![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Accident cu un vehicul militar pe Centura Capitalei![]() Accident cu un vehicul militar pe Centura CapitaleiAccidentul a avut loc sâmbătă, 27 mai, în jurul orei 15:27. „Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe DNCB, Splaiul Unirii, la intersecţie cu autostrada A2, s-a produs un accident rutier între mai multe autovehicule, printre care şi un vehicul militar. La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii rutieri din Popeşti Leordeni, care au constatat faptul că un autoturism a intrat în coliziune cu alte trei autoturisme, care se deplasau pe acelaşi sens de mers, împrejurare în care unul dintre acestea a intrat în coliziune cu o autospecială militară, care se deplasa din sens opus”, informează Poliţia judeţeană Ilfov. În urma accidentului, o persoană a fost rănită, fiind transportată de un echipaj medical la un spital din Bucureşti. Cei cinci şoferi implicaţi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. „Poliţiştii rutieri din Popeşti Leordeni efectuează activităţi specifice, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun”, precizează IPJ Ilfov.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:29
_ Restaurantul Fara Preturi
ieri 21:59
_ Odiseea lui Sidney Homer
ieri 21:57
_ Este timpul să nu mai susținem Ucraina?
ieri 21:57
_ Varşovia va găzdui Supercupa UEFA din 2024
ieri 21:56
_ Căldarea economică care se profilează
ieri 21:55
_ Rickards: „Nu vine, este deja aici”
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 25 Sep 2023 18:49:00
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 25 Sep 2023 18:54:47
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 25 Sep 2023 19:01:14
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 25 Sep 2023 19:05:13
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 25 Sep 2023 19:08:10
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 26 Sep 2023 18:51:51
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 26 Sep 2023 18:53:00
ieri 21:49
_Marius Tucă Show - 26 Sep 2023 18:54:38
ieri 21:48
_Marius Tucă Show - 26 Sep 2023 18:56:18
ieri 21:48
_Marius Tucă Show - 26 Sep 2023 18:57:09
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 25 Sep 2023 15:17:51
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 26 Sep 2023 12:35:21
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 26 Sep 2023 13:13:15
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 26 Sep 2023 13:33:57
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 26 Sep 2023 13:46:07
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 26 Sep 2023 14:17:50
ieri 21:48
_4 Media Info - 25 Sep 2023 18:12:56
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 26 Sep 2023 14:52:15
ieri 21:48
_Gold FM Romania - 26 Sep 2023 15:19:32
ieri 21:48
_Stiri Negre - 26 Sep 2023 06:20:19
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu