15:29
Comentarii Adauga Comentariu

Augustin Lazăr: Protecția patrimoniului cultural și natural, una dintre prioritățile Ministerului Public

Protecția patrimoniului cultural și natural reprezintă una dintre prioritățile Ministerului Public, a arătat, luni, procurorul general al României, Augustin Lazăr, cu ocazia unei mese rotunde cu tema "Protecția prin mijloacele dreptului penal a patrimoniului cultural național", organizată la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, evenimentul, la care au participat diplomați reprezentând statele UE, SUA și state vecine care au avut o contribuție importantă în recuperarea unor bunuri relevante ale patrimoniului cultural național, a fost ocazionat de celebrarea "Anului European al Patrimoniului Cultural". Tema întrevederii a reprezentat-o recuperarea de la autoritățile judiciare partenere a bunurilor de patrimoniu care au format obiectul traficului ilicit cu bunuri culturale.

"În cadrul întrevederii, au fost analizate instrumentele de cooperare judiciară cele mai eficace, precum și soluțiile optime pentru consolidarea cooperării prin schimbul de bune practici, înființarea unei rețele europene pentru protejarea patrimoniului cultural și natural, a unui Parchet European, competent inclusiv pentru criminalitatea organizată transfrontalieră, respectiv traficul cu bunuri culturale", se arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Limbaj de primar într-o adresă oficială: "Dacă nu vor neuronii-lindicul contabilei nu se fac plăți"

Răzvan Gulie, ucigașul sportivului Cristi Gălbenușe, a făcut recurs împotriva pedepsei cu închisoarea


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 2, afisate in 1 pagina.

ieri 06:05 CITATUL ZILEI