14:36
Comentarii Adauga Comentariu

Belgia: Separatiștii flamanzi părăsesc guvernul, coaliția se destramă (ministru)

Miniștrii naționaliști flamanzi ai formațiunii N-VA vor demisiona din coaliția aflată la putere în Belgia de patru ani, din cauza unei divergențe profunde privind Pactul ONU privind migrațiile, potrivit unui anunț făcut duminică de către unul dintre ei, ministrul de interne Jan Jambon, relatează AFP.

''Este clar, este hotărât'', a declarat Jambon la televiziunea publică RTBF, confirmând plecările și punând astfel capăt mai multor ore de incertitudine.

Odată informat în legătură cu retragerea de la guvernare a N-VA, premierul Charles Michel ar urma să preia conducerea unui guvern fără majoritate în parlament, cu cinci luni până la viitoarele alegeri legislative, prevăzute să aibă loc în mai 2019.

El trebuie să numească duminică noi miniștri pentru a-i înlocui pe cei ai N-VA și să redistribuie portofoliile (de la Interne, dar și de la Finanțe, Apărare și Migrație).

Liderul N-VA, Bart de Wever, i-a adresat un ultimatum sâmbătă seara lui Charles Michel, lăsând să se înțeleagă că N-VA se va retrage din guvern dacă premierul pleacă duminică la Marrakesh (Maroc) pentru a aproba, în numele Belgiei, Pactul ONU privind migrațiile.

N-VA este singurul din cele patru partide ale coaliției care se opune documentului ONU, ce trebuie aprobat luni și marți în Maroc de către țările ONU, înainte de a fi ratificat în cursul unui vot la sediul Națiunilor Unite de la New York pe 19 decembrie. AGERPRES/(AS - editor: Angela Sârbu, editor online: Simona Aruștei)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Un maestru cofetar constănțean reinventează braga dobrogeană

ALDE Brașov îi cere lui Tăriceanu s-o rupă cu Ponta.

Ce se petrece în "Domul Orgiei", cortul desfrâului care atrage mii de oameni la unul dintre cele mai ciudate festivaluri din lume VIDEO

Poveste adevărată. "Sunt Irina, am 20 de ani şi am facut videochat în..."

Curtea de Apel București a stabilit că Traian Băsescu a fost turnător al Securității. Decizia nu e definitivă


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 5, afisate in 1 pagina.

ieri 05:05 CITATUL ZILEI