiență pentru națională

REACŢIA lui Traian Băsescu după ce Oana Mizil l-a vizitat la vila din Mihăileanu

Un test de paternitate greșit mi-a schimbat viața

"Asta ne-a costat!" Discursul lui Stanciu și un răspuns pentru cei care nu-l mai vedeau la națională după transferul în Arabia

LIVE BLOG | Suedia - România 2-1. Începem preliminariile cu stângul și mari probleme în apărare. Keșeru a redat speranțele, dar nordicii au fost mai buni

Mioriţa: veche baladă marinărească: Vasul cu oi nu avea părţi moi şi după impact a rămas intact

Ce scrie presa din Suedia, după ce naționala lui Janne Andersson a început perfect în grupa de calificare la EURO 2020. Singurul aspect pozitiv din jocul României văzut de nordici

Operațiune de salvare în Marea Norvegiei: 1.300 de persoane sunt evacuate de pe un vas de crozieră

VIDEO | Aproape de o surpriză mare! Cum s-a terminat Spania - Norvegia și cum arată clasamentul grupei după prima etapă

"Mulțumim!" FOTO | Ambasada Suediei, din nou la înălțime după victoria cu România, de la Stockholm

Donald Trump salută sfârșitul "califatului" Statul Islamic și promite să rămână "vigilent"

Trump salută sfârșitul "califatului" Statului Islamic: Vom rămâne vigilenți până când organizația va fi învinsă, oriunde ar fi

Cutremur cu magnitudinea de 6.1 produs în vestul Columbiei. Primele IMAGINI de pe străzi

Băsescu menține suspansul asupra candidaturii sale: Parcă mi-e așa să îmi sfârșesc cariera tot cu valiza-n mână

LIVE BLOG | Niculescu - Wozniacki se joacă ACUM. "Regina slice-ului" ia la rând foștii lideri mondiali: Monica își complică existența. "Planul pe care l-am făcut înainte de meci nu-l respecți. Improvizezi încontinuu!"


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 672, afisate in 12 pagini.



ieri 06:05 CITATUL ZILEI