09:03
Comentarii Adauga Comentariu

Miniștrii de externe din UE analizează, la Luxemburg, modalitățile de limitare a fluxurilor de migranți

Miniștrii de externe ai statelor din Uniunea Europeană analizează luni, la Luxemburg, modalitățile de limitare a fluxurilor migratorii prin cooperare cu țările nord-africane, cu un accent pe combaterea traficului ilegal și prevenirea deceselor în rândul migranților care încearcă să ajungă în Europa prin traversarea Mediteranei, transmite dpa.

În acest an aproximativ 88.000 de persoane au ajuns în Europa prin trecerea Mării Mediterane, în scădere cu 40% față de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Organizației Internaționale pentru Migrație.

Uniunea Europeană încearcă să obțină mai mult sprijin din partea statelor din Africa de Nord, unde se află majoritatea punctelor de plecare ale ambarcațiunilor cu migranți.

În luna iunie, liderii statelor UE au susținut ideea creării unor centre de debarcare în nordul Africii pentru migranții salvați pe mare. Nicio țară africană nu s-a oferit să găzduiască astfel de centre, deși Egiptul și Marocul au fost menționate ca posibili parteneri.

Înaltul comisar al ONU pentru refugiați, Filippo Grandi, și directorul Organizației Internaționale pentru Migrație, Antonio Vitorino, vor lua parte la reuniunea de la Luxemburg, în care va fi abordată și situația din Libia, important punct de plecare pentru migranți.

De asemenea, miniștrii vor adopta cadrul legal pentru sancționarea celor implicați în atacuri chimice, precum presupusul atac al forțelor guvernamentale siriene asupra orașului Douma, în luna aprilie, și atacul contra fostului agent dublu rus Serghei Skripal în Marea Britanie. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Utile: În corpul uman există un organ de care cercetătorii nu știau; Apa japoneză, soluția care te ajută să slăbești, să ai o imunitate de fier, o tensiune bună și un colesterol de invidiat

Tupeu nemărginit al Ambasadorul SUA: "Parlamentul a adoptat Legea offshore încălcând toate principiile transparenţei şi negocierii" Cu cine să negocieze măi Klemă Progresistă? Cu voi care vreți să ne luați petrolul pe NIMIC? Păi vi l-a dat deja...

Angela Merkel: Orice oportunitate trebuie folosită pentru încetarea tensiunilor între SUA și Iran

O forță paramilitară irakiană acuză Israelul de implicare într-un atac cu drone

Cum au propagat Pedofilia, în grup, cu proprii lor copii, progresiștii "Revoluției de la 1968". Spiegel Online "Revoluția sexuală și copiii, cum stânga progresistă a dus lucrurile mult prea departe". Copii mici jucau dezbrăcați jocuri sexuale cu adulți

Business report: Rompetrol s-a înscris la o licitație de nouă miliarde de lei lansată de Petrom; Donald Trump și premierul japonez Shinzo Abe au convenit principiile unui acord comercial; Autostradă construită în valuri

FRANCE 24: Donald Trump ridică din nou taxele pe produsele chinezești

Box feminin: Ionela Nane și Dana Borzei, învinse la debut la Europenele din Spania

"Fără Penalii" sunt PENALI. USR poreclită "Uniunea lui SOROS" face ravagii cu 11,7 milioane de lei bani publici primiți de firma lui Barna. Câte 33.000 de euro USR-iștilor de încredere dați de firma lui Dan Barna din banii statului și din bani europeni

VIDEO Autoritățile din Hong Kong au tras cu arma pentru prima dată de la începutul protestelor

Faze tari: Un cercetător francez a "spart" sistemul de vot electronic din Moscova; Cum au ajuns locuitorii unei străduțe din Paris să nu mai suporte străinii;

Emmanul Macron anunță că liderii G7 au fost de acord să ajute la rezolvarea situației din Pădurea Amazoniană

Fotbal: Vitoria Guimaraes, ținută în șah de Famalicao (1-1), în campionatul Portugaliei

Judecătoarea Dana Gîrbovan propune 12 obiective pentru "sporirea eficienței justiției și întărirea independenței acesteia".

Bancul zilei: Priorități

Un animal asemănător veveriței din "Epoca de Gheață", descoperit în Argentina

Știrile ProTV: Reacția amuzantă a soldaților francezi când o văd pe Melania Trump în aeroport. FOTO

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

LA REPUBBLICA: Liban: războiul dronelor

Tenis: Andreea Cristina Mitu a cucerit titlul ITF la Wanfercee-Baulet (Belgia)

Caru`cu vedete: Cristina Guță a băgat oficial divorț de Nicolae Guță; Kate Middleton este în topul celor mai populare figuri regale din Marea Britanie. I-a luat fața lui Meghan Markle

Tenis: Andreea Prisăcariu a câștigat al doilea titlu ITF consecutiv din carieră

Coaliția saudită a interceptat și distrus șase proiectile lansate de rebelii huthi din Yemen

Viorica Dăncilă este așteptată să trimită luni noile propuneri de miniștri la Palatul Cotroceni

Merkel: Orice oportunitate trebuie folosită pentru încetarea tensiunilor între SUA și Iran

Protestele violente au continuat și duminică la Hong Kong​

Departamentul de Stat: Mike Pompeo a exprimat susținerea SUA față de dreptul Israelului de a se apăra

Oficial francez: Franța a anunțat din timp restul statelor din G7 de vizita lui Javad Zarif

Financial report Britanicii refuză să plătească factura "divorțului" de UE - 39 miliarde de lire sterline. Primul hypermarket fără casieri din Franța

Subiectele zilei: Trump îi ia apărarea lui Kim Jong-un, după ce a testat un lansator de rachete; Ruptură în PSD. Viorica Dăncilă s-a răzgândit: n-a mai anunțat tandemul președinte-premier; Barna și Cosette Chichirău neagă că ar fi în conflict

Prognoza meteo: Temperaturi peste cele normale în septembrie / Cum va fi vremea în următoarea lună

Gimnastică ritmică: Denisa Mailat, locul al treilea în finala de la măciuci, la World Challenge Cup de la Cluj

Franța: Doi vizitatori și-au scrijelit numele pe spatele unui rinocer dintr-o grădină zoologică, provocând reacții de furie

Arabia Saudită a interceptat șase rachete lansate de rebelii houthi din Yemen (coaliția)

Discuții Dăncilă-Tăriceanu, luni, despre coalițe. ALDE decide apoi dacă face alianță cu Pro România

Canotaj: Două echipaje românești, calificate în semifinalele Campionatelor Mondiale

Fotbal Liga 1: FC Viitorul - FC Voluntari 4-0

Reuniune a G7 consacrată Africii: Macron și Merkel vor să întărească lupta antijihadistă în țările din Sahel

DigiSport: Gest tulburător! Motivul pentru care Sinisa Mihajlovic, diagnosticat cu leucemie, a plecat din spital după 40 de zile de chimioterapie

O companie japoneză a creat un nou aparat de zbor

Bacalaureatul de toamnă: Absolvenții susțin luni ultima probă scrisă, cea la alegere a profilului

Președinția franceză: Discuțiile cu șeful diplomației iraniene au fost "pozitive" și "vor continua"

Volei feminin: România a reușit a doua victorie la Campionatul European 2019

​Liga 1: Gaz Metan Mediaș vs FCSB 4-0 / Echipa lui Vintilă poate termina etapa pe ultimul loc, după a cincea înfrângere consecutivă

Atacuri israeliene în Siria: Mike Pompeo își exprimă sprijinul pentru dreptul Israelului de a se apăra

Donald Trump și-a exprimat dezamăgirea față de ultimele teste nord-coreene

Tenis: Mircea-Alexandru Jecan, la primul titlu ITF la simplu din carieră

Despre cauze ale problemelor actuale (I)

METEO #azi 26 august 2019: Caniculă și instabilitate atmosferică

Departamentul de Stat: Mike Pompeo a exprimat susținerea SUA față de dreptul Israelului de a se apăra

Vizita "surpriză" a ministrului de Externe iranian la summit-ul G7

În parcul ăsta vii să te plimbi şi să faci sex cu soţia altuia

Oamenii de afaceri din SUA cer marilor corporații să pună oamenii și planeta înaintea profitului

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Coaliția saudită a interceptat și distrus șase proiectile lansate de rebelii huthi din Yemen

Fotbal: Diego Fabbrini - Dinamo are calitate pentru a ieși din situația actuală

Șeful diplomației iraniene, în vizită-surpriză la Biarritz: Washingtonul susține că nu a fost avertizat, Berlinul pledează pentru dezescaladare

O lună de la dispariția Alexandrei Măceșeanu. Tatăl fetei de 15 ani: Așteptăm în fiecare zi să intre pe poartă

Peste 20 de copaci, doborâți de furtună pe carosabil și pe șase mașini în Capitală

Handbal feminin: CSM București a câștigat SuperCupa României


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 389, afisate in 7 pagini.