04:08
Comentarii Adauga Comentariu

Premierul britanic Theresa May anunță că va continua punerea în aplicare a acordului privind Brexitul

Premierul britanic Theresa May a afirmat că este "încântată" de sprijinul acordat care îi va permite să "continue punerea în aplicare a Brexitului pentru poporul britanic" și "reunificarea" țării, potrivit unei scurte declarații făcute în fața reședinței sale oficiale din Downing Street 10, după câștigarea votului de neîncredere al Partidului său Conservator, relatează AFP și dpa.

Theresa May a menționat de asemenea că ține cont de numărul "semnificativ" de parlamentari care au votat împotriva ei. Ea a obținut sprijinul a 200 de parlamentari conservatori, în timp ce 117 au votat împotriva ei, în pofida concesiunii făcute susținătorilor Brexitului.

''Partidul are încredere în Theresa May'', a declarat Graham Brady, președintele așa-numitului ''Comitet 1922'', responsabil de organizarea internă a conservatorilor, după un scrutin cu buletin secret declanșat de cel puțin 48 de deputați conservatori, reprezentând pragul necesar de 15% al grupului parlamentar pentru un astfel de vot.

Această victorie, care a condus la creșterea lirei sterline, înseamnă că Torii nu vor mai putea încerca să o îndepărteze pe Theresa May timp de un an. Dar votul a 117 parlamentari împotriva ei constituie, de asemenea, o lovitură.

Theresa May va participa joi și vineri la un summit european la Bruxelles unde va încerca cu disperare să obțină de la liderii europeni ''asigurări juridice și politice'' privind acordul asupra Brexitului.

Cu puțin timp înaintea începerii acestui vot de neîncredere față de premierul Theresa May, inițiat în cadrul Partidului Conservator de către deputați membri ai acestei formațiuni ostili acordului privind Brexitul, aceasta a anunțat, potrivit unuia dintre deputați, că intenționează să demisioneze înaintea viitoarelor alegeri, prevăzute pentru anul 2022.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Daniela Juncu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

SUA: Trump jubilează: ''Nicio înțelegere secretă, nicio obstrucționare, dezvinovățire totală'' (Concluziile Raportului Mueller)

Stratfor: Bruxelles-ul chibzuiește ce-i de făcut în privința Ungariei și României

LIVE BLOG | Simona Halep întoarce cu dârzenie soarta meciului cu Polona Hercog și se califică în optimi la Miami. "Am alergat ca nebuna trei ore..."

Bancul zilei: Cadou din inimă

Turcia va cere intervenția ONU în ceea ce privește statutul Înălțimilor Golan

Președintele Honduras-ului recunoaște Ierusalimul drept capitală israeliană, dar nu mută ambasada

Ministru israelian: Donald Trump va semna luni decretul privind statutul Înălțimilor Golan

Preliminariile EURO 2020. Clasamentele, programul meciurilor și rezultatele complete. Spectacol în Olanda - Germania. Programul zilei de luni

Donald Trump: Raportul lui Mueller este "o exonerare completă"

Socialiștii spanioli conduc în sondaje cu 30,9% înainte de votul din 28 aprilie

Administrația de la Kremlin nu a citit momentan raportul lui Robert Mueller

Prințul Charles, primul membru al familiei regale britanice care vizitează Cuba

Subiectele zilei: "Absurditatea perfectă"/ Viorica Dăncilă se joacă de-a mutatul ambasadei; Sabotată de incompetența propriului guvern, Marea Britanie se îndreaptă spre haos.

Atac cu rachetă în centrul Israelului/ Armata israeliană susține că racheta a fost lansată din Fâșia Gaza

LIVE BLOG | Simona Halep întoarce cu dârzenie soarta meciului cu Polona Hercog și se califică în optimi la Miami

Serbia comemorează cea de-a 20-a aniversare a bombardamentelor NATO

Dăncilă revine: Anunțul privind mutarea ambasadei la Ierusalim a fost "o opinie personală" / Aș vrea să am o discuție cu președintele Iohannis

Înalta Curte: Termen în dosarul în care Tăriceanu este judecat pentru mărturie mincinoasă

Simona Halep a învins-o pe Polona Hercog și s-a calificat în optimi la turneul de la Miami

Opinie de politician. Zece lecții ale eșecului economic numit "Programul de guvernare PSDragnea"

A doua cea mai bogată familie germană își recunoaște legăturile cu regimul nazist

BREAKING | RAPORTUL Muller: Trump "nu a conspirat" cu Rusia în timpul campaniei electorale din 2016

Un individ a fost arestat în Ungaria pentru legături cu organizația teroristă Stat Islamic

LIVE BLOG | Halep - Hercog, în turul III la Miami, se joacă ACUM. "Mai poți?" Simona ia din nou avantaj pe tabelă după o intervenție a lui Daniel Dobre

Mike Pence: Raportul lui Mueller ar trebui salutat de toți americanii

Atacurile din Noua Zeelandă: anchetă națională oficială privind masacrul din 15 martie

Au apărut imaginile cu Mădălina GHENEA, GOALĂ PUȘCĂ | VIDEO

LIVE BLOG | Halep - Hercog, în turul III la Miami, în decisiv, ACUM. Presiunea aplicată de Simona dă roade

Digisport: "Nu îmi dau seama cum poate să mă judece astfel!". Cel mai controversat moment din cariera adversarei Simonei Halep

Stirile ProTV: Cum ajunge Firea din Voluntari la primărie în doar 20 de minute, luni, prin trafic infernal

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 martie

Termen la Înalta Curte în dosarul în care Tăriceanu este judecat pentru mărturie mincinoasă

CITATUL ZILEI

Financial report. Prima pagină a presei străine: La prânz cu Wolfgang Schäuble. Trump nu a conspirat cu Rusia. Ce au semnat de fapt Italia și China. Angajații Deutsche Bank și Commerzbank își caută de muncă

LIVE BLOG | Halep - Hercog, în turul III la Miami, se joacă ACUM. Simona gestionează perfect tiebreak-ul și duce meciul în DECISIV!

Lili Sandu, vacanță în Cuba alături de iubit. Ce experiențe inedite au trăit

"Regina dramelor". Darren Cahill intervine în polemica iscată de Kerber prin atacul neobișnuit la adresa Biancăi Andreescu

Cum a arătat Andreea Berecleanu în rochie de mireasă. Imagini de la cununie VIDEO

Benjamin Netanyahu salută intenția Vioricăi Dăncilă de a muta Ambasada României la Ierusalim

Cheloo de la Paraziţii A PIERDUT PROCESUL. Insulta adusă homosexualului de la X-Factor îl costă scump acum

Legea Offshore. Ceaușescu - PATRIOT, Dragnea,PSD,ALDE,PNL,PMP,USR - TRĂDĂTORI. Ceaușescu despre cât să le dăm la Străinilor care extrag petrolul. Cum a negociat Ceaușescu în 1973: Orice alt procent, Trădare de Țară

Adela vă sfătuiește în sex și iubire. "Iubitul meu a lăsat însărcinată o altă femeie"

Bolşevicii n-au murit, vin cu Cioloş travestiți....Dan Andronic, EVZ - "Dacian Cioloș și Dan Barna folosesc mijloace de propagandă comuniste. O posibilă explicație".

Apple își pierde coroana- vor deveni știrile și serialele următorul produs-marcă al companiei?

Contra, contra "sistemului". Selecționerul nu ține cont de critică și merge pe "inspirație" în meciul cu Feroe. Cum poate arăta primul "11" al României

Jacinda Ardern va avea o întâlnire oficială cu Xi Jinping

HOROSCOP 25 Martie | Pești, lăsați Universul să-și facă treaba! Îndemnul astrologului Anca Martin

''Veste galbene'': 2.000 de condamnări în Franța, de la mijlocul lunii noiembrie (oficial)

LIVE BLOG | Simona Halep - Polona Hercog, în turul III la Miami, se joacă ACUM. Slovena bubuie servicii cu până la 185km/h și salvează cu joc agresiv o primă minge de break a româncei

Preliminariile EURO 2020. Clasamentele, programul meciurilor și rezultatele complete. Orlanda - Germania, primul mare derby! Ungaria are meci cu Croația. Programul de duminică

Norvegia a câștigat turneul Golden League. România B a înregistrat două victorii și o înfrângere la un turneu în Polonia. Rezultatele celor patru echipe naționale

Erdogan: Turcia va sesiza Națiunile Unite în legătură cu problema Înălțimilor Golan

Un prinţ este acuzat că îşi obliga angajaţii să facă sex cu el ca să nu-i omoare. Cum decurgeau orgiile

La Slatina a început procesul "șoferiței-cascador". Simona Lixăndroiu: "Recunosc faptele de care sunt acuzată"

BREAKING Două avioane rusești cu 100 de militari la bord au aterizat pe un aeroport din Venezuela

TEST ONLINE: Eşti înconjurat de prieteni falşi?

Simona Halep, după ce și-a aflat următoarea adversară de la Miami: "Cred că am o șansă să câștig". Scorul întâlnirilor dintre cele două: românca nu a mai pierdut din 2013 în fața ei

Jandarmeria Română a reacționat după meciul cu Suedia: "Astfel de misiuni nu sunt o noutate". Ce s-a întâmplat în primul meci din preliminarii și cum au fost "taxați" suporterii noștri de organizatori. FOTO & VIDEO

Tir sportiv: România a cucerit două medalii la Europenele din Croația

Video Netanyahu: Israelul va răspunde Hamasului cu forță


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 792, afisate in 14 pagini.



ieri 06:15 CITATUL ZILEI