10:21
Comentarii Adauga Comentariu

_ Adrian Tănase, CEO BVB: 'Transport Trade Services a demonstrat rezilienţă şi o strategie de dezvoltare care dă roade în continuare'

Adrian Tănase, CEO BVB: 'Transport Trade Services a demonstrat rezilienţă şi o strategie de dezvoltare care dă roade în continuare'

Transport Trade Services a demonstrat în cei 25 de ani de existenţă rezilienţă şi o strategie de dezvoltare care dă roade în continuare, a declarat, marţi, Adrian Tănase, director general Bursa de Valori Bucureşti, în cadrul unui eveniment organizat de BVB.

"Transport Trade Services a demonstrat în cei 25 de ani de existenţă rezilienţă şi o strategie de dezvoltare care dă roade în continuare. Ne bucurăm că cel mai mare transportator de pe Dunăre a ales în 2021 să intre în comunitatea companiilor listate la Bursă şi că putem fi alături de ei pentru perioada ce urmează acestor primi 25 de ani. În câteva luni de la listare, acţiunile TTS au înregistrat volume şi valori de tranzacţionare însemnate, cu impact pozitiv asupra lichidităţii pieţei. Mai mult, anul trecut acţiunile TTS au fost incluse în indicii FTSE Russell dedicaţi pieţelor emergente, intrând astfel şi în vizorul investitorilor instituţionali. Le urez mult succes în continuare, atât pe Dunăre, cât şi la bursă", a declarat Adrian Tănase, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al BVB, Transport Trade Services, principalul furnizor de servicii integrate de pe Dunăre, a împlinit 25 de ani de la înfiinţare. În 23 ianuarie 1997, compania şi-a început activitatea sub forma unei case de expediţii. În cei 25 de ani de activitate, Transport Trade Services s-a dezvoltat organic, prin achiziţii de companii de transport fluvial, companii de operare portuară şi terminale portuare situate pe Dunăre şi în Portul Constanţa, dar şi în Ungaria şi Austria. TTS este listată la Bursa de Valori Bucureşti din iunie 2021 şi are în prezent o capitalizare de 648 milioane de lei (131 milioane euro).

"Ne bucurăm să sărbătorim 25 de ani de când suntem activi în economia românească şi contribuim la dezvoltarea unei industrii importante precum cea a transportului pe Dunăre. În această perioadă am crescut sustenabil şi vorbim astăzi de o companie integrată, listată la Bursa de Valori Bucureşti, cu priorităţi strategice regionale şi planuri de creştere. Suntem campioni regionali în transportul fluvial şi infrastructura portuară din bazinul Dunării şi prin strategia asumată vom continua să fim un partener cheie pentru sectoarele agricol, siderurgic şi chimic. Totodată ne propunem să integrăm cele mai bune practici de sustenabilitate şi guvernanţă corporativă şi suntem mândri de realizările din piaţa de capital şi încrederea acordată de către investitori", a declarat Petru Ştefănuţ, director general Transport Trade Services.

Activitatea Transport Trade Services este organizată în trei segmente principale: expediţie de mărfuri, transport fluvial şi operare portuară. Expediţia de mărfuri reprezintă segmentul coordonator al afacerii, fiind exercitat inclusiv de către filialele Plimsoll Kft (Ungaria) şi TTS (Transport Trade Services) GMBH Viena. Principalele mărfuri transportate şi operate în porturi de TTS sunt produse minerale (materii prime pentru industria siderurgică şi laminate), produse agricole (cereale, oleaginoase şi furaje) şi produse chimice (rocă fosfatică şi produse finite ale industriei îngrăşămintelor chimice).

Transport Trade Services, prin filialele CNFR Navrom Galaţi şi Fluvius din Ungaria, deţine cea mai mare flotă de barje de pe Dunăre şi efectuează transporturi subordonat expediţiei de marfă. Subsidiara Navrom Bac asigură servicii de ferry peste Dunăre, în Galaţi şi între România şi Ucraina (Isaccea-Orlivka). Cel de-al treilea segment al afacerii, operaţiunile portuare, se desfăşoară în terminale din portul Constanţa şi din porturi dunărene. TTS deţine cea mai mare flotă fluvială din bazinul dunărean, formată din 481 unităţi fluviale cu o capacitate de aproape 800.000 tone, 8 macarale plutitoare, precum şi propriile terminale portuare în Constanţa şi în 7 porturi fluviale dunărene (Galaţi, Brăila, Olteniţa, Giurgiu, Bechet şi Turnu Severin în România şi Fajsz în Ungaria).

TTS este listată la Bursa de Valori Bucureşti din 14 iunie 2021, după derularea unei oferte publice iniţiale secundare prin care acţionarii societăţii au vândut 50% din acţiuni, pentru 288 milioane lei (58,5 milioane euro). În şapte luni de la listare, investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti au tranzacţionat aproape 7 milioane de acţiuni TTS. Valoarea totală a tranzacţiilor realizate în această perioadă cu acţiunile TTS a fost de 147 milioane de lei. Acţiunile companiei sunt incluse în indicii BET, BET-TR, BET-TRN, BET-XT, BET-XT-TR, BET-XT-TRN, BETPlus, BETBK. Acţiunile companiei fac parte de asemenea, din 20 decembrie 2021, din indicii FTSE Russell dedicaţi Pieţelor Emergente, FTSE Global Micro Cap. Transport Trade Services este a doua companie românească prezentă în indicii FTSE Global Micro Cap, alături de Bittnet. Includerea acţiunilor TTS a fost decisă de furnizorul global de indici în urma revizuirii trimestriale anunţată pe 19 noiembrie.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

George Simion acuzații grave la adresa Guvernului Securistoid PNL-PSD și a slugii progresismului-internaționalist, Klaus Iohannis care i-au nenorocit pe români. Resursele Naturale al României date din nou pe nimic străinilor

Melania Trump nu exclude un al doilea mandat de Prima Doamnă

_ Bill Gates spune că adulții de peste 50 de ani vor trebui probabil să primească amplificatoare Covid la fiecare 6 luni... până când vom obține vaccinuri mai bune (VIDEO)

Pâinea mai scumpă. Preţurile globale ale grâului cresc, după interzicerea exporturilor din India

Francesca Tuscano a murit după o doză de AstraZeneca. Ce sumă au primit rudele ca despăgubiri

Noi specii de șerpi uimitoare descoperite în Paraguay

Semianalfabet datorită studiilor sale precare, Securistoidul Ciulacu confundă inflația cu creșterea prețurilor la energie. Responsabil de inflație e chiar Guvernul. Ciolacu, după ce inflația a bubuit în România: 'Este influențată de prețul la energie'

_ Billboard Awards 2022: Elle King calls out Jack Harlow for shutting his dressing room door on her

Sanofi e obligată de instanță să achite 400.000 de euro: copilul lor a făcut autism de la un tratament antiepilepsie

Ucraina: Bătălia dă furie rușilor în regiunea Donbas din Ucraina. Ofensiva Rusiei pare că s-a blocat.

Faimoasa fotografie "Le Violon d'Ingres" a lui Man Ray s-a vîndut cu suma record de 12,4 mil. dolari

DOMINIC LAWSON către Bilderbergul Macron: E timpul să deconectați linia telefonică a Kremlinului, domnule Macron, vă face de râs

SECURISTOIZII VOR SĂ CREASCĂ TAXELE. Securistoidul Marcel Ciolacu anunță schimbarea Codului Fiscal: cel târziu la 1 iunie trebuie anunțat

După ce împreună cu Gașca Securistoidă din PNL+PSD au dus inflația la 13.8% jupuindu-i pe români, Securistoidul Ciulacu vrea acum să mărească taxele. Anunţ despre situaţia taxelor. Ciolacu vorbeşte despre o redimensionare a impozitelor

_ Clip cu Land Rover pe stânci, restras de pe piaţa din Marea Britanie

NOVAXX se-ntoarce. Aviz slugilor sistemului progresist de tip Federer și Nadal. Novak Djokovic a câștigat primul titlu în peste șase luni cu victoria la Italian Open împotriva Stefanos Tsitsipas

Bucătar amator dezvăluie rețeta ei delicioasă de prăjituri KitKat Biscoff: „Aceștia sunt cei mai buni prăjituri vreodată”

Natalie Roser arată niște sâni și abdomene rupte într-un bikini neon foarte îndrăzneț

_ În interiorul noului hotel The Gantry, care are vedere la Parcul Olimpic din Londra și oferă vederi de succes

România pierde din energie. În ultimul deceniu, am rămas fără 9% din capacitatea de producţie

_ SNL descoperă videoclipul dispărut cu personalul lui Johnny Depp găsind „booboo” lăsat de Amber Heard în patul său

_ Trent Barrett QUITS as Bulldogs coach after club sent an ominous warning sign before announcement

Anton Pisaroglu: Eduard Novak își arată din nou disprețul pentru simbolurile naționale românești DEMISIA!

_ MAE: Annual informing visit of heads of foreign missions accredited to Romania - in Suceava and Iasi

Doctor Strange In The Multiverse of Madness continuă să conducă la box office

_ Claire Danes se îmbracă cu rochie albastră regală împreună cu soțul Hugh Dancy la Downton Abbey: A New Era New premiere

_ Fosilele unui dinozaur care a inspirat „Jurassic Park” s-au vândut cu peste 12 milioane de dolari

_ Tom Cruise este criticat pentru că a „conectat” filmul Top Gun în timpul sărbătoririi jubileului de platină al reginei

_ Care este prețul pe care Ucraina va trebui să îl plătească pentru generozitatea economică a SUA?

Universitatea anulează sonetele din cauza îngrijorărilor că sunt „produse ale culturii albe occidentale”

Muncitorii britanici conduc lumea în REFUZUL de a se întoarce la birou

_ Mitchell van der Gaag aproape că a murit în pirog în 2013... acum ar putea ajuta la reconstruirea Man United

_ Tom Cruise este criticat pentru că a „conectat” filmul Top Gun în timpul sărbătoririi jubileului de platină al reginei

_ MARK CLATTENBURG: Everton nu poate avea nemulțumiri, oficialii au avut dreptate

_ De ce VARSTA este un ACTIV atunci când ești femeie într-o zonă de război

_ Premier League: Moaning managers like Mikel Arteta make life even more difficult for referees

_ Noul preşedinte al Somaliei, ales de 327 de persoane. Somalia este grav afectată de terorism şi criza alimentară din cauza războiului din Ucraina

_ Billboard Awards 2022: Doja Cat câștigă primul premiu al serii pentru Top R&B Artist

_ Junta militară retrage Mali se retrage din forţa regională G5 Sahel

_ Elveţienii au aprobat propunerea ca serviciile globale de streaming să investească în ţara lor o parte din veniturile obţinute în Elveţia

_ Reînnoirea respingerii migranților între Belarus și Polonia îngrijorează ONG-urile

_ Artista City Girls JT își expune lenjeria în timpul unei defecțiuni a garderobei pe scenă la Billboard Awards

SUA "Democrații progresiți au probleme serioase" - Noul sondaj NBC: 75% dintre americani spun că țara este pe drumul greșit sub Joe Biden

_ Ion Cristoiu: Klaus Iohannis l-a desemnat la ordin pe Putin vinovat de dezastrul României

_ La Stampa - Vladimir Putin a fost transportat de urgență la spital

_ Aaron Ramsey rămâne timid cu privire la viitorul său Rangers - în timp ce împrumutatul lui Juventus se concentrează pe o dublă de cupă

_ Bayern Munchen „va permite lui Robert Lewandowski să părăsească clubul – dacă găsește un înlocuitor”

_ Maxwel Cornet „are o clauză de eliberare a retrogradării de 17,5 milioane de lire sterline” în contractul său cu Burnley

_ Pep Guardiola spune că vedetele lui Man City „ne vor da viața lor” în ultimul meci al sezonului din Premier League

_ Claire Danes se îmbracă cu rochie albastră regală împreună cu soțul Hugh Dancy la Downton Abbey: A New Era New premiere

_ Premiile Billboard 2022: Diddy poartă o ținută albă, în timp ce gazda promite să „anuleze anularea”

_ Primul zbor comercial în șase ani pleacă din Sanaa din Yemen, pe un armistițiu fragil

_ Zborul pentru a vedea Sunderland la Wembly via Menorca costă doar 22,50 GBP, în timp ce biletul de tren dus-întors costă 260 GBP

_ Multiple people shot California church in Laguna Woods Orange County one person detained casualties

_ Premiile Billboard 2022: Elle King îl strigă pe Jack Harlow că și-a închis ușa dressingului asupra ei

_ HOROSCOP 16 mai. Eclipsă totală de Lună azi. O situaţia complet neaşteptată bulversează zodiile

_ Sărbătorile zilei de 16 mai

_ Fanul Cowboys este EXPULSAT de la Suncorp Stadium pentru că a strigat abuz asupra lui Jackson Hastings

_ Scott Disick se bucură de o zi la piscină cu fiul Reign, în timp ce fosta lui Kourtney Kardashian se căsătorește cu Travis Barker

_ Filmul 'Doctor Strange in the Multiverse of Madness', cu Benedict Cumberbatch, este din nou pe prima poziţie la box office-ul nord-american


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2475, afisate in 42 pagini.