11:41
Comentarii Adauga Comentariu

_ Anunțul făcut de Ligia Deca privind amânarea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului, după negocieri

Anunțul făcut de Ligia Deca privind amânarea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului, după negocieri

Datele centralizare referitoare la grevă arată că cei mai mulţi angajaţi care au renunţat la protest sunt în judeţul Vâlcea, iar 9% dintre salariaţii din Bucureşti au renunţat la protest, din 1 iunie.

”Ministerul Educaţiei a centralizat constant informaţii statistice privind personalul din învăţământul preuniversitar care a participat la protestul declanşat în data de 22 mai 2023”, anunţă, marţi, instituţia, într-un comunicat de presă.

Potrivit datelor centralizate de minister, situaţia, după adoptarea Ordonanţei de Urgenţă 53/2023, se prezintă astfel:

În perioada 31 mai - 6 iunie, procentul cadrelor didactice care se află în grevă a scăzut cu 4,78 şi, la nivel general, cu 5,26 (personal didactic, didactic auxiliar şi nedidactic).

Faţă de datele primite în 31 mai, astăzi, 6 iunie, se constată că numărul cadrelor didactice care continuă greva a scăzut în toate judeţele, cu excepţia judeţului Covasna (+1,1%).

La nivel general, cei mai mulţi angajaţi din sistemul preuniversitar şi-au reluat activitatea în judeţele: Vâlcea (12,6%), Ialomiţa (11,8%), Teleorman (11%), Botoşani (10,3%), Bucureşti (9%), Buzău (8%).

În perioada 31 mai - 6 iunie, şi-au reluat activitatea aproximativ 15.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ preuniversitar, din care aproximativ 10.000 de cadre didactice.

”La nivel naţional, conform raportărilor primite de la inspectoratele şcolare judeţene/al Municipiului Bucureşti, în 1.007 unităţi de învăţământ procentul cadrelor didactice de participare la grevă este 0 (cu 168 de unităţi mai mult decât în 31 mai), iar în 233 de unităţi participă întregul personal didactic (cu 42 de unităţi de învăţământ mai puţin faţă de 31 mai). Precizăm că niciun judeţ nu a raportat o participare la grevă a personalului din învăţământul preuniversitar de 100%”, a mai transmis ministerul.

Instituţia precizează că statistica se bazează pe datele transmise de inspectoratele şcolare judeţene/al Municipiului Bucureşti, iar situaţia este dinamică.

”Referitor la întâlnirea desfăşurată astăzi, 6 iunie, între reprezentanţii Ministerului Educaţiei, ai elevilor, ai părinţilor şi ai sindicatelor reprezentative din învăţământul preuniversitar, respectiv Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, vă comunicăm faptul că toţi cei prezenţi au agreat că, în acest moment, nu se impune modificarea datelor de desfăşurare a probelor examenelor naţionale. De asemenea, Ministerul Educaţiei a invitat reprezentanţii federaţiilor sindicale la o nouă întâlnire, pentru finalizarea negocierilor pe Contractul Colectiv de Muncă”, a mai transmis Ministerul Educaţiei.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat, marţi, că, de la adoptarea ordonanţei care prevede majoriri salariale pentru angajaţii din învăţământ, peste 15.000 de salariaţi au renunţat la grevă. Procentul celor care sunt încă în grevă depăşeşte 52%, dar în o mie de unităţi niciun angajat nu se mai află în grevă.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ I’m A Celebrity’s Matt Hancock se pregătește să se confrunte cu un proces îngrozitor pe tema milionarului

_ Michele Morrone are un look dur în timp ce iese cu fosta lui soție și actuala iubită

_ 12541043 Momentul fotbalist fuge de poliție după ce și-a izbit Range Rover-ul de mașina parcata după o urmărire de mare viteză a poliției

_ Femeile de culoare au mai multe șanse dec�t orice altă populație să vadă criminalitatea drept �o problemă foarte gravă�

_ Lovitură de teatru în cazul fabricilor de droguri: cele 28 de persoane reținute scapă doar cu arest la domiciliu / decizie de ultimă oră luată de judecători

_ Spune-ți scuze și recunoaște-te, Celtic

_ Reporterul județului Maricopa, Stephen Richer, va depune mărturie AZI în procesul lui Kari Lake pentru a inspecta semnăturile de vot frauduloase prin poștă – CITAȚIA INCLUSĂ

_ Fanii lui Man United susțin că „nu mai înțeleg ce este un penalty”, deoarece Bayern Munchen primește o lovitură de la fața locului după ce Christian Eriksen este sancționat dur pentru handbal

_ Daredevil Wingsuit a fost decapitat de aripa avionului la 20 de secunde după ce a sărit din avion, când pilotul a presupus că planează într-o direcție diferită și s-a aruncat direct în el.

_ FMI revizuieşte perspectivele la nivel mondial - Cum vor evolua economiile lumii

_ Protest spontan la Mina Băița! Minerii refuză să mai intre în mină din cauza promisiunilor nerespectate: 'Facem un apel la clasa politică din România'

_ `Marele plan pentru demiterea premierului Marcel Ciolacu`

_ Ia o înghițitură de cappuccino couture: Deoarece Kate optează pentru un costum cu pantaloni de culoare cămilă, de ce ar trebui să aluneci în neutru în această toamnă

_ Alina Gorghiu dă cu 'ciocănelul': Nu vreau să mai aud de vreun pensionar că trebuie să meargă în instanţă pentru că i-a fost calculată greşit pensia

_ Fangirls de Bindi Irwin la The Wiggles în timp ce cântă la Grădina Zoologică din Australia: „Este minunat”

_ End of an era? Rupert Murdoch steps down as chair of News Corp, Fox Corp

_ Firmele auto vor fi în continuare forțate să vândă mai multe vehicule electrice în fiecare an, în ciuda întârzierii interzicerii benzinei și motorinei

_ Ar putea regele Norvegiei Harald să o urmeze pe regina Margrethe a Danemarcei și să ia titlul prințesei Märtha Louis?

_ Omagiu strălucitor al Camillei adus Majestății Sale: Regina Consort poartă colierul de safir George al VI-lea al soacrei sale și cercei asortați în timp ce se alătură familiei Macron pentru banchetul la Palatul Versailles

_ Simona Halep, victima unei înscenări?! Fostul antrenor face un anunţ devastator. E foarte grav

_ Rupert Murdoch va renunța din funcția de președinte al Fox and News Corp după 70 de ani

_ Manchester United „accelerează planurile de a-l semna pe Kylian Mbappe de la PSG”

_ Speciile de arbori exotici din pădure înseamnă pierderea terenurilor de pășunat pentru reni

_ Mutare bombă în SUA: Mogulul media Rupert Murdoch îşi anunţă retragerea din Fox Corporation şi News Corp

_ Povestea adevărată din spatele filmului călugărițelor lesbiene numit „cel mai rasiant film din acest an”

_ Curs valutar

_ Universitatea din Boston anunță o anchetă asupra Centrului Antirasism al autorului trezit Ibram X. Kendi din cauza afirmațiilor că a fost un șef rău

_ Șeful clubului de noapte acuzat că și-a înșelat răposatul iubit de bancher al lui Goldman Sachs din averea lui de 18 milioane de lire sterline a murit din cauza unui cocktail de droguri, se aude anchetă.

_ Emily Ratajkowski arată abdomenul încordat pe fondul pretențiilor că se întâlnește cu fostul lui Kim Kardashian, Pete Davidson

_ Rusia pierde unul din cei mai mari importatori de grâu, după ce a făcut figuri pe preț

_ Poliţia Capitalei, apel la victimele agresorului sexual prins în Bucureşti

_ Condamnare anulată pentru Jérôme Boateng, care va fi rejudecat pentru violenţă în familie

_ LASK vs Liverpool - Europa League LIVE: Ryan Gravenberch va primi primul start pentru echipa lui Jurgen Klopp în primul lor meci european al sezonului, cu Luis Diaz și Darwin Nunez în atac puternic

_ Criza Eagle Pass: administrația Biden trimite 800 de soldați pentru a ajuta la trecerea a 10.000 de migranți în 24 de ore

_ Un jurnalist chinez despre care se spune că a născut un copil iubit de ministrul de externe destituit Qin Gang a dispărut – mențiunile despre Fu Xiaotian sunt cenzurate de pe rețelele sociale din China

_ Minora violată în tabăra de vară AUR rupe tăcerea: 'Eram virgină și și-au bătut joc de mine trei bărbați / Astea sunt minciunile lor...' / VIDEO

_ Doi morți în crimă-sinucidere la Walmart Supercenter din Hiram, Georgia

_ Materialele topologice deschid o nouă cale pentru explorarea materialelor din sala de spinare

_ Poliția lansează vânătoarea de bărbat după ce o femeie de 20 de ani „a fost violată într-un atac înfiorător”

_ Ucraina a lovit o bază aeriană din Crimeea - În bază erau staționate bombardiere supersonice Su-24 și avioane de luptă Su-30, precum și un sistem de rachete

_ Retur: al patrulea cel mai mare producător de minereu de fier din lume nu mai achiziționează compensații de carbon

_ Poteste violente la Erevan, după înfrângerea umilitoare în fața Azerbaidjanului: Armenia virează spre Rusia/ Video

_ Racheta hipersonică a armatei americane a fost lovită cu întârziere de lansare în timp ce China și Rusia conduc cursa mondială a înarmărilor

SUA. "Milițiile cetățenești" se îndreaptă către un extremism mai violent...MINT PROGRESIȘTII DIN UNIVERSITĂȚI...Iată o mostră de propagandă progresistă, debitată de propaganda progresistă din SUA ca să ascundă furtul de la alegerile prezidențiale

_ Daniel Abed Khalife pledează nevinovat că a evadat din închisoarea Wandsworth în timp ce era arestat preventiv după ce a fost acuzat de infracțiuni teroriste

_ Președintele lui Tottenham, Daniel Levy, recunoaște că a făcut o „GRESEȘE” angajând pe Jose Mourinho și Antonio Conte - și insistă că stilul lor de a câștiga este „altfel” față de ceea ce „au nevoie” Spurs.

_ Prințul Andrew Heckler nu va fi urmărit penal: Crown Office

_ Explozia de despărțire a lui Rupert Murdoch la adresa elitelor egoiste - și un strigăt de raliu pentru libertatea de exprimare în timp ce anunță că își va demisiona din funcția de președinte al Fox și NewsCorp după 70 de ani

_ Întorsătură bomba în cearta dintre Mohammad Skaf - cel mai rău violator de bandă din Australia - și fosta lui iubită Alexandra Mastropetros

_ Debutul feminin al lui Man United în Liga Campionilor împotriva lui PSG va fi difuzat la MUTV după ce clubul recunoaște o confuzie cu privire la drepturile de difuzare ale UEFA... în timp ce fanii întreabă de ce meciul istoric nu se joacă la Old Trafford

_ Ministrul Finanțelor acuză o gaură neagră la CNAS: Nu știm de ce crește bugetul anual/ Video

_ President Iohannis on new tax measures: Step in the right direction, we know we have systemic problems

_ Polonia tocmai a torpilat NATO și Ucraina?

_ Adolescentul Ryan Berry a murit într-un accident în Yanchep

_ Autism awareness in Ivory Coast: Little help and funding to help with care and diagnosis

_ Un stat a fost exclus din Commonwealth, după ce militarii au dat o lovitură de stat și au înlăturat președintele

_ O stradă din oraşul Portofino va purta numele fostului premier Silvio Berlusconi

_ Ion Cristoiu: Şi Istoria noastră are multe momente ca în Game of Thrones

_ ,,Nu mai dăm Ucrainei niciun glonţ. Suntem o ţară paşnică", spune un politician, prieten cu Putin, care ar putea deveni premier pentru a treia oară

_ Nava plină cu cereale din Ucraina ajunge în Turcia prin coridorul umanitar din Marea Neagră


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1690, afisate in 29 pagini.



02:18