23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Federaliștii progresiști de la UE, împart banii pe criterii progresiste. Comisia Europeană, acuzată că dă dovadă de lipsă de transparenţă privind viitorul buget al UE

Europarlamentari au acuzat miercuri Comisia Europeană că dă dovadă de lipsă de transparenţă în prezentarea propunerilor privind viitorul buget al Uniunii Europene, în sensul că executivul comunitar ar ascunde adevărata anvergură a diminuării avute

Europarlamentari acuză Comisia Europeană că ascunde adevărata anvergură a posibilei reduceri a fondurilor europene în viitorul buget al UE. 'Propunerea Comisiei este o poveste frumoasă, dar nu una adevărată', a spus în faţa presei eurodeputata socialistă Isabelle Thomas, co-raportoare a Parlamentului European pentru cadrul bugetar multianual al UE pentru perioada 2021-2027.

Aceeaşi nemulţumire a fost exprimată şi de eurodeputatul Jan Olbrycht, membru al grupului PPE şi de asemenea co-raportor pentru acest dosar. 'Nu suntem mulţumiţi, mai ales atunci când cifrele nu reflectă acelaşi tablou pe care l-a prezentat Comisia', a spus el referindu-se la propunerile prezentate de Comisia Europeană pe 2 mai, care prevăd pentru viitorul buget multianual al UE o diminuare cu 5% a fondurilor alocate politicii agricole comune şi cu 7% a celor alocate politicii de coeziune.

Conform unei analize a serviciilor Parlamentului European, diminuarea fondurilor avută în vedere pentru politica de coeziune ar fi pe ansamblu de 10%, însă această reducere ar ajunge la 45% pentru fondurile alocate ţărilor cele mai puţin dezvoltare ale UE.

Cât despre politica agricolă comună, diminuarea fondurilor alocate acesteia este estimată de aceleaşi servicii la peste 15% - respectiv peste 10% pentru plăţile directe către agricultori şi peste 25% pentru fondurile consacrate dezvoltării rurale.

Evaluarea diferită a Parlamentului European faţă de cea a Comisiei Europene rezultă din metodologii de calcul diferite. De exemplu, eurodeputaţii consideră că efectele inflaţiei nu ar trebui incluse în compararea actualului buget (2014-2020) cu cel viitor (2021-2027). De asemenea, eurodeputaţii afirmă că executivul comunitar a luat în considerare în unele din calculele sale şi contribuţia Marii Britanii, care nu va mai exista în viitorul cadru bugetar.

În plus, ieşirea Marii Britanii din UE va lăsa în bugetul comunitar un gol anual de circa 15 miliarde de euro. Comisia Europeană a propus acoperirea parţială a acestui gol prin sporirea contribuţiilor statelor membre



(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

S-a făcut lumină în cazul Nădaş: Testamentul prin care familia Colţeu moştenise o avere colosală a fost FALSIFICAT

DailyMail - De ce Japonia a încetat să mai utileze vaccinul ROR anti Rujeolă-Oreion-Rubeolă (eng. MMR). Dacă acest vaccin e atât de "sigur" de ce Japonia l-a scos?

Victorie clară pentru Niculescu, la Miami. Monica are parte de un duel tare, cu o dublă câștigătoare de Grand Slam în turul doi: ora meciului + când sunt programate duelurile Halep - Townsend și Buzărnescu - Cornet

Lidia Fecioru a dezvăluit ritualul pentru îndeplinirea dorinţelor secrete. Atenţie la această greşeală

Bădălău: România se va asocia cu producătorul italian de armament Beretta în vederea realizării a două noi tipuri de arme

Autobuz deturnat la Milano: este căutată înregistrarea video cu șoferul care anunța atentatul

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

Euro 2020, preliminarii: Belgia a câștigat duelul cu Rusia (3-1); Croația, victorie la limită cu Azerbaijan după ce a fost condusă (2-1) - Rezultatele complete ale serii

Bianca Andreescu a învins-o pe Irina Begu și s-a calificat în turul doi la Miami

Theresa May a acceptat oferta UE pentru amânarea Brexit-ului (Tusk)

Explozie într-o uzină din China: bilanțul urcă la 44 de morți

Tenis: Irina Begu, eliminată de Bianca Andreescu de la Miami (WTA)

Utile: Opțiunea de la Google pe care o ai doar în Europa; Dacă vom respecta orele de masă vom fi mai sănătoși; Un studiu arată cum trișorii sunt favorizați în natură

Bancul zilei: Un profesor sever

Angela Merkel consideră perioada din urma summitului de joi "vitală" pentru Brexit

Un bărbat din SUA a protestat în mod NEOBIȘNUIT, după ce autoritățile l-au obligat să își micșoreze gardul. Cu ce și-a populat grădina FOTO

22 martie 2019 - Ziua Mondială a Apei, sub sloganul "Nu lăsa pe nimeni în urmă"

LIVE BLOG | ACUM, set decisiv în partida Begu - Andreescu, din turul I, la Miami. Bianca a prins aripi: dreapta a luat foc, iar scurtele taie la propriu finalul Irinei, vizibil iritată. Revenire de senzație, de la 4-6, 1-5 și minge de meci

În ciuda încetinirii economice, salariile cresc în Zona Euro

O nouă fabrică, deschisă în România. Investiții de trei milioane de euro

Băieții deștepți ai Ordonanței lăcomiei

Editorial impresionant, la retragerea lui Lucian Bute: "Și câte nu i-au venit în minte..." Sandu Enciu scrie despre pugilistul plecat din sala cu saci prăfuiți

​Corporate Report: Ascensiunea lui SpaceX și viitorul visului marțian al lui Elon Musk; Apple investește o groază de bani pentru a o concura pe Netflix

Niculae Bădălău: România se va asocia cu producătorul italian de armament Beretta în vederea realizării a două noi tipuri de arme

Liderii UE au stabilit un plan în două părți privind ieșirea Marii Britanii din Blocul comunitar

Dnevnik: Fără migranți nu avem sparanghel: plecarea bulgarilor și românilor anunță o criză pentru fermierii britanici

HOROSCOP 22 martie 2019: Zodia pentru care astăzi apar oportunități de valorificare a economiilor

Bolşevicii n-au murit, vin cu Cioloş travestiți....Dan Andronic, EVZ - "Dacian Cioloș și Dan Barna folosesc mijloace de propagandă comuniste. O posibilă explicație".

România, pe locul al 48-lea în topul celor mai fericite țări de lume. Surpriza de pe primul loc

Acea clauză a pactului dintre Italia și China care îngrijorează Statele Unite ale Americii

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 martie

CITATUL ZILEI

SUA au penalizat două companii din China care au ajutat Coreea de Nord să evite sancțiunile

Theresa May nu are nicio intenție de a revoca Articolul 50 privind ieșirea din UE

Handbal feminin: România, învinsă de Franța cu 28-18 la turneul Golden League

Mai multe organizații internaționale condamnă arestarea șefului de cabinet al lui Juan Guaido

"Moldoveanul care a învățat franceza fără să fi uitat de unde a plecat". Sandu Enciu scrie despre pugilistul plecat din sala cu saci prăfuiți. Editorial impresionant, la retragerea lui Lucian Bute

Frumoasa asta fură meserie de la Busu

Instrumente medicale folosite în Marea Britanie fabricate de copii de 12 ani, în condiții mizere

Ian Buruma: Turma stăpânește astăzi ura. Iar românii o țin una și bună cu nostalgia după Antonescu și Ceaușescu / VIDEOInterviu #cabinetuldeperspektive

Caru' cu vedete: Macaulay Culkin a râs de acuzațiile de pedofilie aduse lui Michael Jackson; Andreea Bălan, primele declarații și poze de pe patul de spital; Tataee de la B.U.G. Mafia interviu eveniment

Meteo #azi, 22 martie: Vreme frumoasă, vânt slab

Emmanuel Macron îndeamnă Camera Comunelor a Marii Britanii să aprobe acordul pentru Brexit

WTA Miami: Cori Gauff a câștigat primul meci la un turneu WTA la vârsta de 15 ani

ALERTĂ ALIMENTARĂ: Mega Image retrage de la vânzare un produs popular, suspect de contaminare cu Salmonella

Siria condamnă poziția președintelui american Donald Trump privind Înălțimile Golan

Jeremy Corbyn nu exclude posibilitatea revocării Articolului 50

Prima reacție a Biancăi Andreescu după meciul senzațional în fața Irinei Begu: "Ar fi fantastic"

Noua Zeelandă: Omagiu național victimelor de la Christchurch

Macron îi învită la Paris pe Xi, Merkel și Juncker pentru a discuta despre comerț și climat

Mega Image a retras de la vânzare un mix de fructe pe fondul unei suspiciuni de contaminare cu Salmonella

Demisia Theresei May, cerută de un număr tot mai mare de parlamentari din propriul partid

Corina Crețu: Raportul de țară arată că sărăcia rămâne o problemă și că inegalitățile regionale cresc

Schimb de replici între comisarul Crețu și Eugen Teodorovici pe estimările CE în privința României :Sunt mai pesimiste/ Dacă vă doriți să dispar cu totul, nu am cum

România, condamnată de CEDO pentru că a refuzat școlarizarea unui deținut

Baschet: NBA - Amendă de 50.000 de dolari pentru Marcus Smart (Boston Celtics)

BREAKING NEWS: Lovitură de proporții dată de CFR Cluj. Dan Petrescu, înapoi în Gruia! EXCLUSIV | Ce salariu va avea "Bursucul"

Tragedia aviatică din Etiopia: Cauzele prăbușirii avionului Boeing 737 MAX, investigate alături de SUA și Franța

Producția auto națională ar putea crește cu 30% în doi ani, la peste 650.000 de mașini

Digisport Adversara Simonei a fost interzisă la US Open din cauza greutății


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1496, afisate in 25 pagini.