16:58
Comentarii Adauga Comentariu

Satu Mare: 50 de ani de la prima premieră a secției române a Teatrului de Nord

Teatrul de Nord Satu Mare sărbătorește în acest weekend 50 de ani de la prima premieră a secției române, fiind organizate spectacole dar și o expoziție fotografică, a anunțat vineri, într-o conferință de presă, managerul instituției, Nagy Orban.

"Teatrul de Nord aparține sătmărenilor. Prin spectacole, evenimente și festivaluri, Teatrul de Nord acoperă o nevoie esențială a populației orașului, nevoia de cultură. Ne mândrim cu faptul că publicul nostru crește de la stagiune la stagiune. În anul 2018 secția română a susținut 159 de spectacole în fața unui număr de 26.170 de spectatori. Deci avem săli pline. Ce este mai important este că din ce în ce mai mulți tineri aleg să ne treacă pragul. Sunt rezultatele a 50 de ani de muncă, pentru care trebuie să mulțumim tuturor celor care au slujit cu dăruire scena sătmăreană. Eu personal am avut norocul să cunosc destul de mulți actori pe parcursul celor 22 de ani de când lucrez la acest teatru, să îi urmăresc, să învăț de la ei. Unii dintre ei, din păcate, nu mai pot fi alături de noi la această aniversare", a spus Nagy Orban.

Reprezentanții teatrului și autoritățile locale au depus jerbe de flori la casa fostului primar al municipiului Satu Mare, Alexandru Frențiu, unde a avut loc prima adunare generală a "Societății pentru teatru român din Transilvania".

Totodată, în foaierul teatrului a fost deschisă o expoziție de fotografie care rememorează cei 50 de ani.

Organizatorii au pregătit trei spectacole în cele trei zile de aniversare: premiera spectacolului "Despre oameni și șoareci" de John Steinbeck, în regia lui Andrei Mihalache, "Rețeta perfecțiunii în foarte mulți pași care nu duc nicăieri", un teatru fizic de Andrea Gavriliu și "Tără(z)boi" de Mariana Starciuc, în regia lui Ovidiu Caița. AGERPRES (AS - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruștei)

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Frumoasa asta fură meserie de la Busu

"On a Sunday", cântată de Ester Peony, va reprezenta România la Eurovision

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

On a Sunday, cntată de Ester Peony, va reprezenta Romnia la Eurovision

​Subiectele zilei: Ecaterina Andronescu se ncurcă n declarații. și propune sau nu segregarea elevilor?; Mai are Laura Codruța Kovesi susținerea populației?; Statistic, corupția n M.A.I. este n scădere. Practic, angajații ministerului nu mai sunt verificați

General american: SUA nu poate susține partenerii regimului Bashar al-Assad

Ce drepturi și obligații avem n timpul unei percheziții domiciliare sau a sediului social și ce avem de făcut?

Digisport Reacția genială a Petrei Kvitova cnd a aflat că Simona Halep a rămas din nou fără antrenor

OFICIAL | Halep a urcat în topul WTA! Ce loc ocupă acum Simona

Fricțiuni diplomatice Polonia-Israel. Premierul Morawiecki și-a anulat vizita după o afirmație privind complicitatea în Holocaust

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Baschet: NBA - LeBron James și colegii săi, învingători în All Star Game 2019

Cu toții o știm și o iubim pe FETIȚA ZURLI. CUM ARATĂ în realitate, cum o CHEAMĂ de fapt și ce VÂRSTĂ are | VIDEO

Halep a spus lucrurilor pe nume: "Simt că am nevoie de libertate. Prioritățile se schimbă un pic"

Daniel Barbu: Am demisionat de la conducerea AEP din motive personale

Cazul Kovesi, un devastator act de acuzare al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție

Tenis: Marius Copil a urcat pe locul 70 în clasamentul ATP

Patru europarlamentari PPE care au zburat la Caracas pentru a se întâlni cu Guaido, expulzați pentru "neobrăzare"

Halep a rămas fără antrenor, dar un nume important ar putea prelua funcția

Donald Trump le dă din nou peste nas progresiştilor federalişti de la Bruxelles: "BREXIT-ul e o binecuvântare. Fiecare țară are dreptul la identitatea ei. Mama mea e născută în Scoția. Vom construi legături economice şi militare puternice cu UK"

Portugalia: Guvernul remaniat nainte de alegerile europarlamentare

Ilie Şerbănescu "Cioclii străini sunt pregătiţi (să ne fure Hidroelectrica) Este de ajuns a fi pusă în bursă! ". Cerem PSD-ului și lui DRAGNEA să oprească DE URGENȚĂ VÂNZAREA PE BURSĂ A HIDROELECTRICA și a celorlalte companii de stat

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 februarie

Mureș: APM a cerut împușcarea unui urs care a atacat stupii dintr-o gospodărie din Târgu Mureș

Mișcările a milioane de musulmani sunt urmărite pas cu pas de autoritățile chineze, arată o bază de date descoperită online

Explicația unui vicepreședinte PSD pentru lipsa autostrăzilor n Romnia: n Ministerul Transporturilor sunt grupuri de interese formate din funcționari nțeleși cu constructorii să existe blocaje

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

Business report: Pregătiri pentru un Brexit dur. Care sunt implicațiile imediate pentru afacerile din Romnia; Trucul orașului ascuns. Cum poți obține bilete de avion mai ieftine?

Un studiu recent nvinovățește YouTube pentru creșterea numărului de persoane care cred că Pămntul e plat

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

Un sportiv campion s-a trezit cu degetul rece, purpuriu, și a mers la spital. Doctorul a descoperit CEVA incredibil, iar angiografia s-a VIRALIZAT

Toader despre revocarea lui Lazăr: Voi redacta sesizarea la CCR dacă premierul îmi cere

ȘTIRILE AMIEZII ÎN JUDEȚE - 18 FEBRUARIE

Liviu Dragnea cere instanței supreme să fie audiat în dosarul angajărilor fictive de la Teleorman. Când are loc următorul termen

Ponta, după anunțul lui Dăncilă privind OUG 114: I​ncompetenților! Analfabeților! Urechiștilor! Infatuaților! Catastrofelor!

PNL depune moțiune simplă mpotriva lui Tudorel Toader: A făcut un rău uriaș Romniei

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 18 FEBRUARIE

Cazul Skripal: Starea de sănătate a fostului spion rus otrăvit cu agentul chimic Noviciok s-a înrăutățit

Ședința CExN al PSD pentru noi nominalizări de miniștri

Conducerea Parchetului General, așteptată să decidă astăzi n privința cererii fostei șefe a DNA de recuzare a șefului Secției de anchetare a magistraților

​Digi24 Podul de pe care cinii se aruncă n gol

Autoritățile din India au reținut 23 de suspecți în cazul atacului din Kashmir

Steag rusesc, atârnat pe catedrala din Salisbury, la un an de la atacul cu Noviciok

Teodorovici: Vom avea, cât de curând, o schimbare a modului în care românii plătesc acest ROBOR

Teodorovici, verificările ANAF: Ne vom uita la felul în care profitul se transferă

ntlnirea Comitetului Național pentru Supraveghere Macroprudențială s-a ncheiat n coadă de pește. S-au identificat soluții de posibile scenarii...

Dragnea, ntrebat dacă o susține pe Kovesi la conducerea Parchetului European: Ce, suntem la Eurovision sau cum?

DSP face anchetă epidemiologică la Institutul Marius Nasta, unde doi pacienți au murit din cauza infecțiilor spitalicești

Digi24 VIDEO. Imagini post-apocaliptice n Rusia. A nins cu zăpadă neagră: explicația fenomenului

Facebook blochează mai multe pagini ale televiziunii rusești de propagandă RT

Discurs sincer al lui Gică Popescu: "Din 2014 nu s-a întâmplat nimic! EURO 2020 este un proiect de interes național". În ce stadiu se află stadioanele și ce obiective s-au îndeplinit până acum

​DOCUMENTE CEDO ntreabă statul romn dacă Laura Kovesi a putut contesta n instanțele naționale demiterea de la DNA

Dăncilă spune că România va pleda în fața instituțiilor europene pentru Republica Moldova

Halep a urcat oficial în topul WTA! Ce loc ocupă acum Simona

A 11-a înfrângere consecutivă pentru Mihaela Buzărnescu. Sofia Kenin nu i-a permis lui "Miki" să zărească cerul senin, la Dubai: românca nu a mai punctat pe tabelă după primele cinci game-uri

Primăria PSD condusă de Daniel Băluță continuă să plătească zeci de mii de euro pe materiale informative relevante pentru cetățenii din Sectorul 4

Un dragor maritim al Forțelor Navale Române s-a alăturat SNMCMG-2, ce desfășoară acțiuni specifice în Marea Neagră

Cum mai face rost Guvernul de bani la bugetul de stat: Sute de controale la marile companii din energie s-au lăsat cu amenzi de multe milioane de lei

Trump, nominalizat la premiul Nobel pentru Pace de premierul japonez la cererea SUA - presă

ATP: Novak Djokovic, fără rival n fruntea ierarhiei; Marius Copil, urcare de două poziții (pnă pe 70)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1299, afisate in 22 pagini.



ieri 06:09 CITATUL ZILEI