![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Situație ciudată după un incendiu în Suceava! Un pompier s-a intoxicat cu o substanţă misterioasă. Delira şi nu se mai putea ţine pe picioare![]() Situație ciudată după un incendiu în Suceava! Un pompier s-a intoxicat cu o substanţă misterioasă. Delira şi nu se mai putea ţine pe picioareUn pompier sucevean a ajuns în stare gravă la Institutul Fundeni, după ce s-a intoxicat cu o substanţă misterioasă în timpul unei intervenţii la un incendiu, anunță Antena 3 CNN. Substanţa periculoasă i-a distrus ficatul iar alţi doi colegi au avut nevoie de îngrijiri medicale. Martorii au povestit detalii şocante: pompierii delirau, aveau halucinaţii şi nu se mai puteau ţine pe picioare. Pe 23 mai, într-o comună din judeţul Suceava, un apel la 112 anunţa că o gospodărie este în flăcări. Şase pompieri au intervenit cu o autospecială. În timpul incendiului, pompierii au început să cadă unul câte unul. Trei dintre ei au avut nevoie de asistenţă medicală. Pe Răzvan Airinei, medicii de la Suceava l-au trimis la Institutul Fundeni pentru că îi ceda organismul. Bărbatul a fost internat cu insuficienţă renală şi ulterior a dezvoltat insuficienţă hepatică fulminantă. Colegii, rudele şi viitoarea soţie au început să facă apel în mediile de socializare pentru plasmă şi trombocite. Apel pentru un erou, despre care toţi scriu că a inhalat o substanţă toxică deosebit de periculoasă în timpul stingerii incendiului. De pe 23 mai, nimeni de la nicio instituţie nu a suflat o vorbă. În teorie, ar fi deschise mai multe anchete, mai ales că în incendiu a murit un cetăţean italian în vârstă de 74 de ani. Nimeni nu a cerut vreo analiză toxicologică amănunţită în cazul italianului, pentru a vedea dacă substanţa toxică inhalată de pompieri provine din gospodăria cuprinsă de flăcări. Unii localnici au relatat că cei trei pompieri aveau halucinaţii şi delirau. Unul dintre ei s-ar fi luat chiar la bătaie cu cadrele medicale la UPU Suceava. Până la această oră, nu se ştie cu ce substanţă s-au intoxicat pompierii.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 22:19
_ Globalismul este adevărata pandemie
ieri 20:38
_ Noua narațiune
ieri 20:18
_Marius Tucă Show - 21 Sep 2023 18:55:26
ieri 20:18
_Marius Tucă Show - 21 Sep 2023 18:56:23
ieri 20:18
_Marius Tucă Show - 21 Sep 2023 18:57:21
ieri 20:18
_Marius Tucă Show - 21 Sep 2023 18:59:16
ieri 20:18
_Marius Tucă Show - 21 Sep 2023 19:05:19
ieri 20:18
_Gold FM Romania - 21 Sep 2023 13:28:08
ieri 20:18
_Marius Tucă Show - 21 Sep 2023 19:08:59
ieri 20:18
_Gold FM Romania - 21 Sep 2023 14:50:17
ieri 20:18
_Marius Tucă Show - 21 Sep 2023 19:11:55
ieri 20:18
_Gold FM Romania - 21 Sep 2023 15:09:22
ieri 20:18
_Gold FM Romania - 21 Sep 2023 15:39:50
ieri 18:53
_ El Niño și La Niña: Despre ce este vorba?
ieri 18:01
_ Stock market closes on the red on Thursday
ieri 16:40
_ Merită Uniunea UAW o creștere uriașă
ieri 16:40
_ Mai greșit pentru mai mult timp
ieri 13:18
_Gold FM Romania - 21 Sep 2023 11:09:03
ieri 13:18
_Gold FM Romania - 21 Sep 2023 12:13:31
ieri 13:18
_Gold FM Romania - 21 Sep 2023 12:21:31
ieri 13:18
_4 Media Info - 21 Sep 2023 10:21:49
ieri 12:20
_ Polonia tocmai a torpilat NATO și Ucraina?
ieri 11:00
_ Curs valutar
ieri 09:19
_ Ileana CEPOI
ieri 09:17
_Stiri Negre - 21 Sep 2023 09:06:35
ieri 08:58
_Gold FM Romania - 21 Sep 2023 08:38:06
ieri 08:58
_Gold FM Romania - 21 Sep 2023 08:40:19
ieri 08:58
_Gold FM Romania - 21 Sep 2023 08:46:23
ieri 06:42
_ E vremea bunului simț pe net zero, Humza!
ieri 06:41
_ Spune-ți scuze și recunoaște-te, Celtic
ieri 06:19
_ Siria în pragul colapsului?
ieri 05:31
_ Cutremur cu magnitudinea de 2,8 în Buzău
ieri 04:19
_ Ucraina va crea un hub de cereale în Kenya
|
Comentarii:
Adauga Comentariu