![]() Comentarii Adauga Comentariu _ UEFA a anunțat că va ajuta victimele cutremurelor din Turcia și Siria![]() UEFA a anunțat că va ajuta victimele cutremurelor din Turcia și SiriaUEFA şi Fundaţia sa pentru copii va dona suma de 200.000 de euro, care se însumează celor 900.000 de euro strânşi prin donaţiile federaţiilor membre. Bancomatele Mastercard de la stadionul Ataturk, Fan Zones şi Festivalul UEFA Champions sunt la dispoziţia suporterilor pentru un eventual ajutor financiar, conform Agerpres. Va avea loc şi un concert cu artişti locali în care participanţii vor fi îndemnaţi să contribuie financiar pentru susţinerea celor afectaţi de cutremure. În cadrul celei mai importante finale intercluburi din fotbalul european, copii afectaţi de cutremure vor însoţi echipele şi brigada de arbitri, iar un grup dintre ei vor putea asista la antrenamentele oficiale care vor avea loc cu o zi înainte. Toate monezile care vor fi colectate la intrarea în stadion, din cauza interdicţiei accesului cu ele, vor avea ca destinaţie fondurile de susţinere a victimelor cutremurelor.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu