18:42
Comentarii Adauga Comentariu

Spania: Guvernul a aprobat programe de 7,3 miliarde de euro pentru dotarea armatei până în 2032

Guvernul spaniol a aprobat vineri un program de reînnoire a materialului militar, pentru care vor fi alocate 7,3 miliarde de euro până în anul 2032 și de la care se așteaptă crearea a mii de locuri de muncă în țară, transmite AFP.

''Este o cheltuială socială pentru că aceste cheltuieli militare contribuie la securitate și apărare, dar (...) și la crearea de locuri de muncă'', a declarat ministrul apărării, Margarita Robles, într-un interviu radiofonic.

''Vom obține peste 7.000 de locuri de muncă timp de 9 ani în zone precum Galicia, Asturias, unde aceste locuri de muncă sunt absolut indispensabile'', a subliniat ministrul spaniol.

Cele trei programe militare ''vor genera cel puțin 8.500 de locuri de muncă directe și indirecte în anii următori'', a precizat Ministerul Apărării, după ședința de guvern.

Autoritățile au anunțat joi că grupul public de șantiere navale Navantia va construi cinci fregate F-110 pentru marina militară spaniolă, pentru un contract de 4,3 miliarde de euro.

Vineri, ministerul a adăugat că 2,1 miliarde de euro vor fi investite pentru dezvoltarea și construirea a 348 de vehicule blindate VCR 8x8, care le vor înlocui pe cele care pun în pericol viețile militarilor spanioli din cauza ''lipsei blindajului necesar'', după cum a explicat ministrul Robles, referindu-se la decesul mai multor soldați spanioli în Liban în 2007.

Al treilea program vizează modernizarea avioanelor de luptă Eurofighter din dotarea aviației militare spaniole. Madrid a comandat 73 de aparate Eurofighter, ultimele patru urmând să fie livrate în 2019.

Potrivit NATO, în 2018 Spania a alocat 0,93% din PIB pentru cheltuielile militare.

Madridul s-a angajat, ca și celelalte state NATO, să aloce cel puțin 2% din PIB bugetului de apărare la orizontul lui 2024. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Tatăl lui Nicolae Ceaușescu a fost până la Moartea lui în 1969, Consilier Parohial. Ceaușescu l-a îngropat cu Slujba în Biserică. Slujba a fost transmisă în direct de Televiziunea Română

Dragnea despre un eventual referendum pe tema justiției propus de progresistul Iohannis: Nu-i pasă de justiție; el caută un truc

Fizicienii au descoperit de ce Materia domină Universul în fața Anti-Materiei

Utile: Despre soia și ipocrizia postului; Anticoncepționale bărbătești trec testul de siguranță; Toată lumea are celule canceroase în corp. Cum previi să se transforme în tumori

Subiectele zilei: Analiză. Specialiștii, critici la adresa premierului Dăncilă; Experiența mea la ora de religie. Preotul a tunat și-a fulgerat împotriva mea; Petre Daia se exprimă în engleză

Marea Britanie: Deputații au votat pentru a prelua controlul asupra Brexit-ului

Marea Britanie: Votul parlamentului privind Brexit-ul este un "precedent periculos"

Simona Halep, primul mesaj după succesul clar cu Venus. Cum a făcut-o reporterul să spună "e impresionant, mă bucur" și cum a obținut victoria

METEO #azi 26 martie: Vremea se va răci în majoritatea regiunilor

Statele Unite au testat cu succes un sistem de apărare antibalistic

Statele Unite au testat cu succes un sistem de apărare antibalistic

Tenis: Simona Halep s-a calificat fără probleme în sferturi la Miami (WTA)

Venezuela a fost afectată de o nouă pană de curent, considerată de autorități "un atac"

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 26 martie

Vaccinul împotriva rujeolei ar putea deveni obligatoriu în Germania

​Franța și China semnează 15 acorduri comerciale. Mega-comandă de 300 de avioane Airbus pentru compania de stat chineză CASC

Preliminariile EURO 2020. Clasamentele, programul meciurilor și rezultatele complete. Turcii, victorie la debutul noului selecționer! Portugalia s-a împiedicat de Serbia, Ronaldo s-a accidentat. Franța s-a distrat cu Islanda

ALERTĂ la Otopeni: Un cetățean american a murit în aeroport

Atât de mare a fost "Regele" fotbalului românesc! Moment mai frumos aproape că nu există: ce a spus Maradona despre Hagi într-un mesaj "pentru contestatari"

Se încălzește cuptorul cu pulbere din Ucraina

Simona Halep - Venus Williams se joacă ACUM. Simo a condus cu 3-0, dar americanca nu se lasă. A intrat în scenă și Daniel Dobre! | LIVE BLOG

Simona Halep - Venus Williams se joacă ACUM. Simo ajunge la un game de victorie! LIVE BLOG

Brazilia: Jair Bolsonaro ordonă comemorarea loviturii de stat din 1964

Simona Halep - Venus Williams se joacă ACUM. Speeeed, give me what I need! Simo se grăbește și încheie primul act în 33 de minute. A intrat în scenă și Daniel Dobre! | LIVE BLOG

Times of Israel: Cu un prim-ministru al României lipsit de prerogative, sărbătorirea anunțului privitor la mutarea ambasadei a fost prematur

CITATUL ZILEI

Washingtonul a testat cu succes un sistem de interceptare a rachetelor intercontinentale

Marea Britanie: Trei secretari de stat demisionează în dezacord cu Theresa May asupra Brexit-ului

Dragnea: Am două hernii, una cervicală, una lombară; eu vreau să nu ajungem la operație

Dragnea: Relația cu SUA e bunicică, nu bună; avantajele pentru România nu sunt foarte mari

Filmul Bohemian Rhapsody, cenzurat în China

Câte țări și-au mutat ambasada la Ierusalim și câte promit să o facă. Plus: Cum a procedat SUA, ce spune UE și cum a redeschis acest scandal România

Mesajul postat de Simona Halep pe Twitter, la câteva ore după accederea în sferturile turneului de la Miami

Business report: Cum e defalcată sărăcia în România și care e infrastructura pe care se propagă; Modificarea OUG 114, "ordonanța lăcomiei", ar putea exclude de la taxare creditele în valută - surse bancare

SUA: Pentagonul deblochează un miliard de dolari pentru zidul lui Trump

Klaus Iohannis are marți consultări cu reprezentanții societății civile pentru organizarea referendumului

Turcia condamnă decizia Statelor Unite privind Înălțimile Golan

Simona Halep, prea mult pentru Venus! 'Filmul' meciului în care românca nu a avut ce discuta cu sora mai mare a familiei Williams

Simona Halep - Venus Williams, ACUM, la Miami. Start perfect pentru costănțeancă! Stere Halep aplaudă sacadat, Ruzici e calmă. Mai lipsește Will Smith: Bienvenido a Miami! | LIVE BLOG

Simona Halep - Venus Williams se joacă ACUM. A venit furtuna din Constanța! Stere Halep aplaudă sacadat, Ruzici e calmă. Mai lipsește Will Smith: Bienvenido a Miami! | LIVE BLOG

Prețurile în creștere a fost simțite mai bine de consumatorii de carne decât de vegani, în ultimii doi ani. Pensionarii, printre cei mai afectați

ULTIMA ORĂ | Transferul la Ajax, aproape să fie "deturnat"! Un club uriaș a încercat să-l ia pe Răzvan Marin în ultimul moment

Alegeri în Ucraina: Kievul a înființat 101 secții de votare în străinătate pentru scrutinul prezidențial

Tenisul masculin are un nou puști teribil. E primul jucător născut după 2000 care reușește o performanță de asemenea anvergură

Tulcea: A început prohibiția pescuitului la scrumbie pe Dunăre

Dublă crimă în Neamț: Bărbat audiat după ce și-a ucis fiul adolescent și soacra și a dat foc la casă

Fotbal: EURO 2020 - Scandările rasiste au umbrit victoria Angliei în Muntenegru (5-1)

Probleme pentru Mangia! Elvir Koljic s-a accidentat și ar putea rata partida cu FCSB: "Suspiciune de ruptură musculară"

Pentagonul a autorizat un miliard de dolari pentru zidul de la granița Statelor Unite cu Mexic

Poziție clară! Reacția oficială a lui Real Madrid la puțin timp după ce francezii au scris despre o ofertă de 280 de milioane de euro

Parlamentarii britanici au preluat controlul Brexit de la Guvern

Parlamentarii britanici au preluat controlul Brexit de la Guvern

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

HOROSCOP 26 Martie | Astrologul Anca Martin ne prezintă zodiile care vor avea astăzi succes pe plan sentimental

Donald Trump era dispus să reducă sancțiunile împotriva Coreei de Nord -presa sud-coreeană

Sindicaliștii din silvicultură pichetează din nou marți Parlamentul. LISTA de revendicări

Nava de semnalizare ''Concordia EU 2019'' va fi lansată la apă în prezența ministrului Transporturilor și a comisarului european pentru transport

Simona Halep - Venus Williams se joacă ACUM. Simo a condus cu 3-0 în debut, fanii se bronzează în interiorul complexului și ascultă muzică de relaxare. Stere Halep e atent la tot ce mișcă | LIVE BLOG

Simona Halep - Venus Williams se joacă ACUM. Simo se grăbește și încheie primul act în 33 de minute. A intrat în scenă și Daniel Dobre, a venit și break-ul în setul al doilea. LIVE BLOG

Răpusă de efort. Bianca Andreescu a abandonat în optimi la Miami, după 10 victorii consecutive în circuitul WTA. Cronica meciului


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1411, afisate in 24 pagini.



ieri 12:39 ȘTIRILE OREI 12
ieri 06:24 CITATUL ZILEI