23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Ca la noi la nimeni. Statul lui Dragnea e majoritar dar se declară INCAPABIL. Guvernul a aprobat un proiect de OUG care va permite olandezilor de la Damen să conducă Șantierul Naval Mangalia, chiar dacă aceștia sunt acționari minoritari

​Guvernul a aprobat în ședința de miercuri un proiect de Ordonanță de Urgență care prevede exceptarea de la aplicarea legislației privind guvernanța corporativă a companiilor la care statul redevine acționar majoritar după ce a fost minoritar. Practic, potrivit actului normativ, într-o astfel de situație, statul, în calitate de acționar majoritar, poate încredința conducerea societății acționarului minoritar, dacă acestea deține capacitatea financiară și tehnică. Un astfel de caz este cel de la șantierul naval DMHI Mangalia, unde statul redevine acționar majoritar cu o participație de 51%, după ce olandezii de la Damen Shypyards Group cedează 2% din acțiuni.

Ministerul Economiei susține că prin OUG aprobat marți este corectat, de fapt, un vid legislativ. "Ordonanța de Urgență completează un vid legislativ ce nu a fost avut în vedere în anul 2011 când a fost elaborată OUG nr.109 și nici pe traseul din Legislativ al legii de aprobare din anul 2016 a OUG nr.109/2011. Lacuna legislativă privește situația companiilor la care statul român devine, din acționar minoritar, acționar majoritar. Actul normativ era necesar pentru situațiile viitoare în care se va dovedi necesară transformarea a participațiilor minoritare deținute în prezent de către statul român la unii agenți economici în participații majoritare la aceiași agenți economici, pentru protejarea unor interese naționale cu caracter strategic, de natură economică sau socială", se arată în comunicatul Ministerului Economiei.

Actul normativ permite încredințarea conducerii executive a societății, controlul managerial și/sau operațional către acționarul privat, după o analiză a Adunării Generale a Acționarilor în anumite condiții. O condiție este ca statul român să devină acționar majoritar, după ce a fost acționar minoritar. A doua condiție este ca acționarul privat să dețină capacitatea tehnică și financiară necesară dezvoltării companiei.

"Această opțiune a statului român nu contravine regulilor instituite de OECD și nu derogă de la principiile unui management privat profesionist, ci le întărește.
În acest context, investitorul privat este cel care asigură capital, know-how, tehnologie, comenzi și contracte, brand, etc. Eficiența unui operator economic depinde, în mod determinant, de performanța managementului acestuia, de corecta implementare în funcționarea societății a mecanismelor de bună guvernare. De aceea, actul normativ promovat de către Ministerul Economiei permite consolidarea societăților la care statul redobândește calitatea de acționar majoritar.

Încredințarea conducerii manageriale, care se face de către Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) poate fi revocată tot de către AGA dacă se dovedește că performanța societății nu se păstrează sau scade capacitatea tehnică și/sau financiară a companiei, adică dacă nu mai sunt îndeplinite condițiile în care a fost acordată încredințarea managementului", se mai arată în comunicatul Ministerului Economiei.

Reamintim că în primăvară Ministerul Economiei a negociat cu olandezii de la Damen asupra pachetului majoritar de acțiuni de la șantierul naval Șantierul DMHI Mangalia. Statul român a renunțat să-și exercite dreptul de preempțiune asupra participației de 51%, scoasă la vânzare de coreeni de la Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering. În schimb, a acceptat să fie preluată de olandezii de la Damen Shypyards Group, care ulterior vor ceda gratuit 2% din pachetul de acțiuni către statul român, acționar minoritar cu 49%. După ce va primi gratuit încă 2%, statul român redevine acționar majoritar. Structura de acționariat rezultată în urmă asocierii: 51% Șantierul Naval 2 Mai S.A, societate controlată de Ministerul Economiei, și 49% Damen Shipyards Group.

Aceste negocieri au avut loc după ce în luna ianuarie, Guvernul a decis că statul român să-și exercite dreptul de preempțiune asupra pachetului de acțiuni de 51% de la șantierul naval Mangalia pe care coreenii de la Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering l-au scos la vânzare. Problema era că acest drept de preempțiune a fost exercitat cu întârziere, chiar în plină tranzacție între coreeni și olandezii de la Damen Shipyards Group, cel mai mare constructor naval din Olanda.

În noiembrie, Damen anunțase că a încheiat deja un contract cu Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering (DSME) pentru achiziționarea cotei sale de 51% de la Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI). Olandezii ar fi urmat să cumpere acțiunile pentru 26 de milioane de dolari.

Însă tranzacția nu a mai fost finalizată în condițiile în care în ianuarie, Guvernul a anunțat că statul vrea să-și exercite dreptul de preempțiune. După această decizie din ianuarie, mult timp activitatea șantierului a fost blocată. Această în condițiile în care este o companie aflată în pragul falimentului, cu pierderi de aproape sute de milioane de lei și datorii de peste 5 miliarde lei.

Ulterior, statul român, prin Ministerul Economiei, a purtat negocieri cu olandezii de la Damen pentru acel pachet de 51%.


(Hotnews)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

MINCIUNA DE LA NOTRE DAME. Internauții Francezi au demontat printr-un simplu experiment MINCIUNA autorităților franceze cu focul "accidental". Lemnul de stejar NU arde în Vâlvătăi...chiar supus la o flacără accidentală relativ mare

De-ale Progresismului - După ce a ajuns președinte in serial pentru că a luptat împotriva corupției....a ajuns președinte și in realitate spunând că va lupta împotriva corupției....lumea a confundat serialul cu realitatea și l-a ales președinte

PAŞTE 2018. Friptură de miel la cuptor, aşa cum o face Horia Varlan

#euromania. Primarii marilor orașe din Transilvania vor în Parlamentul European

Filmul porno pentru care o elevă din Iași a plătit 150 de lei. Tânăra a regretat că s-a lăsat filmată în ipostaze indecente

Sonda spațială InSight a detectat un posibil cutremur pe Marte

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

Ministrul Cercetării îl atacă pe fizicianul Cristian Presură: "Cercetătorul vieții... de ce n-a mai publicat mare lucru de prin 2003" / "Asociația Doi Mici și-un Sfert a devenit deosebit de agitată"

Simona Halep a revenit în țară! Întrebarea la care nu a vrut să răspundă și a făcut-o să plece nervoasă de la aeroport

Au dat foc la Notre Dame în Săptămâna Mare a Catolicilor. 875 de atacuri împotriva bisericilor, anul trecut. 5 biserici catolice vandalizate în februarie 2019 în doar o săptămână. Pe 17 Martie 2019, Biserica Saint Suplice A FOST INCENDIATĂ INTENȚIONAT.

Mircea Badea, atac la adresa Simonei Halep și a colegelor din echipa de Fed Cup: "Să vă dau răspunsul la întrebarea pefect cretină 'De ce România a pierdut cu Franța?'"

Luptător MMA și candidat britanic la europarlamentare, forțat să demisioneze după afirmații defăimătoare la adresa ROMÂNILOR din Londra | FOTO

Atacurile din Sri Lanka: Războiul Sfânt pe care nu vrem să-l vedem

Andrei Caramitru, reacție nervoasă după adoptarea codurilor penale: Grijania voastră de nenorociți! S-au "scăpat" și albit, în bloc

EUObserver: Planul lui Trump pentru Israel va "testa" fermitatea UE

EXCLUSIV | Un sfert de oră alături de Costel Gâlcă la Vejle. Gândurile tehnicanului transmise dintre fiorduri. Ce se întâmplă cu stadionul unde Steaua a început povestea Cupei Campionilor Europeni

Băsescu preconizează activarea Articolului 7 din Tratatul de la Lisabona: Ăsta da succes. Am înfrânt!

Digisport: Cum a fost găsită Simona Halep în vestiar, după întâlnirea cu Franța. "Niciodată nu am văzut-o așa!"

Business report: Cum i-a mințit statul pe contribuabili că vor primi bonificații dacă-și plătesc integral contribuțiile; Românii sunt printre cei mai harnici angajați din lume; Impozite și taxe locale majorate în București

Incredibil! Ajax vrea să cumpere de la Real, madrilenii acceptă mutarea. Pentru ce sumă se semnează actele

Simona Halep a revenit în țară! Întrebarea la care nu a vrut să răspundă și a făcut-o să plece nervoasă de la aeroport

Cine este Bogdan Licu, cel care preia funcția de procuror general interimar

WTA Istanbul: Ana Bogdan, calificată în optimi după ce Kirsten Flipkens a abandonat în setul al doilea

UPDATE Bacău: Fetița de 2 ani, dispărută marți, a fost găsită pe un câmp

Olt: Nouă garsoniere dintr-un bloc din Balș, afectate de o explozie; două persoane, transportate la spital

Subiectele zilei: Respingerea remanierii: cine pierde și cine câștigă?/ Care este planul B al PSD; "Vestele albastre": Oamenii care au bătut țara pentru 2 lei pe oră în plus la salariu

Meteo #azi 24 aprilie: Vremea se încălzește/ Praf saharian în vest, nord-vest și la munte

Juventus nu mai lasă nimic la voia întâmplării! Promite o vară cu transferuri de senzație: 7 staruri care i se pot alătura lui Cristiano Ronaldo

Vești îngrijorătoare: Boomul industrial din zona euro a luat sfârșit. Previziune sumbră despre viitor

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Singurul PSD-ist care a votat împotriva Codului de procedură Penală: A fost o eroare a sistemului electronic. I-am explicat liderului de grup, mi-am cerut scuze

Norul de praf saharian, în România. Oamenii postează IMAGINI cu autoturismele pline cu praf roșu: "Nu e de la poluare"/ "Nu par a fi stropi de ploaie"

Întreruperea serviciilor de internet și TV în Sectorul 4: Primăria susține că vina este exclusiv a furnizorilor care nu și-au coborât cablurile în subteran, deși au fost informați

Kim Jong Un a sosit la Vladivostok, sperând într-un summit 'încununat de succes și util' cu Putin

​VIDEO Cum arată trenul lui Kim Jong Un și de ce dictatorilor nord-coreeni le place să călătorească pe calea ferată

Episcopul Hușilor: Trăim vremurile unui totalitarism al progresiștilor, care aruncă la coșul de gunoi al istoriei valorile tradiționale

MAI: Ministrul Carmen Dan nu dorește desființarea DGA prin procesul de reorganizare

Guvernul va adopta o nouă Lege a turismului/ Ce tip de sistem informatic vor să implementeze autoritățile

Cei mai mulți dintre atacatorii din Sri Lanka aveau studii superioare și conexiuni în străinătate / Posibil atacatori înarmați, încă în libertate

Vizita Papei Francisc la Blaj: Episcop: Trei trenuri, închiriate de Episcopia Greco-Catolică de Cluj pentru transportul pelerinilor

Un nou derapaj, marca Andrei Caramitru: "Locul vostru, borfașilor de la PSD/ALDE/UDMR, este la pușcărie sau în exilunde să muriți de foame"

Turneul Campionilor ATP se va muta din 2021 la Torino

Cornel Dinu, detalii incredibile despre noul stadion al lui Dinamo: "E o mare greșeală să se facă acolo! Sunt interese imobiliare, se vrea construirea unui zgârie-nori, că e în centru și se vinde cu 2.500 de euro metrul pătrat"

Premierul Scoției vrea organizarea unui nou referendum de independență până în mai 2021

Ce măsuri a luat Ministerul Educației după eroarea din subiectele la română de la simularea evaluării naționale

China: Fostul șef al Interpol, Meng Hongwei, arestat pentru luare de mită, anunță autoritățile

Orban, despre modificarea codurilor penale: PSD-ALDE brevetează miercurea neagră ca să-l scape pe Dragnea de condamnare. Un motiv în plus ca lumea să meargă la referendum

VIDEO Rusia a lansat un submarin nuclear, denumit "monstrul marin"

Italia: Guvernul aprobă, după o ședință furtunoasă, planul de creștere economică

Băsescu: Dragnea și Tăriceanu duc un adevărat război pentru a pune sub control politic justiția / Nu mai este mult și vor "reuși" activarea Articolului

Știrile ProTV: Primele imagini cu Kim Jong-un, din timpul vizitei în Rusia. A fost primit cu pâine și sare

Timiș: Trafic blocat pe tronsonul autostrada A1, Timișoara-Lugoj, în urma unui accident între două autotrenuri

Actorul Jussie Smollett, care și-a înscenat un atac rasist, dat în judecată chiar de complici | VIDEO

Tenis: Ana Bogdan, calificată în optimi la Istanbul (WTA) după abandonul belgiencei Flipkens

VIDEO RB Leipzig, în premieră în finala Cupei Germaniei (3-1 cu Hamburg SV)

EXCLUSIV | Ilie Năstase anunță mutarea turneului WTA de la București! Unde ar urma să se desfășoare competiția: "Ar fi ideal să-l ducem acolo"

Bancul zilei: Un bun creștin

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 aprilie

Alexandra Cadanțu, calificată în sferturile turneului de la Anning (125K)

CSALB: O doamnă din Maramureș a obținut ștergerea unei datorii de peste 44.000 euro după ce a negociat cu banca


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1704, afisate in 29 pagini.