16:11
Comentarii Adauga Comentariu

Economia mondială, în nori de furtună. Guvernele şi băncile nu vor fi pregătite pentru lovitură

Nori de furtună se adună deasupra economiei mondiale iar guvernele şi băncile centrale ar putea să nu fie pregătite corespunzător pentru a face faţă turbulenţelor, a avertizat marţi prim-adjunctul directorului general al Fondului Monetar Internaţional, David Lipton, transmite Reuters.

"Ca mulţi dintre voi, văd adunându-se nori de furtună, şi mă tem că munca de prevenire a crizei este incompletă. Băncile centrale ar trebui probabil să încheie perioada de explorare a măsurilor neconvenţionale de politică monetară. Cu toate că eficienţa lor este incertă, trebuie să fim îngrijoraţi de influenţa politicii monetare", a afirmat David Lipton la o conferinţă bancară organizată la Londra de Bloomberg.

Nici guvernele nu au prea mult spaţiu de manevră, fiind deja afectate de nivelul ridicat al datoriilor. "Nu trebuie să ne aşteptăm ca guvernele să aibă un spaţiu amplu pentru a răspunde unei recesiuni de felul celei cu care ne-am confruntat în urmă cu zece ani", a explicat Lipton, adăugând că din punct de vedere politic măsurile de stimulare ar putea fi dificil de vândut cetăţenilor, ţinând cont de povara financiară pe care o creează, potrivit Agerpres.

Cel mai mare risc imediat este actualul război comercial dintre SUA şi China. Dacă toate taxele vamale cu care ameninţă cele două ţări sunt adoptate, până în 2020 se va pierde trei sferturi ca procent din PIB-ul global, a estimat FMI.

"Aceasta ar fi o rană auto-impusă. Deci este vital ca acest armistiţiu (anunţat recent între Washington şi Beijing) să ducă la un acord durabil care să evite intensificarea sau extinderea tensiunilor. Dacă nu se va întâmpla asta şi se ajunge la un impas, ar putea exista "o fragmentare" nocivă a economiei mondiale care ar putea provoca o scădere a activităţii economice", a avertizat oficialul FMI, potrivit Agerpres.

Şi Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internaţional, a declarat recent că disputa comercială dintre SUA şi China ar putea afecta alte părţi ale economiei globale.

Escaladarea tensiunilor comerciale "va avea un impact negativ asupra economiei mondiale ... şi va afecta acele ţări numite "martori inocenţi", care nu sunt ţinta războiului comercial dar se întâmplă să facă parte din lanţurile de aprovizionare sau furnizează materii prime. Recomandăm cu tărie reducerea tensiunilor şi cooperarea astfel încât sistemul comercial global să fie mai solid, corect şi să stimuleze avansul economiei", a afirmat şeful FMI.

Citește mai departe...


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Tatăl lui Nicolae Ceaușescu a fost până la Moartea lui în 1969, Consilier Parohial. Ceaușescu l-a îngropat cu Slujba în Biserică. Slujba a fost transmisă în direct de Televiziunea Română

Dragnea despre un eventual referendum pe tema justiției propus de progresistul Iohannis: Nu-i pasă de justiție; el caută un truc

Fizicienii au descoperit de ce Materia domină Universul în fața Anti-Materiei

Utile: Despre soia și ipocrizia postului; Anticoncepționale bărbătești trec testul de siguranță; Toată lumea are celule canceroase în corp. Cum previi să se transforme în tumori

Subiectele zilei: Analiză. Specialiștii, critici la adresa premierului Dăncilă; Experiența mea la ora de religie. Preotul a tunat și-a fulgerat împotriva mea; Petre Daia se exprimă în engleză

Marea Britanie: Deputații au votat pentru a prelua controlul asupra Brexit-ului

Marea Britanie: Votul parlamentului privind Brexit-ul este un "precedent periculos"

Simona Halep, primul mesaj după succesul clar cu Venus. Cum a făcut-o reporterul să spună "e impresionant, mă bucur" și cum a obținut victoria

METEO #azi 26 martie: Vremea se va răci în majoritatea regiunilor

Statele Unite au testat cu succes un sistem de apărare antibalistic

Statele Unite au testat cu succes un sistem de apărare antibalistic

Tenis: Simona Halep s-a calificat fără probleme în sferturi la Miami (WTA)

Venezuela a fost afectată de o nouă pană de curent, considerată de autorități "un atac"

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 26 martie

Vaccinul împotriva rujeolei ar putea deveni obligatoriu în Germania

​Franța și China semnează 15 acorduri comerciale. Mega-comandă de 300 de avioane Airbus pentru compania de stat chineză CASC

Preliminariile EURO 2020. Clasamentele, programul meciurilor și rezultatele complete. Turcii, victorie la debutul noului selecționer! Portugalia s-a împiedicat de Serbia, Ronaldo s-a accidentat. Franța s-a distrat cu Islanda

Atât de mare a fost "Regele" fotbalului românesc! Moment mai frumos aproape că nu există: ce a spus Maradona despre Hagi într-un mesaj "pentru contestatari"

Se încălzește cuptorul cu pulbere din Ucraina

Simona Halep - Venus Williams se joacă ACUM. Simo a condus cu 3-0, dar americanca nu se lasă. A intrat în scenă și Daniel Dobre! | LIVE BLOG

Simona Halep - Venus Williams se joacă ACUM. Simo ajunge la un game de victorie! LIVE BLOG

Brazilia: Jair Bolsonaro ordonă comemorarea loviturii de stat din 1964

Simona Halep - Venus Williams se joacă ACUM. Speeeed, give me what I need! Simo se grăbește și încheie primul act în 33 de minute. A intrat în scenă și Daniel Dobre! | LIVE BLOG

Times of Israel: Cu un prim-ministru al României lipsit de prerogative, sărbătorirea anunțului privitor la mutarea ambasadei a fost prematur

CITATUL ZILEI

Washingtonul a testat cu succes un sistem de interceptare a rachetelor intercontinentale

Marea Britanie: Trei secretari de stat demisionează în dezacord cu Theresa May asupra Brexit-ului

Dragnea: Am două hernii, una cervicală, una lombară; eu vreau să nu ajungem la operație

Dragnea: Relația cu SUA e bunicică, nu bună; avantajele pentru România nu sunt foarte mari

Filmul Bohemian Rhapsody, cenzurat în China

Mesajul postat de Simona Halep pe Twitter, la câteva ore după accederea în sferturile turneului de la Miami

Business report: Cum e defalcată sărăcia în România și care e infrastructura pe care se propagă; Modificarea OUG 114, "ordonanța lăcomiei", ar putea exclude de la taxare creditele în valută - surse bancare

SUA: Pentagonul deblochează un miliard de dolari pentru zidul lui Trump

Klaus Iohannis are marți consultări cu reprezentanții societății civile pentru organizarea referendumului

Turcia condamnă decizia Statelor Unite privind Înălțimile Golan

Simona Halep, prea mult pentru Venus! 'Filmul' meciului în care românca nu a avut ce discuta cu sora mai mare a familiei Williams

Simona Halep - Venus Williams, ACUM, la Miami. Start perfect pentru costănțeancă! Stere Halep aplaudă sacadat, Ruzici e calmă. Mai lipsește Will Smith: Bienvenido a Miami! | LIVE BLOG

Simona Halep - Venus Williams se joacă ACUM. A venit furtuna din Constanța! Stere Halep aplaudă sacadat, Ruzici e calmă. Mai lipsește Will Smith: Bienvenido a Miami! | LIVE BLOG

Tulcea: A început prohibiția pescuitului la scrumbie pe Dunăre

ALERTĂ la Otopeni: Un cetățean american a murit în aeroport

Dublă crimă în Neamț: Bărbat audiat după ce și-a ucis fiul adolescent și soacra și a dat foc la casă

Fotbal: EURO 2020 - Scandările rasiste au umbrit victoria Angliei în Muntenegru (5-1)

Probleme pentru Mangia! Elvir Koljic s-a accidentat și ar putea rata partida cu FCSB: "Suspiciune de ruptură musculară"

Câte țări și-au mutat ambasada la Ierusalim și câte promit să o facă. Plus: Cum a procedat SUA, ce spune UE și cum a redeschis acest scandal România

Pentagonul a autorizat un miliard de dolari pentru zidul de la granița Statelor Unite cu Mexic

Poziție clară! Reacția oficială a lui Real Madrid la puțin timp după ce francezii au scris despre o ofertă de 280 de milioane de euro

Parlamentarii britanici au preluat controlul Brexit de la Guvern

Parlamentarii britanici au preluat controlul Brexit de la Guvern

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

HOROSCOP 26 Martie | Astrologul Anca Martin ne prezintă zodiile care vor avea astăzi succes pe plan sentimental

Donald Trump era dispus să reducă sancțiunile împotriva Coreei de Nord -presa sud-coreeană

Sindicaliștii din silvicultură pichetează din nou marți Parlamentul. LISTA de revendicări

Nava de semnalizare ''Concordia EU 2019'' va fi lansată la apă în prezența ministrului Transporturilor și a comisarului european pentru transport

Simona Halep - Venus Williams se joacă ACUM. Simo a condus cu 3-0 în debut, fanii se bronzează în interiorul complexului și ascultă muzică de relaxare. Stere Halep e atent la tot ce mișcă | LIVE BLOG

Simona Halep - Venus Williams se joacă ACUM. Simo se grăbește și încheie primul act în 33 de minute. A intrat în scenă și Daniel Dobre, a venit și break-ul în setul al doilea. LIVE BLOG

Răpusă de efort. Bianca Andreescu a abandonat în optimi la Miami, după 10 victorii consecutive în circuitul WTA. Cronica meciului

Țara naționalei cu care jucăm azi are doar 7.000 de bărbați cu vârsta propice pentru fotbal și 8 fotbaliști care lucrează în echipă, dar a umilit Grecia și Ungaria. "România este o națională de mijlocul Europei"

Liderii de afaceri din România, mult mai pesimiști decât anul trecut. Asta se traduce într-o scădere a încrederii în performanța propriilor companii (studiu PwC)

Un jurnalist, întrebare fără nicio legătură cu subiectul. Reacția Simonei Halep la auzul cuvintelor: "Sincer, nu știu cum să...."

Au fost conduși de Muntenegru, dar nu au avut milă! VIDEO | Cât s-a terminat partida Angliei cu fosta adversară a tricolorilor


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1376, afisate in 23 pagini.



ieri 12:39 ȘTIRILE OREI 12
ieri 06:24 CITATUL ZILEI