16:32
Comentarii Adauga Comentariu

Un avion Su-27 al armatei ucrainene s-a prăbușit; pilotul a murit

Un avion de luptă de tip Su-27, aparținând Ucrainei, s-a prăbușit sâmbătă după amiază pe când executa manevre de aterizare, în timpul unui zbor de antrenament, iar pilotul și-a pierdut viața în incident, transmite AFP, care citează armata ucraineană.

Acesta este cel de-al doilea accident mortal de acest gen în două luni, precizează France Presse.

''Avionul Su-27 s-a prăbușit în regiunea Jîtomîr'', în zona centru-nord a Ucrainei, în timpul manevrelor de aterizare, la ora 13:00 GMT, a scris pe Facebook statul major al forțelor armate ucrainene. ''Pilotul a murit. Circumstanțele și cauzele incidentului sunt anchetate'', a mai precizat armata ucraineană.

La 16 octombrie, un alt avion de acest tip s-a prăbușit într-o regiune învecinată în timpul exercițiilor militare comune Clear Sky 2018. În incident și-au pierdut viața cei doi piloți aflați la bord, un ucrainean și un american.

Peste 700 de militari din opt țări ale NATO, între care și SUA, au participat la aceste manevre care au vizat să consolideze cooperarea între statele membre ale Alianței Nord-Atlantice și aliații săi regionali, inclusiv Ucraina, pe fondul crizei fără precedent dintre Rusia și Ucraina și a tensiunilor în creștere cu Occidentul.

Estul Ucrainei este, din 2014, scena unui conflict sângeros în care sunt implicate forțele guvernamentale și separatiștii proruși susținuți, potrivit Kievului și occidentalilor, de către Rusia, care a anexat în același an peninsula ucraineană Crimeea. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu. editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

România, vândută la hectar. Oficial: 40% din terenurile agricole sunt în posesia străinilor

Europa Națiunilor care se va opune Europei progresisto-neomarxiste a lui Juncker, Merkel și Soros, prinde contur. #europarlamentare2019. Marine Le Pen: "Nu luptăm împotriva Europei, ci împotriva Uniunii Europene care a devenit un sistem totalitar"

NE VOR LUA ȘI SAREA. Speculanții de peste ocean de la Fondul Proprietatea vor sa ne ia și SAREA. Fondul Proprietatea care are deja 49% din SALROM cere Ministerului Economiei să listeze Salrom pe Bursă ca să ajungă la peste 50%

INSCOP Research: 64,4% dintre români cred că Rusia rămâne principala AMENINȚARE la adresa României

Europarlamentari români au semnat pentru Desființarea României. Atenție pe cine trimiteți europarlamentari. Renate Weber și Mircea Diaconu au semnat manifestul Spinelli care susține o Europă Federală și Desființarea Statelor Naționale

SUA: Un senator republican dorește un "răspuns militar copleșitor" în cazul unei acțiuni ostile a Iranului

​Caru' cu vedete: ​Game of Thrones a ajuns la final. Ce mesaje de adio emoționante au transmis protagoniștii; Tudor Chirilă s-a enervat și a oprit un spectacol la Arad; Câți bani a primit Brigitte Năstase la Ferma

Franța: Regimul progresist al Bilderbergului Macron sugrumă libertatea presei. FRANȚA IA MĂSURI FĂRĂ PRECEDENT ÎMPOTRIVA REPORTERILOR CARE AU PUBLICAT UN DOCUMENT GUVERNAMENTAL SECRET

#euromania. Votul la europarlamentare și referendumul din 26 mai. Câte buletine de vot sunt

Dosarul angajărilor fictive - Floarea Alesu: Răsuflu ușurată după 7 ani de coșmar

Venezuela: Adunarea Constituantă își prelungește mandatul până la sfârșitul lui 2020

Philip Hammond: Un eventual Brexit fără Acord ar reprezenta o trădare

Niki Lauda a murit. Legendarul pilot de Formula 1 a cărui carieră a inspirat un film și care a câștigat două titluri mondiale după ce a ars pe circuitul de la Nürburgring s-a stins la 70 de ani

Creșterea nivelului mării ar putea să fie cu mult mai mare decât era anticipat până acum, provocând schimbări globale profunde

Acțiunea în instanță a lui Donald Trump privind citațiile Camerei Reprezentanților referitoare la datele sale financiare a fost respinsă

Sfinții Constantin și Elena | Ce nu este bine să faci în această zi

CITATUL ZILEI

Iranul și-ar fi extins capacitățile de îmbogățire a uraniului

SUA: Un judecător le dă dreptate democraților care anchetează situația financiară a lui Trump

Auto: A încetat din viață fostul pilot Niki Lauda, triplu campion mondial de Formula 1

Românii sărbătoresc astăzi Sfinții Constantin și Elena. Care este povestea în spatele acestei sărbători

Cornel Dinu l-a făcut praf pe Mihai Rotaru, patronul Craiovei: "E om? Să scrie pe el! Ăsta e un produs al nemerniciei din zilele astea"

Austria: Partidul Libertății va sprijini un vot de neîncredere în cancelarul Kurz (presă)

Momentul în care mai mulți hoți pe scutere dau o spargere la un magazin de bijuterii. Infractorii, prinși cu ajutorul trecătorilor | VIDEO

Trei testamente au fost descoperite în locuința Arethei Franklin/ Ce spune avocatul cântăreței despre legalitatea documentelor

Curtea Constituțională discută, marți, sesizarea Opoziției legată de OUG privind reorganizarea ANAF

O investigație din China dezvăluie numele mai multor companii globale care au apelat la furnizori ce nu respectă standardele de siguranță

Curtea Constituțională dezbate astăzi sesizarea opoziției legată de Ordonanța de Urgență privind reorganizarea ANAF

Partidul Libertății din Austria, declin semnificativ în preferințele alegătorilor după scandalul politic în care este implicat fostul vicecancelar

Revelația lui Niki: Accidentul de Formula 1 care l-a determinat pe pilot să revină în circuit, la începutul anilor 1980/ Lauda: "Motorul efectiv și-a luat zborul" | VIDEO

Donald Trump i-a cerut unui fost consilier să nu depună mărturie în fața Congresului

S-a strigat catalogul din tenis! Simona Halep a rămas corigentă: "Ne pare rău să spunem, dar nu ne așteptam la așa ceva din partea ei"

Poli Iași urcă pe "puntea suspinelor". Echipa lui Stoican are două deplasări în cinci zile. Toate detaliile

Târgul comercial din Coreea de Nord, probabil cel mai mare de până acum, în ciuda sancțiunilor curente

Episodul final din "Game of Thrones" a doborât recordul de audiență al postului HBO

Bancul zilei: Ziua fericită

O idee neconstituțională și un profesor ASE: Adrian Mitroi și emisiunea PSD de educație financiară

Alegeri europarlamentare: Cine participă la marea vânătoare de posturi europene

ȘTIRILE OREI 09.00

Digi24: Radu Mazăre, prima noapte la închisoare în România. Pasageră a avionului: Se uita într-un punct fix

Prima înfățișare a lui Radu Mazăre în fața instanței. Fostul primar, adus în curând la Înalta Curte, pentru confirmarea arestării în dosarul Polaris

Harghita: Patru persoane evacuate din cauza inundațiilor; apa a intrat în gospodării din mai multe localități

Unde a ajuns românul Cristian Ponde, "perla" lui Sporting Lisabona, cu 30 de prezențe la naționalele de juniori ale Portugaliei

Fotbal: Antrenorul Mihai Teja s-a despărțit de FCSB

Scandal în Italia! Wanda Nara l-a jignit grav pe un comentator și s-a lăudat pe internet. Totul a plecat de la un gol al lui Icardi: "E la fel de inutil precum v.....l surorii tale" VIDEO

Pasageră în avionul cu care a sosit Radu Mazăre în România: Am fost mutată la Business Class pentru siguranță. Avea o privire împietrită

VIDEO Lazio - Bologna 3-3/ Spectacol pe Olimpico - Remiza care asigură prezența oaspeților în Serie A

VIDEO Confuzie totală a premierului Dăncilă, în Suceava: Suntem într-o vizită în județul Hunedoara

Electrica a construit la Șumuleu Ciuc o linie de medie tensiune, pentru desfășurarea în bune condiții a vizitei Papei

INTERVIU | Destăinuirile lui Liviu Antal. Lupta cu Mbappe pentru "Gheata de Aur", diferența dintre fotbalul din Lituania și Liga 1 și un anunț surprinzător: "Voi reveni în Liga 1"

Bilanț IGSU: 25 de localități afectate de vijelii. Trei persoane rănite în Capitală

Guvernul american retrage temporar unele sancțiuni impuse companiei Huawei

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Premierul Dăncilă, în vizită de lucru la Suceava și Vaslui

HOROSCOP 21 mai 2019: Taurii dau lovitura pe plan financiar, iar Gemenii sunt carismatici și fermecători

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 mai

Ce previne înghețarea oceanului de pe Pluto?

BREAKING | Fostul campion de Formula 1, Niki Lauda, a decedat

Niki Lauda, fostul pilot de Formula 1, a decedat

Meteo #azi 21 mai: Vijelii, grindină și ploi torențiale/ Temperaturile pot atinge 25 de grade


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13

Nr. de articole la aceasta sectiune: 752, afisate in 13 pagini.



ieri 04:52 CITATUL ZILEI