00:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ Tranzacţie de 4 miliarde de dolari care ar putea schimba şi piaţa pharma din România

Tranzacţie de 4 miliarde de dolari care ar putea schimba şi piaţa pharma din România

Polpharma, cel mai mare producător de medicamente din Polonia, lucrează la o ofertă de preluare de 4 miliarde de dolari a rivalului ceh Zentiva, cerându-le în acelaşi timp investitorilor să se alăture proceselor de licitaţie în schimbul unei participaţii minoritare la Advent International.

Discuţiile dintre Polpharma şi potenţialii parteneri se află la început, iar compania poloneză încă nu a decis cum va structura modelul comun de licitaţie, conform unor surse citate de agenţia de presă Thomson şi de ZF.

Reuters, care menţionează că acordul nu este sigur. Zentiva este listată la Bursa de la Bucureşti având o capitalizare de 1,7 miliarde de lei.

Marţi după-amiază acţiunile SCD scădeau cu aproape 1% pe tranzacţii de circa 8.500 de lei, fiind una dintre cel mai puţin tranzacţionate companii pe fondul unui free float foarte scăzut de doar 4%. Zentiva este unul dintre cei mai mari producători de medicamente din România, înregistrând în primele nouă luni din 2021 afaceri de 503 mil. lei şi un profit net de 48 milioane de lei.

Compania este controlată în proporţie de 95% de Zentiva Praga. Ştirea unei posibile achiziţii vine după ce, anul trecut, Advent a respins propunerile mai multor bănci pentru o ofertă publică iniţială (IPO) a Zentiva, în contextul în care listările la bursă au încetinit în a doua jumătate a anului trecut. Polpharma are nevoie de o firmă puternică de private equity pentru a finanţa oferta, care ar evalua Zentiva la 3 – 3,5 miliarde de euro (4 mld. dolari).

Compania a angajat deja gigantul bancar J.P. Morgan pentru a-i selecta potenţialii investitori. Un reprezentant al Polpharma a spus că societatea se află într-o căutare „constantă de obiective de achiziţii şi oportunităţi de parteneriat, atât în propriul său teritoriu, cât şi în afara acestuia”.

Mai multe firme de private equity au plătit sume consistente pentru a prelua portofoliile unor mari companii farmaceutice în ultimii ani, jucând un rol cheie în crearea unor jucători majori ai industriei pharma. Piaţa medicamentelor generice poate creşte de la 411,6 miliarde de dolari în 2020 la 650,3 miliarde de dolari în 2025, plus 58%, arată un studiu realizat de grupul de cercetare BCC Research.

În 2018, firma americană de private equity Advent a cumpărat Zentiva, care produce o gamă largă de medicamente generice, de la gigantul farmaceutic francez Sanofi, într-o afacere de 1,9 miliarde de euro.

Medicamentele Zentiva sunt vândute în peste 40 de ţări, compania cu sediul în Praga având unităţi de producţie în Republica Cehă, India şi România.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Klaus Iohannis a dat undă verde: legile promulgate în 23 mai

_ Rusia mută greu - va pune în funcţiune aproximativ 50 de noi rachete intercontinentale de generație nouă (Video)

_ FT: Epocă de aur a globalizării, care a durat trei decenii, riscă să se încheie

_ Pista Grand Canyon din pădurea tropicală Blue Mountains cu cascade ascunse: bijuterie de călătorie ascunsă

_ DOCUMENT - Guvernul se pregătește pentru o penurie alimentară: cere comercianților să trimită stocurile deținute

_ Pugiliştii români de la Campionatele Europene de box vor avea adversari din Slovacia, Ucraina și Serbia, în primul tur al competiţiei

_ Discuţii în culise pentru majorări de taxe sau impozite noi. Ce face Guvernul şi ce a făcut BNR

_ Simona Halep se menţine pe locul 19 în clasamentul WTA. Clasamentul la zi

_ În cealaltă între Turia Pitt și Beck Zemek, Celebrity Apprentice

_ Regina lacurilor! Filmele de acasă dezgropate o arată pe Majestatea Sa în tinerețe, zbătându-se cu familia

_ Adam Cooney spune că fanii părăsesc AFL pentru că s-au săturat de reguli și apeluri stupide

_ Liga I: FCSB - CFR Cluj 3-1, în play-off

_ Ion Cristoiu: De ce s-a renunţat peste noapte la Operaţiunea Termopile de la Azovstal?

_ Newcastle încă se luptă pentru a debarca Sven Botman

_ Autorul libian Mohamed Alnaas a câştigat Premiul Internaţional pentru Ficţiune Arabă

_ Pep Guardiola, campion al Angliei pentru a patra oară cu Manchester City: Aceşti băieţi sunt legende

_ Park Chan-wook, regizorul sud-coreean care s-a remarcat cu 'Old Boy', pe covorul roșu de la Cannes

_ Michael Dobson, directorul Institutului Shakespeare de la Stratford-upon-Avon, a primit premiul Premiul Internaţional Shakespeare, ediţia a VII-a

_ O inimă de România în mijlocul Vienei. De ce aleg mii de români să se trateze la Wiener Privatklinik?

_ Liga I - rezultatele etapei a zecea din play-off şi clasamentul

_ Awkwafina poartă o rochie în dungi modestă când participă la Gala 2022 a Societății Asia de Sud din California

_ Bucureştiul urmează să încheie un acord de înfrăţire cu Tbilisi

_ Nicuşor Dan: Dezvoltarea sportului de masă este o necesitate. Sportul înseamnă sănătate, disciplină, spirit de echipă, gestionarea situaţiilor limită

_ VIDEO Președintele Poloniei, mesaj de susținere: Lumea liberă are chipul Ucrainei

_ Cubanezul Andy Diaz a stabilit cea mai bună performanţă mondială a anului la triplusalt

_ Bolnavii de cancer mai au un chin de îndurat. Cel mai mare spital de oncologie din țară, fără apă caldă pentru șapte zile

_ În timp ce Europa încearcă să renunțe la petrolul rusesc, o importantă țară membră crește importurile

_ O carte pe zi: „El Camino. O zi, o poveste”

Oficialii cambodgieni roagă publicul să nu mai culeagă „plante de penis”

_ Lady Victoria Hervey își prezintă silueta senzațională într-o rochie neagră decupată la Cannes

_ Când copilul pune mâna pe telefonul mamei - Un puști de 2 ani a comandat zeci de cheeseburgeri și a lăsat și un bacșiș generos

_ Liverpool 3-1 Wolves: echipa lui Jurgen Klopp vede titlul scăzând la Anfield, în ciuda victoriei

_ Lioness lansează o versiune cu buget de 69 USD a fustei micro Miu Miu de 3.000 USD

_ Patru membri ai unui grup media, arestaţi în Etiopia

_ Prof Michael Dobson physically receives International Shakespeare Award, VIIth edition

_ Războiul din Ucraina, ziua 89. Rusia ar vrea reluarea negocierilor. Ucraina avertizează că nu va accepta pierderi teritoriale

_ Locuitorii din Cernihiv își amintesc de doborârea dramatică a avionului de luptă rusesc

_ Accident pe DN7 - O femeie şi un copil au fost răniţi

_ Monorailul din Sydney a fost abandonat de ani de zile - iată cum este înăuntru

_ Se complică și mai mult situația - India frânează livrările de oțel către Europa

_ Ucraina refuză concesiile, în timp ce ruşii atacă în est şi sud

_ Prizonierii ucraineni, ținuți în condiții de lagăr nazist: rușii îi folosesc pe post de scut uman

_ Ministru francez, despre aderarea Ucrainei la UE: Probabil peste 15 sau 20 de ani

_ Emmy Rossum sfârâie în timp ce merge fără sutien în costum pantaloni roz în timp ce promovează mini serialul Angelyne

_ Joe Manganiello îl leagăn pe drăguțul cățeluș Bubbles în timp ce iese la plimbare în zona SoHo din New York City

_ DANIEL JOHNSON : Rise of the Left și gafe Down Under din care Boris Johnson trebuie să învețe

_ Maren Morris cântă o melodie de la Wicked în timp ce filmează o „fotografie de probă pentru audiția mea personală”

_ Ghicitoarea lui Sue Gray raportează ofițer de presă care a fost mutat după scurgeri de informații și briefinguri groaznice

_ Proprietarii de Wrexham, Ryan Reynolds și Rob McElhenny, prinși de o decizie de ofsaid la finala FA Trophy

_ Personalul KPMG este sfătuit să nu vorbească despre excursii la schi sau școli private în încercarea de a spori incluziunea

_ Jill Biden vizitează același spital de copii din Costa Rica pe care l-a vizitat John F. Kennedy în 1963

_ Economistul Mircea Coșea: sunt foarte multe pericole, multe probleme urgente

_ Variola maimuţei o ia pe urmele COVID - Infecția s-a semnalat deja în 14 țări

_ Această umbrelă de soare de grădină rabatabilă elegantă este la vânzare la prețul de 40 GBP, astfel încât să puteți păstra oaspeții răcoriți în această vară

_ Modelul Megan Gale revine la actorie cu un rol în filmul Three Thousand Years of Longing

_ Davos 2022: Războiul din Ucraina este în fruntea agendei pe măsură ce Forumul Economic Mondial revine

_ Cinci motive pentru care angajaţii români nu vor să se întoarcă la birou

_ Man City și-a păstrat coroana în Premier League datorită zgomotului pe terenul de antrenament și geniului individual

_ Ronna McDaniel �ncă nu este pregătită pentru postul � Nu ia �n serios integritatea electorală � REFUZĂ să menționeze �2000 Mules� la FOX News (VIDEO)

_ Numărul persoanelor strămutate depășește 100 de milioane pentru prima dată, spune ONU


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1350, afisate in 23 pagini.



ieri 00:12