![]() Comentarii Adauga Comentariu _ IT-ul, băncile şi energia, în topul recomandărilor de investiţii![]() IT-ul, băncile şi energia, în topul recomandărilor de investiţiiCumpărarea de acţiuni în companiile IT listate pe pieţele de capital, precum şi la companiile din sectorul energetic şi cel bancar, sunt variantele de investiţii cele mai recomandate de investitorii şi analiştii consultaţi de XTB România. În cadrul unui sondaj privind cele mai bune investiţii în a doua jumătate a acestui an se arată că pentru cei care urmăresc un portofoliu şi mai diversificat, titlurile de stat şi cele din sectorul minier precum litiu, cobalt sau metale preţioase pot aduce randamente bune în contextul economic actual. Nu în ultimul rând, sectorul operatorilor de turism şi cel al construcţiilor au şanse de recuperare, cu perspective optimiste pentru investitori. „Datele recente ne demonstrează că sectorul de tehnologie a informaţiei, la care adaugă sectorul energetic, sunt printre cele mai populare şi cu potenţial de creştere ridicat. Este o perioadă foarte interesantă din punct de vedere investiţional, pentru investitorii de toate tipurile – fie că sunt la început, fie că au experienţă – deoarece condiţiile macroeconomice oferă volatilitate şi oportunităţi în piaţă”, spune Răzvan Topa, broker XTB România. În acest context, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica promit să aducă beneficii investiţionale, prima din perspectiva listării pe bursă, iar cea de-a doua din perspectiva planului de investiţii. Antreprenorul Marius Mihalca spune că energia rămâne în vizorul investitorilor care urmăresc cu precădere dividendele şi punctează că Fondul Proprietatea va încasa un venit nerecurent din vânzarea Hidroelectrica, fiind şanse mari să distribuie un dividend special. „Când analizez o acţiune, mă întreb, nu doar unde este acum, ci unde poate ajunge în cinci, zece, cincisprezece ani. Băncile sunt într-un con de umbră de mai bine de un an. Au obţinut rezultate bune în 2022 şi mă aştept la o inversare de trend până la finalul anului. Companii precum Banca Transilvania sau BRD ar trebui să fie în vizorul oricărui investitor”, adaugă Marius Mihalca. După o jumătate de an surprinzătoare, cu un interes semnificativ al investitorilor pentru tehnologie şi în special pentru inteligenţa artificială, Claudiu Cazacu, Consultant de Strategie la XTB România, atrage atenţia că pieţele şi-ar putea tempera entuziasmul pentru noile dezvoltări din sectorul IT, cu o perioadă de ajustări pentru unele dintre titlurile - motor ale acestui an (Google sau Microsoft). „Sectorul operatorilor din turism, cu sisteme de rezervări online, şi al liniilor aeriene (în SUA, alături de cele mai vizibile din segmentul low-cost din Europa) ar putea beneficia de apetitul ridicat pentru vacanţe şi destinaţii noi. În plus, titlurile din sectorul minier, pentru litiu, cobalt sau metale preţioase ar putea să fie abordate cu mai mult curaj”, punctează consultantul XTB România.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:29
_ Restaurantul Fara Preturi
ieri 21:59
_ Odiseea lui Sidney Homer
ieri 21:57
_ Este timpul să nu mai susținem Ucraina?
ieri 21:57
_ Varşovia va găzdui Supercupa UEFA din 2024
ieri 21:56
_ Căldarea economică care se profilează
ieri 21:55
_ Rickards: „Nu vine, este deja aici”
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 25 Sep 2023 18:49:00
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 25 Sep 2023 18:54:47
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 25 Sep 2023 19:01:14
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 25 Sep 2023 19:05:13
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 25 Sep 2023 19:08:10
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 26 Sep 2023 18:51:51
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 26 Sep 2023 18:53:00
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 26 Sep 2023 18:54:38
ieri 21:48
_Marius Tucă Show - 26 Sep 2023 18:56:18
ieri 21:48
_Marius Tucă Show - 26 Sep 2023 18:57:09
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 15:17:51
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 26 Sep 2023 12:35:21
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 26 Sep 2023 13:13:15
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 26 Sep 2023 13:33:57
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 26 Sep 2023 13:46:07
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 26 Sep 2023 14:17:50
ieri 21:48
_4 Media Info - 25 Sep 2023 18:12:56
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 26 Sep 2023 14:52:15
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 26 Sep 2023 15:19:32
ieri 21:48
_Stiri Negre - 26 Sep 2023 06:20:19
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu