23:52
Comentarii Adauga Comentariu

Elena Udrea: "Au trecut TREI ANI de la DEMASCAREA lui Coldea. Se dovedeşte că am avut DREPTATE”

Nota Redacției - Opinia Fluierul.ro

Elena Udrea acum 3 ani: "Într-o țară în care pe oricine aproape ai putea să-l acuzi în orice moment, cel care are cătușele este și cel care conduce România"

Da, oameni buni. Vinovată sau nevinovată legat de acuzațiile care i se aduc (mai degrabă nevinovată în multe dintre ele văzând subțirimea probelor aduse împotriva ei), Udrea a avut dreptate legat de mizeriile făcute de Statul Paralel.

Doar că a exagerat într-o anumită privință: Coldea (și alții ca el) nu au fost și nu sunt altceva decât NIȘTE PIONI dintr-un angrenaj mult mai mare.

Din păcate, Udrea a fost prea mulți ani în Interiorul cât și la Vârful, Statului Oficial cât și a Statului Paralel ca să nu aibă și O VINĂ PROPRIE legată de situația nefericită în care a ajuns România

Din acest motiv, Udrea are datoria morală față de țara asta, de a SPUNE TOT ce știe legat de Statul Paralel și de mizeriile pe care acesta le-a făcut. Trebuie neapărat să spună tot ce știe. E o datorie morală pe care o are față de țara asta, dacă vrea să plece din lumea asta cu fruntea sus și să-și spele păcatul de a fi fost la un moment dat, tovarăsul de drum al acestor indivizi.

Desigur, aceste lucruri nu justifică în nici un fel mizeriile care i s-au întâmplat și execuțiile la care a fost supusă

Vă amintim doar cum fugea Zgonea dumineca seara ca să convoace Parlamentul pentru ca Udrea să fie arestată Preventiv cât mai rapid, sau numărul de 3 mandate de arestare cerute în ACEEAȘI ZI de DNA.

Dorim să mai remarcăm că spre deosebire de Băsescu care s-a transformat în ultima vreme (la fel ca și Ponta de altfel), într-om Vuvuzea Penibilă a Statului Paralel Progresist, doar ca să-i meargă bine lui și familiei lui legat de Dosarele deschise la un moment dat de DNA, Udrea a rămas verticală pe toată această perioadă chiar dacă din păcate s-a ferit să spună tot ceea ce știe.

Un lucru e cert. Elena Udrea s-a dovedit a fi un om, nu numai mult mai curajos, dar și cu mult mai mult caracter, decât niște indivizii penibili cum sunt Băsescu și Ponta, indivizi care ambii au (re)devenit Vuvuzelele Sistemului Progresist și care cântă și latră zilnic după cum îi place Sistemului să audă nemaifiind deranjați, în mod cu totul "întâmplător", în nici unul dintre dosarele penale ale lor sau ale familiilor lor




Opinia Elenei Udrea

Iată postarea Elenei Udrea de pe Facebook:

"Acum fix trei ani, dadeam un interviu fulminant din perspectiva informatiilor care apareau pentru prima data in spatiul public, despre puterea oculta care deja conducea Romania.

Asa a aparut numele lui Florian Coldea, la vremea aceea adjunctul directorului SRI si aproape nimeni nu stia cine e.

Multi au crezut atunci ca este o fabulatie prin care incercam sa ma apar de acuzatiile pe care mi le adusese cu o zi inainte procuroarea Mihaela Iorga Moraru.

A doua zi Coldea il vizita pe Ghita la Cheia sa ii ceara socoteala pentru lucrurile pe care mi le dezvaluise, a treia zi incepea scandalul Gala Bute, iar a patra zi Kovesi formula impotriva mea 6 cereri de retinere si arestare.

Astazi, dupa trei ani, se dovedeste ca am avut dreptate.

Unde este Coldea azi? Se pare ca si-a pierdut puterea odata cu functia. Dar Sistemul pe care l-a condus inca exista, chiar daca e pe ultima suta de metri.

Unde sunt eu azi? Dupa trei ani de lupta, inca in ring... Si sunt convinsa ca voi invinge. Dar viata mea a fost pusa intre paranteze, timp de trei ani...

Dincolo de mine, important este insa ce se intampla cu Romania...

Elena Udrea acum 3 ani: "Într-o țară în care pe oricine aproape ai putea să-l acuzi în orice moment, cel care are cătușele este și cel care conduce România"


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

COVID-19: Pandemia a "ras" aproape 1,5 miliarde de euro din businessul Automobile Dacia în 2020. Cifra de afaceri a Dacia a pierdut 8 ani de creștere

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

Poți verifica valorile câmpul electromagnetic emis de antene din zona ta online. ANCOM a lansat o nouă versiune a platformei

Majoritatea germanilor așteaptă modificarea politicilor guvernamentale

Barcelona a cucerit Liga Campionilor la feminin după o victorie clară în finala cu Chelsea

Mihai Lala un idiot cu gânduri criminale care ne spun e că e mai bine să lăsăm să moară 2-3% dintre oameni sau câți are chef virusul să omoare ca "să ne vedem de muncă"

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Zeci de imigranți din Maroc au înotat până în enclava spaniolă Ceuta

COMENTARIU Sorin Avram | Rareș Bogdan, de la TV la PNL și mai nou alături de PDL

Când se va merge la școală în Capitală. Anunțul lui Sorin Cîmpeanu

CORONAVIRUS 17 mai. Situația pe județe. În București, mai putin de 50 de infectări. Județul care nu a înregistrat niciun caz. LISTA completă

Deranjat de jandarmii veniți pe terasa unde lua masa, Rareș Bogdan l-a sunat pe Bode: Sunt civil și vreau să trăiesc printre civili

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Administrația Vladimir Putin avertizează NATO să evite activitățile în zona arctică

METEO. ANM a emis prognoza pentru a doua jumătate a lunii mai

Coronavirus în România LIVE UPDATE 17 mai. Cel mai mic număr de cazuri din 2021. Bilanț complet COVID-19

PSD: Este o bătaie de joc de neimaginat. Testați pentru școli deschise în permanență

PNL nu sprijină proiectul USR PUS care prevede acordarea unei zile libere pentru vaccinare

Incidentul de la Șc. 206 din București. Elevul lovit de un dulap la școală are un traumatism mediu și fractură de antebraț

Legea care prevede monitorizarea cu brățări electronice, promulgată de președintele Klaus Iohannis

Liviu Dragnea, trimis în judecată de DNA pentru vizita din 2017 în SUA, când s-a întâlnit cu Trump

Pescador dat dispărut în Marea Neagră. Trei membri ai echipajului, găsiți morți

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Ediția din 2021 a Forumului Economic Mondial, programată în Singapore, a fost anulată

PSD, Ioanei Mihăilă: "Ne-ați pus aceeași placă birocratică, cu frânturi de adevăr și multă manipulare"

Lider operațional al organizației Jihadul Islamic a fost ucis într-un raid aerian israelian efectuat în Fâșia Gaza

Concertul Celine Dion, din București, reprogramat. Când va avea loc evenimentul

Prognoză meteo București. Meteorologii anunță ploi, descărcări electrice și vânt puternic

"Marius Tucă Show," de la 19:00, la Aleph News. Invitați - artistul vizual Traian Cherecheș, actorul și regizorul Gelu Colceag și publicistul Ion Cristoiu.

54 de hoteluri participă la programul "Litoralul pentru toți"

Statele Unite cer explicații Israelului după atacarea clădirii din Gaza în care erau companii media

Studiu: Jumătate dintre salariați ar demisiona dacă nu li s-ar oferi flexibilitate după pandemie

COMENTARIU Lelia Munteanu: Nimic nu e scris

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Cîțu, despre întâlnirea cu Ciolacu pe tema PNRR: "Nu m-am răzgândit. Am luat decizia să ne vedem"

Ministerul Finanțelor a împrumutat 555 milioane lei de la bănci

O carte pe zi. "Ultimul tren spre Londra," de Meg Waite Clayton

Zborurile Tarom spre și dinspre Tel Aviv au fost suspendate

Incendiu la mansarda unui bloc din Popești-Leordeni. Locatarii au fost evacuați FOTO

Klaus Iohannis, de Ziua Astonomiei: "Planeta noastră are resurse finite"

Cîțu, despre marile festivaluri: Putem vorbi despre evenimente mari după 1 august

Werner nu vrea să sărbătorească Unirea Basarabiei cu România. Klaus Werner Iohannis A REFUZAT să participe pe 27 martie la şedința solemnă a Parlamentului României care a sărbătorit 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Năpăstuită de pandemie, India este lovită de un ciclon FOTO VIDEO

V-ar plăcea să plătiți un impozit de 10 lei la un salariu de 5.000 de lei? Atâta au plătit în 2015, firmele austriece (fără bănci) ca impozit pe profit, statului român, la o uriașă cifră de afaceri de 8,047 miliarde de euro. ANALIZĂ FLUIERUL:RO

În 1990, Imnul golanilor era imnul tuturor celor care se voiau liberi în țara lor, celor care iubeau democrația și se luptau pentru aceste valori. Astăzi, intelectualii își amintesc, unul câte unul, că erau de fapt acordurile Sfintei tinerețe legionară

VĂ SUNĂ CUNOSCUT? Cum a fost ucis Michael Hastings ? Mașina a accelerat brusc și s-a lovit frontal de un copac. Motorul a sărit la 60 m distanță de mașină. Hastings tocmai vroia să-și schimbe mașina suspectând că e compromisă. Condrea și-o schimbase.

Aproape 95.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore în România

Rapid, în Liga 1. Reușita echipei, după șase ani

UE și SUA vor începe discuții care ar putea pune capăt tarifelor metalurgice impuse de Trump

Poveste adevărată. "Sunt Irina, am 20 de ani şi am facut videochat în..."

Joe Biden anunță că va vorbi din nou cu Benjamin Netanyahu, în cadrul eforturilor diplomatice

Bitcoin scade la minimul pe 3 luni, volatilitate după tweet-urile lui Elon Musk

POZA ZILEI: Boicot grecesc la magazinele germane LIDL. Nu vezi nici tipenie de om. ASA AR TREBUI FACUT CU MAGAZINELE IKEA DE LA NOI. Ikea tocmai a cumparat 36 000 de ha de padure la noi

GUVER$N TRĂDĂTOR ȘI VÂNZĂTOR DE ȚARĂ. Guvernul Trădător pregătește să vândă pe mai nimic ce a mai rămas nevândut. Guvernul PNL-UDMR-PLUS-USR a abrogat legea prin care se interzicea vânzarea acțiunilor deținute de stat la companii, timp de doi ani.

Teama de inflație cuprinde întreaga lume. Pandemia accentuează creșterea prețurilor

BREAKING NEWS. DOSARUL REVOLUȚIEI: Procurorul general cere aviz pentru urmărirea penală a lui Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu pentru infracțiuni contra umanității

APA PLATA DIN SUPERMARKETURI INFESTATĂ. Spre deosebire de Brădet Autoritățile Române Nu au dat publicității numele Supermarket-urilor care produc și vând apa plată infestată, Apa nu a fost retrasă IMEDIAT de pe rafturi cum s-a întâmplat cu brînza Brădet


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 800, afisate in 14 pagini.