23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Tenis: Clasamentul WTA - România are 6 românce în Top 100. Top 10 rămâne neschimbat, cu Simona Halep lider detașat. Vin însă Madrid-ul, Roma şi Roland Gaross-ul unde Halep are mii de puncte de apărat

Situația la vârf în tenisul profesionist feminin rămâne neschimbată, cu românca Simona Halep lider detașat, cu un avans de peste 1300 de puncte în fața danezei Caroline Wozniacki, conform clasamentului WTA dat publicității luni, în timp ce spanioloaica Garbine Muguruza, învingătoare duminică la Monterrey (Mexic), a recuperat 95 de puncte și se află la doar 725 de puncte de locul secund.

Vin însă Madrid-ul, Roma şi Roland Gaross-ul unde Halep are mii de puncte de apărat. Ea a câştigat Madrid şi a fost finalistă la Roma şi la Roland Garros

Celelalte românce din Top 100 sunt Sorana Cîrstea, care s-a menținut pe locul 34 (1355 pct), Irina Begu, care și-a păstrat locul 38 (1270 pct), Mihaela Buzărnescu, care a coborât un loc și se află pe 40 (1263 pct), Monica Niculescu, care a rămas pe 65 (926 pct), și Ana Bogdan, care a urcat 14 poziții, până pe 76 (794 pct).

La dublu, Monica Niculescu continuă să ocupe cel mai bun loc din carieră, 11 (3912 pct).

Iată cum se prezintă topul primelor 10 jucătoare ale lumii:
1. Simona Halep (România) 8.140 pct
2. Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.790
3. Garbine Muguruza (Spania) 6.065
4. Elina Svitolina (Ucraina) 5.630
5. Jelena Ostapenko (Letonia) 5.307
6. Karolina Pliskova (Cehia) 4.730
7. Caroline Garcia (Franța) 4.615
8. Venus Williams (SUA) 4.276
9. Sloane Stephens (SUA) 3.938
10. Petra Kvitova (Cehia) 3.271


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Cât de dement poți să fi ca să ascunzi morții? Morții ascunși de la Suceava au apărut în statistică oficială - după ce toată lumea a aflat că au fost ascunși

Uitați alți idioți: În loc sa le ia teste, combinezoane și măști ..."cu gândul la sacrificiul suprem sau căzutul la datorie" ...le dau pensie de urmaș la copii...."dacă medicii mor la datorie"

Progresiști din toate țările, uniți-vă să luați Virusul. Cum a infectat Madridul, Guvernul Progresist de la Madrid. Guvernul de la Madrid e acuzat că a umplut Spania cu Coronavirus de Ziua Femeii când a organizat pe străzi mitinguri uriase

Coronavirus Italia riscă să piardă controlul în sud pe fondul creșterii furturilor și a revoltelor

Poate fi oprit coronavirusul de venirea verii? Cercetătorii americani au dat verdictul mult așteptat

Medici chinezi: Italia repetă erorile Chinei în implementarea carantinei

Prahova: Scandal aplanat cu focuri de armă; cei implicați au ieșit pe stradă și s-au bătut

Polițiști mascați, înarmați cu bâte, au primit ordin să-i bată pe cei care ies din case. Liderul, unul dintre cei mai controversați din lume

Primarul italian care crede că "apa miraculoasă" din localitate îi protejează pe oameni de COVID-19. E singurul oraș din nord neafectat de coronavirus

Un test de sânge "poate depista mai mult de 50 de tipuri de cancer"

Lumea, așa cum o știai, dispare. McDonald's, Coca-Cola, Audi, Kappa și Volkswagen și-au schimbat siglele ca să susțină izolarea

Covid-19 poate fi depistat ușor la oameni cu aparatele care semnalează gripa la animale

CITATUL ZILEI

Epidemiolog: Imunitatea nu ne va salva de pandemia de coronavirus

Încă trei persoane infectate cu noul coronavirus au murit

Epidemia Covid-19: Președintele Klaus Iohannis se întâlnește cu premierul și mai mulți miniștri, astăzi, de la ora 13.00

Coronavirus: Mexic declară stare de urgență sanitară. Peste 1000 de cazuri confirmate

Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă temporar, marți, în zone din București și județul Ilfov

HOROSCOP 31 MARTIE 2020: Zodiile expuse azi unor riscuri mari. Nativii afectați de distanța socială și de probleme de sănătate

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Coronavirus: Pragul de 3.000 de decese în spitale a fost depășit în Franța

Incident la Constanța: Un bărbat care trebuia să se afle în autoizolare a intrat plin de sânge în spital și a scuipat medicii

Botoșani: Un medic de la Spitalul Județean de Urgență, urmărit penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor

"Porci risipitori"! Au cumpărat tone de mâncare, iar acum aruncă produse sigilate la gunoi

Gigantul farma Johnson & Johnson anunță testarea unui vaccin anti-COVID. Când ar putea ajunge pe piață

Parchetul Tribunalului Suceava preia ancheta privind situația infectărilor cu coronavirus

Ordonanțele Militare 5 și 6 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicate în Monitorul Oficial

Ordonanța militară numărul 6. Prima reacție a primarului Municipiului Suceava, după introducerea carantinei

Declarații LIVE. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, susține, azi de la ora 11.30, o declarație de presă

Pentagon: Primul militar american, mort din cauza coronavirusului

Coronavirus: Cel puțin 35.000 de morți în lume, majoritatea în Europa (bilanț AFP)

Coronavirus: Vicarul Romei, cardinalul Angelo De Donatis, testat pozitiv cu COVID-19

Coronavirus: Spania propune creșterea bugetului Uniunii Europene

Încă trei decese din cauza coronavirusului în România. Bilanțul ajunge la 68

VIDEO Ministrul Muncii susține o declarație de presă online

Coronavirus - British Airways a suspendat zborurile de pe aeroportul londonez Gatwick

Pot să-mi duc cu mașina soția la serviciu? Răspunsul Poliției Române

"Luminița nu e aproape, dar se vede" În sfârșit o veste bună pentru italieni. Cand e prognozată ZIUA ZERO, când nu vor mai fi raportate cazuri noi de COVID-19

Germania: La Jena, masca va deveni echipament obligatoriu de protecție în public

Reguli de urmat în vreme de epidemie. "Sunt doar un OM!", noua campanie lansată de MAI

Ordonanțele militare nr. 5 și nr. 6 au fost publicate în Monitorul Oficial

Coronavirus în România LIVE UPDATE. Am intrat în scenariul 4: Peste 2.100 de cazuri de infectare. Bilanțul deceselor a ajuns la 65. Peste 200 de oameni, vindecați

Ultima zi ca reprezentanți ai familiei regale a Marii Britanii. Mesajul publicat de Prințul Harry și ducesa Meghan pe contul de Instagram "Sussex Royal"

Fotbal: Punct final în preliminariile eEURO 2020 - Se cunosc primele zece echipe calificate la turneul final

Economia Australiei intră în "hibernare". Firmele primesc bani ca să nu concedieze oamenii

Angajații din salubritate păstrează curățenia pe străzi și se expun coronaviruslui 12 ore pe zi

EROII NOȘTRI. Cine sunt oamenii care dau verdictul în lupta împotriva COVID-19

O carte pe zi: "Experimentul Păpușa", de Dănuț Ungureanu

Coronavirus: Finlanda va extinde până pe 13 mai măsurile de combatere a epidemiei

Ordonanța Militară nr. 6: Se instituie carantină în Suceava

Un distrugător japonez și o barcă chineză s-au ciocnit în Marea Chinei de Est

Coronavirus: China raportează creșterea numărului de noi cazuri de îmbolnăvire din cauza infectărilor importate

Șase membri ai Congresului SUA au fost diagnosticați cu coronavirus

Coadă de TIR-uri și autovehicule atât la intrarea, cât și la ieșirea din țară prin PTF Giurgiu-Ruse

Satu Mare: Spitalul Județean a devenit, oficial, centru de testare pentru coronavirus

Măsuri speciale anunțate de CFR Călători, după instituirea carantinei în Suceava

TVR: Roxen va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2021

Timiș: Zece asistente și trei infirmiere de la Spitalul CFR au demisionat

Primăria Bran, închisă după ce viceprimarul a ieșit pozitiv la COVID-19. Viceprimar: Când am auzit, să paralizez nu alta

Vrancea: Aproximativ 200 de persoane fizice și zeci de societăți au donat pentru Spitalul Județean de Urgență Focșani


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 426, afisate in 8 pagini.



ieri 05:50 CITATUL ZILEI