18:23
Comentarii Adauga Comentariu

Călin Popescu Tăriceanu: Vrem o Europă puternică şi solidară, capabilă să răspundă aşteptărilor cetăţenilor ei

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, a pledat miercuri în plenul Parlamentului pentru ''o Europă puternică şi solidară'', capabilă să răspundă aşteptărilor de securitate şi prosperitate, ''aşa cum au gândit-o părinţii

"Fac parte din acea generaţie, alături de generaţia părinţilor mei, care a avut un vis. Acest vis a fost de a ne elibera de constrângerile şi de lanţurile în care ne-a încătuşat comunismul. Aderarea la UE a însemnat, pentru aceste generaţii din care fac parte, întruchiparea unui vis de decenii, şi anume revenirea şi integrarea în rândul ţărilor lumii libere, democratice. Speranţa pentru prosperitate şi libertate, speranţa de liberă exprimare, de liberă circulaţie şi de liberă întreprindere s-a îndeplinit odată cu aderarea la UE. Mă număr printre cei care am avut responsabilitatea şi onoarea să conduc Guvernul în perioada de preaderare şi să încheie eforturile pentru pregătirea aderării. Astăzi, la 11 ani de la aderare, ne revine o deosebită responsabilitate, anume exercitarea preşedinţiei rotative a Consiliului UE. România, ca şi celelalte ţări membre, îşi pune o întrebare simplă: Ce fel de Europa vrem? La această întrebare simplă trebuie să dăm un răspuns simplu. Vrem o Europă puternică şi solidară, capabilă să răspundă aşteptărilor cetăţenilor ei, aşteptărilor de securitate şi prosperitate în primul rând, aşa cum au gândit-o părinţii fondatori", a spus Tăriceanu miercuri în plenul Parlamentului.

El a subliniat că Parlamentul şi Guvernul se pot sprijini reciproc pentru atingerea obiectivelor pe care şi le propun.

"Astăzi, doamna prim-ministru ne-a prezentat în detaliu priorităţile şi programul de lucru al acestei preşedinţii care ne revine şi ele trebuie evident privite în contextul provocărilor deosebite cu care se confruntă astăzi UE. Mă refer, evident, la cadrul financiar multianual care va trebui discutat şi convenit, mă refer la Brexit, la criza migraţiei şi evident, mai recent, la ceea ce vedeţi că se întâmpla în Franţa şi care este extrem de îngrijorător pentru toţi europenii. Vrem să demonstrăm în acest moment că Parlamentul poate contribui activ la sprijinirea Guvernului în misiunea sa şi vrem să arătăm că Guvernul se poate baza pe susţinerea Parlamentului pentru atingerea obiectivelor pe care şi le propune", a adăugat Tăriceanu.

Liderul ALDE a accentuat necesitatea abandonării ideii unei Europe cu două viteze pentru "reuşita viitorului proiectului european".

"Doresc sa accentuez necesitatea că, pentru reuşita viitorului proiectului european, ideea unei Europe cu două viteze să fie abandonată. Vrem o Europă care să fie solidară şi să se bazeze pe mai multă coeziune. Nu vrem o accentuare a clivajelor între nord şi sud şi între est şi vest. Nu vrem să lăsăm ca Europa să devină o Uniune de două grupuri de state, de rang unu şi de rang doi, în care să funcţioneze standarde duble, economice, politice, sociale sau de altă natură. Doresc să reînnoiesc invitaţia pe care aţi văzut-o şi în declaraţia comună adresată atât Guvernului, cât şi Preşedintelui României, pe care îi încurajăm să vină să ne prezinte conţinutul discuţiilor şi al deciziilor care se vor lua pe durata preşedinţiei României, aşa cum se întâmplă în toate Parlamentele europene", a mai spus Tăriceanu.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat miercuri, cu 215 voturi "pentru", 8 - "împotrivă" şi 3 abţineri, Declaraţia privind dimensiunea parlamentară a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, pe care România o va exercita în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019.

Citește mai departe...


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Scene ca-n filme în toaleta unui club! Ce au făcut două fete vezi doar în peliculele XXX VIDEO

Turcia va cere intervenția ONU în ceea ce privește statutul Înălțimilor Golan

Stratfor: Bruxelles-ul chibzuiește ce-i de făcut în privința Ungariei și României

Bancul zilei: Cadou din inimă

SUA: Trump jubilează: ''Nicio înțelegere secretă, nicio obstrucționare, dezvinovățire totală'' (Concluziile Raportului Mueller)

Subiectele zilei: "Absurditatea perfectă"/ Viorica Dăncilă se joacă de-a mutatul ambasadei; Sabotată de incompetența propriului guvern, Marea Britanie se îndreaptă spre haos.

Ministru israelian: Donald Trump va semna luni decretul privind statutul Înălțimilor Golan

COMENTARIU: A venit momentul să luptăm pentru demonizarea României

Atac cu rachetă în centrul Israelului/ Armata israeliană susține că racheta a fost lansată din Fâșia Gaza

LIVE BLOG | Simona Halep întoarce cu dârzenie soarta meciului cu Polona Hercog și se califică în optimi la Miami. "Am alergat ca nebuna trei ore..."

Președintele Honduras-ului recunoaște Ierusalimul drept capitală israeliană, dar nu mută ambasada

Preliminariile EURO 2020. Clasamentele, programul meciurilor și rezultatele complete. Spectacol în Olanda - Germania. Programul zilei de luni

Simona Halep - Venus Williams la Miami! Ora meciului + Ce spune românca despre problemele medicale și cum lucrează cu noul antrenor. "Simt încă durere, spre că nu e periculos"

A doua cea mai bogată familie germană își recunoaște legăturile cu regimul nazist

Socialiștii spanioli conduc în sondaje cu 30,9% înainte de votul din 28 aprilie

Donald Trump: Raportul lui Mueller este "o exonerare completă"

Jandarmeria Română a reacționat după meciul cu Suedia: "Astfel de misiuni nu sunt o noutate". Ce s-a întâmplat în primul meci din preliminarii și cum au fost "taxați" suporterii noștri de organizatori. FOTO & VIDEO

Norvegia a câștigat turneul Golden League

Înalta Curte: Termen în dosarul în care Tăriceanu este judecat pentru mărturie mincinoasă

"Nu avem personalitate". Reacția fostului selecționer după ce a privit cum România a început cu o înfrângere preliminariile EURO 2020

Atacurile din Noua Zeelandă: anchetă națională oficială privind masacrul din 15 martie

Tir sportiv: România a cucerit două medalii la Europenele din Croația

Un individ a fost arestat în Ungaria pentru legături cu organizația teroristă Stat Islamic

HOROSCOP 25 Martie | Pești, lăsați Universul să-și facă treaba! Îndemnul astrologului Anca Martin

Administrația de la Kremlin nu a citit momentan raportul lui Robert Mueller

Prințul Charles, primul membru al familiei regale britanice care vizitează Cuba

Simona Halep, despre confruntarea cu Venus Williams: "Nu o să spun că o să fie ușor pentru că am câștigat ultimele trei meciuri cu ea"

MASACRUL din Noua Zeelandă | A fost anunțată o comisie regală pentru anchetarea atacului de la Christchurch în care au fost ucise 50 de persoane

Atacurile din Noua Zeelandă: anchetă națională oficială privind masacrul din 15 martie

Parte din personalul nord-coreean a revenit la biroul de legătură intercoreean, anunță Seulul

Financial report. Prima pagină a presei străine: La prânz cu Wolfgang Schäuble. Trump nu a conspirat cu Rusia. Ce au semnat de fapt Italia și China. Angajații Deutsche Bank și Commerzbank își caută de muncă

Răspunsul MApN privind USS Fort McHenry, nava militară americană care nu avea permisiune să intre în niciun port, dar a staționat mai multe zile în portul Constanța

Video Netanyahu: Israelul va răspunde Hamasului cu forță

Simona Halep, după ce și-a aflat următoarea adversară de la Miami: "Cred că am o șansă să câștig". Scorul întâlnirilor dintre cele două: românca nu a mai pierdut din 2013 în fața ei

METEO #azi, 25 martie: Vremea va fi predominant frumoasă, cu ploi slabe pe arii restrânse

VIDEO Campioana en-titre, eliminată de la Miami - Sloane Stephens, învinsă de Tatjana Maria în turul trei

Comisarul european Moscovici: Cred că vom evita un Brexit fără acord

Mike Pence: Raportul lui Mueller ar trebui salutat de toți americanii

CITATUL ZILEI

CÂND se trece la ORA DE VARĂ 2019 și ce efecte are aceasta asupra oamenilor

Theresa May a promis parlamentarilor pro-Brexit că va demisiona dacă vor vota acordul negociat de ea cu UE - presă

Serbia comemorează cea de-a 20-a aniversare a bombardamentelor NATO

Tenis: Polona Hercog a jucat incredibil, a declarat Simona Halep după meciul cu slovena

Cum va da Ion Ghizdeanu bani pentru dezvoltare primarilor. Plafonul de granturi ar fi de circa 2,3 miliarde lei pe an

Pugilistul Bogdan Dinu a pierdut lupta cu Kubrat Pulev

Jacinda Ardern va avea o întâlnire oficială cu Xi Jinping

Apple își pierde coroana- vor deveni știrile și serialele următorul produs-marcă al companiei?

​WTA Miami: Simona Halep vs Venus Williams se va juca luni, nu înainte de ora 22:00

Contra, contra "sistemului". Selecționerul nu ține cont de critică și merge pe "inspirație" în meciul cu Feroe. Cum poate arăta primul "11" al României

Lung e drumul New York-ului! Știința îl salvează pe Mitriță. Ce spun studiile medicale despre adaptarea la diferențele mari de fus orar și cum poate trece mijlocașul peste probleme

Cod portocaliu: Bursele scad din cauza riscului de recesiune în SUA

Atenție! Manchester United pregătește transferul celui mai scump fundaș din istorie: 150 de milioane de euro

Video Vizita lui Bolsonaro în Chile a dat naștere controversei și boicotului politic

Termen la Înalta Curte în dosarul în care Tăriceanu este judecat pentru mărturie mincinoasă

Cel puțin 11 persoane au murit după ce o școală a fost lovită de fulgere în Republica Democrată Congo

ATAC cu rachete în apropiere de Tel-Aviv: Cel puțin sase persoane au fost rănite

VIDEO Euro 2020, preliminarii: Germania, victorie cu 3-2 pe terenul Olandei

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 martie

LIVE BLOG | Simona Halep întoarce cu dârzenie soarta meciului cu Polona Hercog și se califică în optimi la Miami

Dăncilă revine: Anunțul privind mutarea ambasadei la Ierusalim a fost "o opinie personală" / Aș vrea să am o discuție cu președintele Iohannis


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1057, afisate in 18 pagini.



ieri 06:15 CITATUL ZILEI