16:17
Comentarii Adauga Comentariu

Sibiu: Două berze, salvate de voluntarii unei organizații

Două berze au fost salvate, luni, de voluntarii unei asociații din localitatea sibiană Cristian, care le-au transportat la centrul de reabilitare din această localitate pentru a fi îngrijite.

Potrivit președintelui Asociației Prietenii Berzelor, Miruna Gritu, voluntarii încearcă să prindă alte două berze, care au rămas în municipiul Sibiu, una pe strada Frunzei, cealaltă pe strada Ogorului.

"Una dintre berzele apărute ieri pe acoperișul unui bloc din Sibiu, pe strada Frunzei, a fost prinsă în această dimineață cu sprijinul celor ce locuiesc în zona respectivă, când a coborât, probabil, în căutarea hranei. Între timp, o a doua barză, de data această rănită, a fost preluată din Zona Industrială Vest. Ambele berze sunt acum la centrul de reabilitare din Cristian, unde sunt îngrijite de către voluntarii Prietenii Berzelor. Mulțumim frumos tuturor celor ce ne-au sesizat și s-au implicat în salvarea celor două berze și sperăm să reușim în scurt timp prinderea celorlalte două berze rămase în zona străzilor Frunzei și Ogorului din Sibiu", a scris luni, Miruna Gritu, pe pagina de socializare a Asociației Prietenii Berzelor.

În centrul de realibilitare pentru berze din Cristian sunt îngrijite exemplare din toată țara, care nu au migrat în țările calde.

Luni, în municipiul Sibiu, se înregistrează un strat de zăpadă de 19 centimetri și temperatura este negativă, de minus 0,5 grade, potrivit meteorologilor. AGERPRES/(A-autor: Isabela Paulescu, editor: Diana Dumitru, editor online: Irina Giurgiu)

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

R.Moldova sfâșiată de un nou PACT "Ribentropp Molotov". La Chişinău au venit în cascadă Dmitri Kozak,trimisul lui Putin, autorul planului de federalizare al R.Moldova, komisarul-UE Hahn şi Bradley A. Freden, directorul pentru Europa de Est al Dep. de Stat


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 2, afisate in 1 pagina.