15:25
Comentarii Adauga Comentariu

Europa trebuie să lupte împotriva forțelor iliberale, avertizează Mario Draghi

Extinderea ideologiei iliberale amenință euro, dar este o iluzie că ieșirea din zona euro ar oferi o cale mai ușoară, a declarat sâmbătă președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, informează Reuters.

Atrăgând atenția că o uniune monetară lăsată la jumătate s-ar putea confrunta cu riscuri în eventualitatea unei noi crize, Draghi a pledat pentru schimbări majore în modul în care funcționează zona euro.

''Fascinația față de rețetele și regimurile iliberale se extinde; vedem prea puțini pași înapoi în istorie. Doar când continuăm să facem progrese, când eliberăm energiile individuale, dar și când încurajăm echitatea socială vom salva (proiectul european) prin intermediul democrațiilor noastre, având un scop comun'', a declarat Draghi, care se află la Pisa, în Italia.

Partide anti-sistem și adesea populiste și-au croit drum în politica mainstream pe întregul glob în ultimii ani, punând în discuție principiile comerțului liber, ale cooperării multilaterale și chiar ale democrației, notează Reuters.

Draghi, creditat cu salvarea euro în timpul crizei din Europa, a declarat că în prezent euro nu mai este atât de rigid precum susțin unii. Deși este prea puternic pentru unii și prea slab pentru alții, acest decalaj s-a redus în ultimii ani, a susținut el. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Sondaj Online DC News. Alegeri prezidentiale 2019: Pe cine veți vota?...între Dragnea și Rețeaua SOROS? Și de ce credem, oricât de paradoxal ar părea, că BARONII LOCALI au salvat România?

Cioloș a dispărut de pe site-ul "Friends of Europe" organizație condusă de un fost șef al grupului Bilderberg. Probabil pentru că dădea rău în ochii românilor. Și Corina Crețu a șters pozele cu Soroș de pe pagina sa de Facebook.

Filmul porno pentru care o elevă din Iași a plătit 150 de lei. Tânăra a regretat că s-a lăsat filmată în ipostaze indecente

Fată de 13 ani, FILMATĂ CU CÂTEVA SECUNDE ÎNAINTE DE A FI VIOLATĂ de un pedofil

Noua asistentă a Simonei Gherghe este Andra Gogan. A fost în semifinala „Românii au talent”

Cu toții o știm și o iubim pe FETIȚA ZURLI. CUM ARATĂ în realitate, cum o CHEAMĂ de fapt și ce VÂRSTĂ are | VIDEO

Regimul progresist Tispras îi bate măr, pe grecii care prostetează împotriva lui, tot așa de violent cum Regimul Bilderbergului Macron îi bate pe francezi...Autoritățile au folosit gaze lacrimogene pentru a dispera mulțimea care protesta în Atena

PF Daniel: Unirea din 24 ianuarie nu este Mica Unire, ci Unirea de bază a statului român

PLANUL LUI SOROS: "Trebuie să câștigăm apoi votul semnificativ (din parlament) pe care May l-a promis în legătură cu BREXIT-ul. Acest lucru ar putea declanșa un nou referendum sau noi alegeri. Europa să fie liniștită, că întoarcerea va fi permanentă"

EXCLUSIV | "Pe Hagi îl luau la capace Mircea Sandu și Chihaia!". Ianis la 19 ani vs. Gică Hagi la 19 ani: "Cu toată sinceritatea vă spun, el era sub ce e Ianis acum". O comparație tată-fiu, realizată pe coordonate concrete

FOTO: Este printre cele mai frumoase femei din lume, dar toți bărbații fug de ea! Vezi motivul surprinzător!

Chiar așa? Soției unui cunoscut artist I-A IEȘIT PĂSĂRICA! Mai clar de atât nu se putea vedea!

EXCLUSIV | Bogdan Vătăjelu părăsește legiunea română de la Sparta Praga. Unde ajunge fundașul

Isărescu şi Chiriţoiu chemaţi la audieri la Senat. Senatorul Zamfir: "indicele la care sunt calculate ratele românilor cu credite în lei este 'trucat' printr-o întelegere între băncile comerciale cu 'ştiinţa şi implicarea' directă a BNR"

6 cadouri otrăvite pentru Dănciulescu. Astra – Dinamo 6-1

Simona Traşcă, detalii incendiare despre cum s-a iubit cu cea mai bună prietenă a ei. "Ea băuse, eu nu băusem...."

Accident grav în Vișina, județul Olt, în noaptea de Înviere. Un bărbat a murit și 10 persoane au fost rănite

Cum respectă instituțiile bugetare Legea privind transparentizarea veniturilor personalului plătit din fonduri publice

Nicole Tender: Am auzit că Alina Bica a plecat din Costa Rica. E n Panama

ZIUA IZABELEI 2016: Cum arată azi fetiţa care aştepta toată România la ziua ei. Izabela s-a făcut mare

UPDATE Cteva sute de persoane au protestat n fața Palatului Cotroceni: Iohănnel, ai face bine să faci ce spune Constituția

Australian Open (f):Muguruza si Konta, parasesc AusOpen dupa mansa a doua, Sarapova s-a calificat in turul al treilea

JOIA VIP: Si tu esti om-Kitsch. Hai la Muzeul kitschului. E si cu manelisti, pitzipoance. Isus cersetor si un Boca la WC. delirVIDEO ​

SUA. Un alt lot de medicamente Valsartan, pentru reglarea tensiunii arteriale, a fost descoperit contaminat cu substanțe cancerigene. În România cine le verifică mizerabililor?

Ea este Ivona, fiica lui "Garcea". La 18 ani este bombă SEXY FOTO

Filme porno cu eleve din Iași | Surorile XXX, descoperite de părinți

Anda Adam, GOALĂ! Imaginea demnă de filmele XXX cu care i-a înnebunit pe bărbaţi FOTO

Cine ne dă azi lecții de democrație? Tovarăşii de drum de la GDS ai criminalului bolşevic Brucan. În Primul număr al organului GDS, revista “22”, apare pe prima pagină articolul lui Brucan organizatorul crimelor împotriva umanității de la Mineriadă

Care sunt optiunile de tratament pentru fibromul uterin? Dr. Bruno Mihaela, medic specialist obstetrica-ginecologie, discuta online cu cititorii, miercuri, de la ora 13:00

Doliu pentru o fostă asistentă TV. Mihaela Moise și-a pierdut mama

Audi si SEAT au noi sefi in Romania, Bogdan Militaru, respectiv Ruxandra Soare

Vladimir Putin spune că va părăsi funcția de președinte, după expirarea mandatului său, n 2024

CCR a admis sesizarea presedintelui Iohannis asupra unei legi privind formarea profesionala, care modifica radical Legea educatiei: Este neconstitutionala in ansamblul sau

Ahmad Khan Rahimi, autorul atentatului terorist de la New York din 2016, condamnat la inchisoare pe viata

Un avion s-a prabusit in Rusia: Sase persoane au murit, un copil de 3 ani a supravietuit

VIDEO Inter, victorie dramatică pe terenul lui Lazio (scor 3-2) - Echipa lui Spaletti va juca n Champions League

Cele mai STUPIDE 5 întrebări pe care românii le pun pe INTERNET!

Voci Conservatoare. Ninel Peia adresează o Scrisoare Deschisă Președintelui Rusiei, Vladimir Putin. Cerem Ambasadei Rusiei de la București să înainteze Scrisoarea Deschisă, președintelui Rusiei și să ne trimită răspunsul ca să-l publicăm.

Greblă: Uneori la intervale diverse de timp, o grațiere, o aministie chiar este necesară

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

Cum să scapi de coşurile de pe fund

Donald Trump dezvăluie că organizația #rezist, care protestează sub această etichetă și în SUA, și în România, și în Europa, e de fapt o organizație făcută să OBSTRUCȚIONEZE puterea legitim aleasă și spune că rețeaua progresistă se află în spatele ei

CHEFI LA CUŢITE 2018, cine rămâne în semifinală. Juraţii au decis cine pleacă acasă. Echipa lui Sorin Bontea rămâne în trei oameni

DOUĂ ROMÂNCE învaţă să facă VIDEOCHAT: Arată-i, fă, o tâță! VIDEO EXPLICIT

SCANDAL ÎN LUMEA INTERLOPĂ. Costel Corduneanu, acuzat de TURNĂTORIE de cel mai bun prieten. "Este cel mai mare sifon al României". FOTO

Simona Halep - Serena Williams, LIVE BLOG de la ora 10:00. Finala feminină de la Australian Open se joacă în acest an în optimile de finală. Liderul mondial are șansa de a intra într-un alt club select!

Un primar a fost prins beat la volan

Prima ședință a coaliției din acest an. Dragnea și Tăriceanu discută azi despre buget și strategia n conflinctul cu Iohannis

Progresiştii internaționalişti, anti-unionişti şi pro-UE-işti, se felicită între ei. Progresistul Dan Barna, şeful USR îl felicită pe progresistul Andrei Năstase pentru câștigarea alegerilor la Primăria Chișinăului și spune că greul abia începe

Australian Open. Organizatorii au stabilit data și ora la care Simona Halep va disputa partida din turul 2 al Marelui Șlem

Exact aşa cum am prevăzut: statele progresiste occidentale nu vor urşi dar ne dau nouă lecții "cum să-i protejăm". Ministrul Mediului, despre demersurile de a transfera urși către alte țări: Nu a dorit nimeni

''Scrisoare către francezi'' a președintelui Macron privind ''marea dezbatere'' difuzată la mijlocul lunii ianuarie

Șerban Nicolae, critică neruşinarea apelului semnat de cele 12 ambasade ultraprogresiste: "M-am săturat de această formulă arogantă de comunicare a unor funcţionari, reprezentanţi incerţi şi anonimi". Se-aude Klemă?

Gregorian Bivolaru voia să facă sex cu 100 de virgine. Dezvăluiri INCREDIBILE despre guru MISA

Laura Andreşan, în filme XXX. "Profa de sex": "Sunt prima târfă din ţară"

De ce sunt periculoşi gândacii de bucătărie: iată ce boli pot transmite

Elevă de 15 ani, filmată în timp ce face sex. Imaginile au ajuns pe internet, toţi prietenii ei au văzut scenele XXX

Transfer eșuat pentru Barcelona: a irosit 40 de milioane de euro. Atacantul nu mai vrea să rămână pe Camp Nou

Aşa convingi o femeie matură să facă amor cu un bărbat tânăr

MANIPULAREA PRIN SEX. IMAGINI EXPLICITE! Mădălina GHENEA, GOALĂ PUȘCĂ în SCENE de SEX SĂLBATIC in serialul "Familia Borgia - Adevar si Frica" | VIDEO 18+


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 143, afisate in 3 pagini.



ieri 06:05 CITATUL ZILEI