Calendarele din Mesopotamia

Calendarul Sumerian

În Mesopotamia, anul solar a fost împărțit în două sezoane, "vara", care cuprindea recoltele de orz în a doua jumătate a lunii mai sau la începutul lunii iunie și "iarna", care corespundea aproximativ cu toamna-iarnă de astăzi. Se numărau trei sezoane (în Asiria) și patru anotimpuri (în Anatolia), însă în Mesopotamia bipartiția anului părea naturală.

Mai târziu c. 1800 î.Hr prognozele pentru aprovizionarea și bunăstarea orașului Mari, de pe mijlocul Eufratului, se făceau pe timp de șase luni.

Lunile Sumeriene începeau la prima vizibilitate a Lunii Noi, iar în secolul al VIII-lea î.Hr., astronomii raportau încă această observație importantă regilor asirieni.

Numele lunilor diferea de la oraș la oraș, și chiar în același oraș sumeric din Babilonia, o lună putea avea mai multe nume, nume derivate din festivaluri, din sarcinile periodice (de exemplu, tunderea oilor), sarcini efectuate de obicei în luna respectivă, și așa mai departe, conform nevoilor locale.

Pe de altă parte, încă din secolul al 27-lea î.Hr., sumerienii au folosit unități de timp artificiale referindu-se la funcția unui înalt funcționar - de exemplu, referindu-se la ziua a N-a de la reluarea mandatului lui PN, guvernator.

Administrația sumeriană avea nevoie, de asemenea, de o unitate de timp care să cuprindă întregul ciclu agricol; de exemplu, de la livrarea orzului nou și până la decontarea conturilor pertinente la următoarea recoltă. Acest exercițiu financiar începea aproximativ la două luni după tăierea orzului.

Pentru alte scopuri, un an nou începea înainte sau după recoltare. Acest an fluctuant și discontinuu nu a fost suficient de precis pentru o contabilitate meticuloasă a scribilor sumerieni, care până în anul 2400 î.Hr., au ajuns totuși să folosească deja, anul schematic de 30 zile x 12 luni = 360 de zile.

În același timp, ideea unui an regal a luat forma exactă, Anul Nou începând probabil, în timpul recoltei de orz, când regele sărbătordea Noul An (agricol), oferindu-le primele fructe zeilor în așteptarea binecuvântărilor lor pentru Noul An.

Când, în cursul aceslui an, se petrecea o anumită reușită regală (cucerire, construcție de temple etc.), se demonstra că soarta s-a stabilit a fi favorabilă de către puterile celeste, și anul era numit în consecință; de exemplu, un an se numea, anul în care a fost construit "templul din Ningirsu".

Până la numirea altui an, un an era descris ca fiind anul "de după anul numit (după un asemenea eveniment)".

Folosirea formulelor cu date, a apărut ulterior, când aceste denumiri ale anilor au fost înlocuite în Babilonia prin numărarea anilor fiecărei domnii regale începând din secolul al XVII-lea î.Hr.

Utilizarea calculului lunar a început să prevaleze în secolul 21 î.Hr. Anul lunar probabil, și-a datorat succesul său progresului economic.

Un împrumut de orz putea fi măsurat la împrumutător că trebuia plătit la aria viitoare de la anul viitor. Utilizarea mai largă a argintului ca standard de valoare a cerut condiții de plată mai flexibile. Un bărbat care angajase un slujitor în luna Lunară de Kislimu, timp de un an, știa că angajamentul se va încheia la întoarcerea aceleiași Luni, fără a număra zile sau perioadele de serviciu între aceste două date.

În orașul Mari în jurul anului 1800 î.Hr., alocațiile de hrană erau deja calculate pe baza lunilor de 29 și 30 de zile.

Calendarul Babilonian

În secolul al XVIII-lea î.Hr., Imperiul Babilonian a standardizat anul prin adoptarea calendarului lunar al orașului sacru sumerian Nippur. Puterea și prestigiul cultural al Babilonului au asigurat succesul anului lunar, care a începea pe 1 Nisanu, în primăvară.

Când, în secolul al XVII-lea î.Hr., datarea prin anii regali a devenit obișnuită, perioada dintre ziua încoronării și următorul, 1 Nisanu, fost descrisă drept "începutul regelui PN", iar anii regali au fost numărați de la acest 1 Nisanu.

A fost necesar ca anul lunar de aproximativ 354 de zile să fie adaptat mai apoi la anul solar (agricol) de aproximativ 365 de zile. Acest lucru a fost realizat prin utilizarea unei luni intercalate. Astfel, încă din secolul al XXI-lea î.Hr., apare în surse un nume special pentru luna intercalată "iti dirig".

Intercalarea a fost operată inițial, în mod întâmplător, în funcție de nevoile reale sau imaginare, și fiecare oraș sumerian a introdus luni intercalate după propria voință; de exemplu, un oraș a introdus 11 luni în 18 ani iar altul 2 ă luni în același an.

Ulterior însă, imperiile au centralizat această intercalare, și până în anul 541 î.Hr., intercalarea a fost proclamată prin "fiat" (decret) regal.

Un tăbliță cuneiformă din jurul anului 1000 î.Hr. afirma că dacă luna nouă se afșă în Pleiade la începutul anului, atunci e nevoie să intercalăm o lună în acel an.

Sub regii babilonieni de la mijlocul secolului al VIII-lea, BCE, noul an a fost mutat până în luna în care a urmat echinocțiul de primăvară (numit Nisanu ).

Babilonienii au fost primii care au folosit o săptămână de șapte zile. Cu toate acestea, săptămânile lor au fost subdiviziuni ale lunii; acestea nu s-au extins de la o lună la alta cum fac săptămânile acum în calendarul nostru.
Acest lucru poate reprezenta o modalitate de a marca sferturile fazelor Lunii (29,53 zile ÷ 4 = 7,3825 ≈ 7 zile).

Numele lunilor babiloniene erau: Nisanu,
Ayaru,
Simanu,
Du'uzu,
Abu,
Ululu,
Tashritu,
Arakhsamna,
Kislimu,
Tebetu,
Shabatu și
Adaru.

Introducerea Ciclului Metonian

În aceste secole mai târziu, ca înțelegerea preoților astronomiei a fost îmbunătățită modele recunoscute în ciclul de ani care necesită luni intercalate. Această Metodă Ciclică de 19 ani, numită după astronomul grec Meton din Atena, care i-a descris funcția în sec V î.Hr., a ca o a treisprezecea lună a anului să fie adăugată în plus în anii
3, 6, 8, 11, 14, 17, și 19 dintr-un ciclu de 19 ani:
1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19

Îmbunătățirea cunoștințelor astronomice a făcut posibilă regularizarea intercalării; și, sub regimul persan (circa 380 î.Hr.), calculatoarele babiloniene au reușit să calculeze o echivalență aproape perfectă într-un ciclu lunisolar de 19 ani (de 235 de luni) cu intercalări lunare în anii 3, 6, 8, 11, 14, 17, și 19 din ciclu. Ziua noului an (Nisanu 1) a oscilat de acum în jurul valorii echinocțiului de primăvară, într-o perioadă de 27 de zile.

În toți acești ani, cu excepția celui de-al 17-lea an, se intercala o lună în plus, după cea de-a 12-a lună Adaru și ea a fost numită Adaru II. În al 17-lea an, care, de asemenea a fost anul ciclului care a început cel mai apropiat de echinocțiu, luna intercalată era pusă după ultima lună Ululu și a fost numită Ululu a II-a.

Luna Adaru a fost intercalată de șase ori în cadrul ciclului de 19 ani, dar niciodată în anul care a fost al 17-lea al ciclului, atunci când a fost introdusă luna Ululu a II-a.

Pentru studiile astronomice și calendaristice , ciclul metonic sau Enneadecaeteris (de la greaca veche : Éνneακαιεκατηγορία , "nouăsprezece ani") este o perioadă foarte apropiată de 19 ani, care este aproape un multiplu comun al anului solar și al lunii sinodice (lunare).

Astronomul grec Meton din Atena (secolul V î.Hr.) a observat că o durată de 19 de ani, este aproape egală cu 235 luni sinodale (luni măsurate între două faze identice ale Lunii), și că rotunjită la zile întregi, această perioadă este de 6.940 de zile. Diferența dintre cele două perioade ( 19 ani solari minus 235 de luni sinodie) este de numai câteva ore, în funcție de definiția anului.

Prin urmare, Meton a propus intercalarea pe parcursul a 19 ani a încă 7 luni suplimentare (235 de luni sinodale = 19 ani × 12 luni + 7 luni intercalate), pentru a sincroniza din când în când calendarul solar cu cel lunar.

Astfel, calendarul babilonian a păstrat până la sfârșit un vestigiu al bipartiției originale a anului natural în două sezoane, la fel cum lunile babiloniene au rămas până la sfârșit cu adevărat lunare și începeau întotdeauna atunci când Luna Nouă era prima dată văzută seara. Ziua începea la apus. Ceasurile solare și Ceasuri cu apă au servit la număratul orelor.

Influența Calendarului Babilonian s-a făcut simțită în numeroasele obiceiuri și uzanțe ale vecinilor săi și ale statelor vasale, multă vreme după ce Imperiul Babilonian, a fost urmat de alții cuceritori în acea zonă.

În special, calendarul evreiesc a folosit până la date relativ târzii, sisteme similare de intercalare a lunilor, a folosit aceleași nume ale lunilor precum și alte detalii (a se vedea, Calendarul evreiesc).

Adoptarea evreiască a obiceiurilor calendarului babilonian datează din perioada exilului babilonian din secolul al VI-lea î.Hr.

Alte calendare folosite în Orientul Apropiat antic

Asirienii și Hitiții

Asirienii

Despre calendarele altor popoare din vechiul Orient Aproapiat, se cunosc foarte puține lucruri. Astfel, deși sunt cunoscute numele tuturor sau a câtorva luni, ordinea lor nu este cunoscută. Lunile erau probabil peste tot lunare, dar dovezile pentru intercalare, lipsesc adesea; așa e, de exemplu, situația din Asiria.

Pentru contabilitate, asirienii au folosit, de asemenea, un fel de săptămână, de cinci zile, după cum se pare, că e identificată de numele unui oficial oficial. Astfel, un împrumut putea fi făcut și dobânda putea fi calculată pentru mai multe săptămâni în avans, independent de variațiile anului civil.

În orașul Ashur, anii purtau numele oficialului ales pentru anul respectiv; eponimul său era cunoscut ca limmu. Până în jurul anului 1070 î.Hr., data de instalare nu a fost fixată în calendar. De la aproximativ 1100 î.Hr., cu toate acestea, acest obieci a început să fie utilizat.

Calendarul Hitit

Calendarul Imperiului Hititic este cunoscut chiar și mai puțin. La fel ca în Babilonia, prima lună a hitițiloe, un popr indo-european, a fost aceea a primelor fructe și, la început, zeii îi determinau soarta.

Iran

În timpul perioadei de cucerire a Babilonului în 539 î.Hr., împărații persani au aplicat standardul calendaristic ciclic babilonian în întregul Imperiu Persan, de la Indus până la Nil. D

ocumentele aramaice din Egiptul Persan, de exemplu, poartă date babiloniene pe lângă cele egiptene. În mod asemănător, anii regali au fost socotiți în stil babilonian, de la Nisanu 1. Probabil, însă, că la curtea însuși numărarea anilor regali începea cu ziua aderării.

Seleucizii și, ulterior, conducătorii parțieni ai Iranului au menținut calendarul babilonian. Administrația fiscală din nordul Iranului, din secolul I î.Hr. cel puțin, a folosit denumiri zoroastriene de luni și zile în documentele din Pahlavi (limba iraniană a Persiei Sasaniene).

Originea și istoria anului calendaristic zoroastrian, de 12 luni de 30 de zile, plus cinci zile (adică, de 365 de zile), rămân necunoscute. Unii văd o influență a calendarului egipteam.

Acest an a devenit oficial în timpul dinastiei sasaniene, de la aproximativ 226 d.Hr. până la cucerirea arabă din 621.

Arabii au introdus anul lunar musulman, dar persanii au continuat să folosească anul solar sasanian, care în 1079 a devenit egal cu anul iulian prin introducerea anului de salt.

(Fluierul)