12:01
Comentarii Adauga Comentariu

Tăriceanu: Suntem la guvernare, dar mulți dintre colegi au uitat că trebuie să facă politică. Guvernarea nu aduce întotdeauna profitul pe care ni-l dorim

Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a vorbit, sâmbătă, la Conferința teritorială de alegeri a filialei Olt, despre colegii săi de partid care se concentrează prea mult pe partea administrativă a guvernării și prea puțin pe politică. Acesta a precizat că principalul reproș pe care îl are pentru ei este că au uitat să comunice cu cetățenii, explicând că "guvernarea nu aduce întotdeauna profitul pe care ni-l dorim".


Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu,  a vorbit, sâmbătă, la Conferința teritorială de alegeri a filialei OLT, despre colegii care se ocupă de administrație și a precizat că singurul reproș pe care li-l aduce este cel că au uitat "să facă politică". Acesta a mai explicat că "guvernarea nu aduce întotdeauna profitul pe care ni-l dorim",  comunicarea cu cetățenii fiind un factor foarte important, potrivit Agerpres.

"De când suntem la guvernare am observat la foarte mulți din colegii noștri o deosebită aplecare spre partea administrativă a guvernării. Suntem la guvernare, avem oameni buni care funcționează în administrație la nivelul miniștrilor, al secretarilor de stat, al agențiilor și instituțiilor statului, dar acești oameni, mulți dintre ei, nu toți, parcă au uitat că trebuie să facă politică. Acesta este principalul reproș pe care îl fac unora dintre colegii noștri. Sigur că trebuie să fie conștiincioși, să fie responsabili la locul de muncă, dar nu trebuie să uite că facem parte cu toții dintr-un partid, iar datoria noastră este să comunicăm cu cetățenii, să le vorbim despre realizările noastre și atunci când cetățenii sunt nemulțumiți să le explicăm, poate că sunt prost informați, așa cum s-a întâmplat de foarte mute ori în trecut. Deci, fac un apel la dumneavoastră, toți cei care lucrați în administrație, în administrație centrală sau administrație locală, nu uitați această componentă esențială a activității politice, pentru că, altfel, sigur că guvernarea nu aduce totdeauna profitul pe care noi ni-l dorim, care se traduce în opțiuni și în voturi", a afirmat Tăriceanu.


Continuați să citiți...

(Adevarul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

CCR: "Persoanele de același sex căsătorite au dreptul de liberă circulație și la ședere în România". Pe baza cărei legi sunt aceste persoane "căsătorite" penibililor? Pe baza unei "legi" care NU EXISTĂ în România!!!!

Premierul britanic, în pericol de MOARTE: Theresa May a fost la un pas de a fi DECAPITATĂ

Primăria Bucureşti refuză autorizarea mitingului pus la cale de românii din diaspora pe 10 august. Motivul invocat

Mihaela Buzărnescu s-a calificat în sferturi la BRD Open. Ce i-a cerut Simonei Halep după meci

Actorii români se implică în iniţiativa civică "Fără penali în funcţii publice"

Ambasadori acreditați pentru Seychelles, Commonwealth Dominica și Federația Sfântul Cristofor și Nevis

Pompeo confirmă repatrierea, în următoarele săptămâni, a rămășițelor unor soldați americani uciși în Războiul din Coreea

Ciclism - Turul Franței: Geraint Thomas a câștigat etapa a 11-a și a devenit lider

Accident cumplit în Bistriţa. Două maşini s-au ciocnit, iar una a fost proiectată pe calea ferată unde a fost lovită de un tren

Salvarea din peștera din Thailanda: Ce au povestit cei 12 copii despre drama prin care au trecut și MIRACOLUL trăit când au fost găsiți | VIDEO

Ludovic Orban: Am avut o întâlnire cu Blaga şi Antonescu, dar nu am discutat despre europarlamentare

Arad: Ceremonie religioasă de pomenire a reginei Maria, la 80 de ani de la moartea acesteia, la Săvârșin

Cum și-a distrus Becali singur "perlele": "Nu se joacă doar cu sumele, ci și cu viitorul lor! Vă spun la ce sunt supuși". Falimentul FCSB, anunțat: "Dacă vor continua așa..."

Americanii au Talent, accident teribil la trapez. Juraţii şi spectatorii au încremenit VIDEO

ULTIMA ORĂ | Real și prima lovitură de imagine a verii! Presa din Spania face anunțul: starul își caută deja casă în Madrid

Crimă în Brașov: Bărbat, ucis de hoții pe care i-a prins la furat

Ar da orice ca să mai prindă un European. Marian Drăgulescu nu ascultă de sfatul medicilor și e gata să-și asume orice risc

Trei prezențe pentru România în semifinalele Campionatelor Europene de tenis de masă de la Cluj: juniorii au învins Belgia și au asigurată prezența pe podium

Dan Petrescu, zdrobit la debutul în China. Echipa sa a pierdut cu 0-4

În Norvegia, Legea Fondului Suveran care a adus peste 1000 de miliarde de $ norvegienilor, e în vigoare, iar la noi CCR a luat-o pe arătură şi a declarat neconstituțională legea Fondului Suveran pe motiv că "nu e de competența Parlamentului"

Mesajul MAI pentru cei care merg la Electric Castle: Dacă răciţi, aveţi "grijă" ce pastile luaţi

Prințul Harry, mărturisire amuzată despre viitorii săi copii cu Meghan Markle | GALERIE FOTO, VIDEO

BRD BUCHAREST OPEN. Mihaela Buzărnescu s-a calificat în sferturi. "Resimt oboseala. Sunt om, nu robot"

Trump: Niciun președinte nu a fost atât de dur cu Rusia așa cum am fost eu

Vom putea scoate bani de pe card şi de la POS-urile magazinelor, nu doar de la ATM-uri şi ghişeele băncilor. Legea a fost promulgată

​​VIDEO Criză de apă potabilă de la Bacău continuă: municipiul este de 5 zile fără apă curentă; primăria distribuie zilnic circa 70 de tone

Orban: Visul lui Dragnea de a apărea pe coperta manualelor a eșuat, după decizia CCR

Turul Franței: Geraint Thomas (Sky), noul tricou galben după victoria din etapa a 11-a

Şahiştii români, campioni europeni la băieţi şi vicecampioni europeni la fete. Performanţa a fost obţinută la CE de juniori

ULTIMA ORĂ | Mihaela Buzărnescu, criză de nervi în timpul meciului de la București: "Nu mai urla că nu mai poți! Băi, mă asculți!?". Dialog incredibil cu antrenorul

Proiect: Valabilitatea cărților de identitate provizorii va fi extinsă de la unul la doi ani

Tenis: Perechea Irina Bara/Nicola Geuer s-a calificat în sferturi în proba de dublu la BRD Bucharest Open

Casa Albă neagă că Trump a spus că Rusia nu mai vizează SUA

Adolescenţii din grota thailandeză povestesc despre salvarea lor

Anarhie de extremă stângă peste tot în Franța: Revolte și jafuri în mai multe orașe după câștigarea Cupei Mondiale

CFR și-a prezentat achizițiile din această vară! Mara: "Sunt jucători internaționali în țările lor". Ce au spus aceștia la prezentare + ce urmează pentru ardeleni

Cum s-a remarcat Melania la întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin | GALERIE FOTO, VIDEO

O familie de urși, fotografiată în apropierea Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc | FOTO

"Ținteam mult mai sus. Asta e, medalie de bronz, trebuie să mergem mai departe". Analiza care arată cât de sus e tenisul de masă din România

România a câștigat medialia de bronz la CE de tenis de masă de la Cluj! Șipoș a pierdut meciul decisiv cu rusul Katsman, dar tricolorii mici au terminat pe ultima treaptă a podiumului

Rusia și Siria au construit un centru pentru refugiații care se întorc în Siria

Modul n care activiștii fac jocurile pe Google Images/ Căutați idiot și obții poze cu Trump

Mesajul Ministerului de Interne pentru tinerii de la Electric Castle: Dacă răciți, aveți grijă ce pastile luați

7 românce au părăsit BRD Open. Care sunt singurele reprezentante rămase în competiție

Cinci locuri din lume unde căldura a doborât recorduri istorice

ADMITERE FACULTATE 2018. Aproape 3.000 de candidaţi s-au înscris la UMF "Carol Davila" din Bucureşti

Angela Merkel RENUNŢĂ la vacanţa de vară pentru PRIMA DATĂ. Cancelarul german are probleme

Fotbal - CM 2018: Scrisoarea în care selecționerul croat îi critică pe politicieni este un fals

Biroul permanent al Senatului, convocat joi

Finanțele propun plafonarea prețului la gaze pnă n 2021, la 55 lei/Mwh

Juncker afirmă că și-a pierdut echilibrul la summitul NATO din cauza unui crcel și cere respect

Ludovic Orban: Sunt convins că la întâlnirea Iohannis-Dăncilă s-a discutat despre o posibilă OUG privind amnistia şi graţierea

Naționala de polo, victorie în cel de-al doilea meci la Campionatul European de la Barcelona: 9-5 cu Slovacia

Procurorul Marius Vlădoianu susţine că i-a fost oferită achitarea în schimbul unui denunţ împotriva Olguţei Vasilescu

BRD Bucharest Open: Mihaela Buzărnescu, n sferturi (6-3, 7-5 cu Zidansek) - Revenire superbă după ce a fost condusă cu 4-1 n setul al doilea

Orban: Sunt convins că la întâlnirea Iohannis-Dăncilă s-a discutat despre o posibilă OUG privind amnistia și grațierea

Florin Morariu, eroul cu făcăleț din timpul atentatului de la Londra, din 2017, decorat de Regina Marii Britanii. Am făcut un lucru pur omenesc pe care l-aș repeta dacă ar fi cazul

O cunoscută prezentatoare tv s-a accidentat în vacanţă

ADMITERE 2018: Aproape 3.000 de candidați pe cele 1.400 de locuri bugetate scoase la concurs la universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila"

Miljana Grbic, șefa biroului Organizației Mondiale a Sănătății n Romnia: Pentru a stopa extinderea rujeolei, rata de vaccinare trebuie să fie de minimum 95%

Cristian Buşoi: Sunt acuzat că nu am poziţii împotriva PSD. Aceasta e ori prostie crasă, ori rea intenţie

Șah: România, aur la băieți și argint la fete, la CE pe echipe de juniori din Germania

Furtună puternică pe litoral VIDEO

EXCLUSIV | Hagi transferă din Liga 2! Viitorul negociază pentru "Pirlo de România". Câți bani oferă "Regele"

Orban, despre OUG pe amnistie și grațiere: Nu am îndoială că Iohannis i-a atras atenția lui Dăncilă

Ludovic Orban: Visul lui Dragnea de a apărea pe prima copertă a manualelor a eşuat temporar după decizia CCR

Orban nu exclude prelungirea sesiunii extraordinare a Parlamentului pentru o OUG pe legea offshore

Tânărul din Buzău care şi-a dat foc pe 1 iulie a murit

Graţiela Gavrilescu: Situaţia de la Bicaz e intolerabilă. Am cerut amenzi maxime

Pe străzile din România circulă o maşină cu mesaj pentru PSD. E incredibil ce scrie pe plăcuţele de înmatriculare FOTO

Bistrița: Patru răniți grav după ce două mașini s-au ciocnit, apoi una a fost lovită și de tren

Alege o mătură şi decoperă ce fel de VRĂJITOARE eşti!

Vremea concluziilor! FIFA se felicită pentru implementarea VAR: "Nu schimbă fotbalul, îl curăță!". Cifrele oficiale

Tragedie la un spital din Piatra Neamţ. Un bărbat s-a aruncat în gol după ce a aflat că soţia sa mai are putin de trăit

Accident grav în Caraş-Severin. O ambulanţă a fost implicată

Cristian Bușoi: Sunt acuzat că nu am poziții anti-PSD, deși de doi ani "mă opun" administrației PSD-Firea

Tenis: Mihaela Buzărnescu, prima jucătoare română calificată în sferturile de finală ale BRD Bucharest Open

VIDEO ​Japonia și UE vor forma cea mai vastă zonă de liber schimb din lume. Ce nseamnă asta pentru economie

Dolj: Adolescentul de 16 ani care a provocat un accident de circulație mortal, sub control judiciar

România a câștigat medialia de bronz la CE de juniori de la Cluj! Tricolorii mici încheie competiția pe ultima treapă a podiumului

Depresie

USR: Fondul Suveran de Investiții a trecut prin Parlament, pentru că niciunul dintre premierii PSD nu și-a asumat răspunderea

Comoara de pe fundul mării: Peste 200 de tone de lingouri în valoare de 112 MILIARDE de dolari în Coreea de Sud

Situație jenantă: Primarul unui oraș din Republica Moldova a avut nevoie de translator pentru a înțelege limba română | FOTO, VIDEO

Val de căldură în Japonia. Cel puţin opt persoane au murit şi peste 2.000 suferă de insolaţie

Administrația SUA a plătit aproape 60.000 de euro pentru rezervarea hotelului din Scoția, în care a fost cazat Donald Trump, complex care este în propietatea familiei prezidențiale

Becali nu se opune unei noi plecări de la FCSB: "Vreau cât am dat pe el!". Fotbalistul care e cu bagajele la ușă

Acordul comercial UE-Japonia | Ministerul pentru Mediul de Afaceri: Exportatorii români au o șansă imensă

Donald Trump crede că Rusia a sistat acțiunile contra SUA / El susține că este dur față de Moscova

Acord între Comisia Europeană și Macedonia pentru intervenții ale gărzilor de frontieră europene în această țară

Becali caută disperat un atacant, dar îl are în curte! Rădoi: "El e cel mai bun pentru sistemul în care vor să joace!"

Noi teste criminalistice indică faptul că Giulgiul de la Torino este un fals

PNL, după ce CCR a respins sesizarea opoziției pe Statutul magistraților: Este revoltător modul n care CCR sfidează Comisia de la Veneția și Comisia Europeană

Tânărul de 16 ani care a provocat accidentul în urma căruia şi-a pierdut viaţa o fată de 18 ani, cercetat sub control judiciar

Doi candidați pe loc la admiterea de la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila. Concursul de admitere are loc pe 25 iulie

Pe Youtube, clipurile cu copii rămn terenul de joacă al pedofililor

Comunicat de presă - Ambasada României în Statele Unite ale Americii

Doi fraţi, cercetaţi pentru că au ucis în bătaie un bărbat care i-a surprins când furau lucernă

Cum a inițiat Ministerul Finanțelor o măsură specifică țărilor comuniste: Scăderea forțată a prețului la gaze și plafonarea lui pe mai mulți ani nu sunt posibile ntr-un stat cu piață liberă, membru al UE

Intervenţie de portar de clasă. Cum l-a salvat Subasic pe Domagoj Vida să nu cadă de pe autobuz, la Zagreb VIDEO

Un islamist care intenționa să o asasineze pe Theresa May, condamnat în Marea Britanie

Actorii români se implică în inițiativa civică 'Fără penali în funcții publice'

Urşii, în vizită la pacienţi. O ursoaică şi trei pui au fost fotografiaţi lângă Spitalul Judeţean din Miercurea Ciuc

Imagini Superclare de la noua optică a telescopului adaptiv de foarte mare rezoluție, VLT

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Maria Butina, o presupusă agentă de origine rusă,ar fi oferit servicii sexuale pentru a obține un post ntr-o organizație americană pe care o avea n vizor

Tehnocratii si Iohannis au organizat un PARASTAS in Bucuresti de Anul Nou. Nici un spectacol si nici un foc de artificii in Piata Constitutiei sau in Centrul Bucurestiului. Spectacole Uriase si Focuri de Artificii in toate Capitalele Lumii.

GLOBURILE DE AUR 2016: Cele mai tari momente în 8 GIF-uri

​VIDEO Borussia - Legia 8-4/ Record de goluri pentru un meci de Champions League

Federaliștii din Comisia de la Veneția se pișă pe Parlament, pe CCR și pe Constituția României. Comisia vrea să facă Legile Justiției din România exact pe DOS decât le-a votat Parlamentul legitim ales și pe Dos decât le-a validat Curtea Constituțională

Daniela Crudu, aproape goală la TV. Până și Capatos s-a mirat de ținuta ei: „Așa ai venit?”

Iată de ce este bine să-ţi duci copilul la mare

După Vlad Dragomir, alt român se desparte de echipa sa. Unde va juca în sezonul viitor George Pușcaș

După opt ani de la despărițirea lor, Aurel Moldoveanu și fosta logodnică din nou împreună!

Legea Offshore. Lauda lui Dragnea nu e altceva decât Trădare de Țară. Dan Chitic "Am fost trădați în proporție de 65%". Dați-Vă demisia şi plecați căci ați instituit jaful prin lege

Ca la noi la nimeni. Statul lui Dragnea e majoritar dar se declară INCAPABIL. Guvernul a aprobat un proiect de OUG care va permite olandezilor de la Damen să conducă Șantierul Naval Mangalia, chiar dacă aceștia sunt acționari minoritari

Poveste adevărată. "Sunt Irina, am 20 de ani şi am facut videochat în..."

VA ploua cu migranți redistribuiți direct de progresiștii de la ONU. Ungaria se retrage din proiectul ONU pentru migranți. Cei care ne-au băgat acolo se numesc Cioloș și Iohannis. Ambii progresiști. Dragnea tu ce faci? Ești și tu sluga lor?

Fotbal - CM 2018: Președintele Uruguayului l-a invitat pe Antoine Griezmann pentru a-l felicita

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 124, afisate in 2 pagini.



ieri 22:13 Depresie
ieri 11:50 ȘTIRILE MEDIAFAX
ieri 02:54 CITATUL ZILEI